Dobro, misoginul.

Saptamana aceasta, in urma unei discutii pe Guerrilla cu Monica Tatoiu mi s-a relipit pe frunte eticheta de “misogin”. Nu neg diferentele dintre noi, dar misogin? In primul rand ce-i aia? Dex-ul spune ca misogin e barbatul care uraste femeile. Cel de neologisme spune ca misoginul evita compania femeilor, iar Marele Dictionar de Neologisme spune chiar ca ar manifesta repulsie fata de femei. Or, eu nu evit deloc compania femeilor ci ma inrolez in ea voluntar, nu manifest repulsie fata de femei ci abia atunci pulsez. Ar ramane ura. Dar chiar e ura?

Traiesc cu mine de multi ani si am inceput sa ma cunosc. Eu nu urasc femeile. Mie mi-e teama de ele. Vedeti, eu am dorinta de femei mai intensa decat majoritatea. E o blestecuvantare, cu radacini psihanalizabile. Devin foarte usor dependent daca ma indragostesc. Si atunci ma urasc pentru ca nu sunt liber. Si mi-e teama ca, dependent de un drog incontrolabil fiind, o sa sufar. Mi s-a-ntamplat, n-a fost placut. Intai le-am dusmanit, apoi mi-am dat seama ca ele n-au nicio vina si ca nu-mi datoreaza nimeni nimic. Si atunci, parca am inceput sa avem o relatie mai buna. Am dansat cu sute de femei valsul lumii. Ajunsesem sa stiu sa astern cu un cuvant un zambet pe-o fata inrosita. Sa trezesc femei adormite de ani buni printre rapoarte si sedinte.

Apoi mi-am dat seama ca fac rau. Ca desi stiau ca mint, ma credeau. M-am oprit. Dar prea tarziu, acum le stiu trucurile. Nu pot sa nu privesc dincolo de ele. Le stiu fardurile si nu le mai pot privi cum fac cei multi. Le vad inauntru. Le vad inimile mari fara push-up si minciunile scurte fara tocuri. Dar le vad pe ele. Si le admir. Si? Ati ghicit? Tot eu sunt misoginul.

2,409 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.