Dark matters, again

Eu sunt acelasi cu cel de-acum douazeci de ani? Adica, vedeti? Parul mi s-a subtiat, m-am ingrasat, ochii mi i-am ascutit la polizor, unghiile le-am schimbat de cateva ori, organele mi s-au modificat, cel putin ficatul cu siguranta.
Creierul mi s-a neuroplasticizat, coloana mi s-a mai lovit, ici colo, ca prea imi pacane in zona cervicala. Mintea mi s-a imbogatit, inima mi s-a mai incalzit, Don Miguel e mai echilibrat. Vocea mi s-a ingrosat odata cu gatul, barba mi s-a inasprit, sprancenele mi-au devenit mai fioroase, un pic.
Sunt acelasi de acum douazeci de ani? Gandurile mi s-au reorganizat, nu mai privesc nimic la fel. Pana si instinctele mi s-au domesticit. Practic, la prima vedere, nu gasesc o parte din mine care sa nu se fi schimbat. Simt, ce-i drept, cand fac exoticele mele exercitii de-a-mi crapa coaja, ca ajung mereu in acelasi miez. Nu stiu daca e numai al meu, e un fel de nimic, pe care-l simt si-l sunt, in aceeasi clipa. Il alint in gluma, my dark matter. Asta ce ma mai uneste, poate. Dar in rest…
Nu cred ca sunt acelasi cu cel de acum douazeci. Dar ma contin, daca ma intelegeti. Eu, cel de-acum, il contine pe eu cel de-acum doua decenii. Si-l aminteste. Dar suntem atat de diferiti. Si-atunci? Ce ma face eu? Poate ca atentia indreptata spre mine.
Daca m-as vedea din cand in cand, m-as vedea cum ma transform. Ma vad insa atat de des pe secunda, ca nu vad distantele dintre frame-uri. Exact ca intr-un film, ma privesc mai repede decat ma pot percepe si imi dau impresia ca sunt unul singur care curge.
Sau dark still matters?

1,243 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.