Racoarea din doi

Mie mi-e foarte cald, in general. Sunt un brasovean care traieste in infernul din Bucuresti. Mi-e cald tot timpul. Pe strada, in masina, la radio, la terasa. Mi-e cald. O femeie pe care-o tin in brate ma sufoca in cateva zeci de secunde. Femeile, am oservat eu, sunt mai fierbinti decat mine. Imi place moliciunea calduta la inceput, apoi insa ma zapaceste. E un cuib prea incins. Mie imi trebuie racoare, sunt un om liber. Imi trebuie briza. Nu sta asa aproape de mine, imi faci rau, mi-e cald, tu nu-ntelegi?

Cand eram mic, nu erau caldurile astea. Psihanalitic vorbind, nu le pot suporta acum. Vreau racorile din Brasov, de langa pod. Daca mi-e frig acum, ca se mai intampla, te rog sa ma tii in brate doar un minut, pana ma-ncalzesc. Fii inteligenta si intelege ca, oricat ne-am iubi, nu e nimic maret in a ma arde de viu. E o prostie. Stai cu o palma mai incolo si suntem ok. Suntem tot impreuna, nu? Invata sa lasi curentii printre noi. Nu fi geloasa. Nu sunt atent la altceva. Cum as putea sa fiu atent la nimic? Mi-e doar cald si vreau un fir de vant, de nimic, printre noi. De ce te superi. Nu e ca si cum as putea schimba ceva. Mi-e doar ingrozitor de cald!…

“Bine”, spui. “Nu ma suporti aproape. Dar ma vrei! Dar iti place sa fii in mine, nu? Iti place sa te pierzi in apele mele! Atunci nu sunt calde? Atunci nu te omor? Atunci nu te sufoc???”

“Nu, iubita mea”’ ii raspund. “Pentru ca atunci, atunci cand sunt in tine, atunci cand tu esti parca mai calda ca de-obicei, atunci e singurul moment cand eu sunt incredibil, insuportabil, inegalabil de fierbinte”.

1,770 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.