Zapada de foc

Alaltaieri a venit iarna. Deodata, cum vine mereu. Si nu e niciun dubiu, niciodata, pentru ca iarna nu e o vara mai rece. Iarna nu e facuta doar din fardul de cafea al frunzelor. Iarna nu vine cand cerul, care vara ramane uneori cu mustati de lapte, il varsa peste tot. Nu, iarna e certa prin altceva. Iarna are mirosul ei.
Nu as putea sa-l povestesc. E ca un… nu stiu, ca un fel de otel viu pe care-l tragi pe nari ca pe un stupefiant. Mereu imi place prima data. In fiecare prima zi de iarna trag adanc aer si imi amintesc de lupii care urlau cand o porniseram spre Piatra Mare, prin zapada inalta, ca o spuma de valuri reci. Mi-amintesc de mucii care ne curgeau sanatos pe varful limbii cand dadeam capul pe spate sa vedem sub caciula de pe ochi. Si imi mai aminteste mirosul de iarna de seara aia cu satul alb si gol, desenat parca de vreun frate Grimm.
Nu degeaba trosneste zapada ca lemnele de foc. Dupa ce stateam o zi intreaga-n frig ne dezbraca bunica-mea pe toti de costumele de schi aburinde si ne dadea cate-o supa calda cu taietei facuti de ea. Si soba trosnea ca zapada. Si adormeam langa ea doar ca sa ma trezesc cu flori de gheata pe geam si in urechi cu sunetul lopetii de lemn cu care facea bunica-meu carari prin curte. Si beam lapte cald si iar faceam cazemate pana seara, cand din nou troznea soba ca zapada.
Ti-e mai bine daca ti-e rau cateodata. Traiesti mai viu daca stii ca n-o sa mai fi. De-aia e facuta si zapada si iarna si mirosul ei. Ca sa-ti fie cald.
image

 

1,710 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.