Indifferentia

Recunosc, e tarziu in an si imi vine sa ma ascund dupa blazonul blazarii. Imi vin in cap doar cantece cinice, un pic vesele, e drept: ba un “I don’t mind at all…” de la Sir Geldof, ba chiar si un “nu-mi pasa de nimiiiiic…” autohton. Bun si-atunci? Despre ce scriem azi, dragii mei? Pai, ca-n celebrul caz al scriitorului care scrie despre writer’s block, astazi vom scrie despre indiferenta.

Eu cred ca indiferenta e de doua feluri. Indiferenta la care ajungi cand ai facut aproape tot si cea la care ajungi cand n-ai facut aproape nimic. In prima renunti la orice fel de control, presupui ca a incerca inca sa mai schimbi ceva este ori un pericol iminent ori o mare nerozie. In a doua e greutatea primului pas. E lipsa de speranta ca ceva din ce-ai face ar putea, vreodata, schimba lumea – a ta sau a mai multora.

Vine din latinescul differre, care inseamna a diferi. Indifferentia apare cand totul iti este egal. Tot ce e in tine, nicio bucurie nu-i mai importanta decat vreo tristete si, deci, nu umbli s-o hranesti pe una sau alta din ele cu ce e in afara ta. Si-asa, niciun lucru din jurul tau nu e mai important ca celalalt. Nu difera. Indiferent. Te lasi sa plutesti pe ele, te lasi dus de valuri, stiind ca totul e tot. Asta in cazul fericit. In indiferenta majora.

Cea minora e din prostie. Desi unei astfel de persoane ii place mai mult fericirea decat nefericirea, pentru ea o saorma sau o carte e tot una. Pentru ca nu stie nici ce-i una nici ce-i alta.

Si-acum, dragilor, sa deschidem cartea la plansa unu. Ia sa vedem. Siddharta, nu conteaza cand si ce – Vanghelie, Ce? Cat? Isus, toate sunt nepretuite – Becali, totul are acelasi pret. As continua, dar… Nu stiu, mi-e egal…

1,272 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.