Antichrist

Sincronicitatea este atunci cand doua intamplari, aparent complet separate, sunt percepute ca avand un inteles comun. Termenul a fost ales de Carl Gustav Jung. Intr-o frumoasa sincronicitate, am apucat sa vad Antichrist-ul lui Von Trier abia acum, cand sunt in plin studiu jungian. Nu cred ca poate fi mai bine inteleasa capodopera excentricului introvertit decat in cheia lui Jung.
Dupa ce a creat regurgitari in publicul de la Cannes, Antichrist a avut putina cautare mai ales la noi, tara crestina si purichiana. Asa ca, pe scurt, amintesc ca e vorba de un El si o Ea care, dupa moartea accidentala a bebelusului lor, decid sa plece la cabana lor din padure pentru a-si infrunta durerea. De-a lungul peisajelor frumoase si a muzicii, Ea cedeaza tot mai greu eforturilor lui de-a-i explica terapeutic ca durerea e necesara. Logic si constant, El incearca in continuare. Dar lucrurile o iau razna. Ea devine tot mai nebuna, El incepe sa aiba viziuni.
Daca nu as fi terminat taman acum arhetipurile lui Jung, as fi luat filmul drept o alegorie a cuplului. Si as fi etichetat probabil in surdina cu aceleasi cuvinte pe care le-au folosit o gramada de feministe la adresa danezului. “Feminist”, “simplist”, “bolnav”, “nevrotic”. Dar Trier e mult mai mult. Cele doua personaje sunt doua forte: constientul si inconstientul. El este un constient puternic, un animus ajuns in penultima faza, cea de cuvant. El incearca sa ii aduca aminte, sa ii prevada, sa ii dea constanta Ei, inconstientului adanc, instinctiv, violent, care, nedirectionat, nu stie care e dreapta si care e stanga. O greseala importanta in poveste. Dafoe, macabru de potrivit, incearca pana in ultima clipa sa o contina, sa o cunoasca samanic prin animale, sa opreasca un inconstient care vrea sa erupa. Ea insa e legata de natura, fara ratiune, iar natura este biserica lui Satan. Cea care seamana atat de tare cu Dumnezeu, dar ii lipseste auto-constientizarea, perceperea timpului, constiinta.
In toti se duce lupta asta. Instinctele, tenebrele noastre evoluate in miliarde de ani provoaca de sute ori pe zi asa de tanara si de fragila ratiune. Si filmul da si aici un indiciu. Echilibrul se duce naibii, daca pot spune asa, cand este rupt lantul cursivitatii vietii. Pentru ca daca natura e biserica satanei, in limbajul lui Trier Dumnezeu este constiinta care poate sa o controleze. Orice sincopa este pedepsita in final. Bravo, Lars!

Swingers

Am vazut ieri filmul asta si mi-a adus aminte de cat de simpli suntem, noi, barbatii. E mai vechi dar si asta e un avantaj: sa-l vezi pe Vince Vaughn slab si overmanly cool e o treaba. Sunt cateva clisee in care o sa va regasiti multi. Eu m-am revazut cand mergeam la cazino sa bem pe gratis, cand mergeam la chefuri si ne-ntrebau femeile ce masina avem, cand n-aveam rabdare si sunam prea repede la un numar pe care abia-l primisem in vreun bar…

E si pentru fete, ca studiu:)


 

Paul

Am vazut ieri Paul. Ma asteptam la mult de la trio-ul Rogen, Pegg, Frost. Adica Pegg si Frost au facut capodopera Hot Fuzz iar scenariul la Paul e scris de ei. Seth Rogen a jucat si a scris in Knocked Up, Pineapple Express si Superbad. Toti trei sunt memorabili.

Paul nu a fost genial, dar trebuie sa recunosc, daca nu as fi avut asteptari prea ridicate, filmul ar fi fost surprinzator de ok. E o comedie despre un extraterestru (vocea e a lui Rogen) ajutat de doi fani de comics-uri sci-fi sa plece de pe planeta. Cum era de asteptat de la Rogen, extraterestrul este liber la cap si fumeaza iarba.

Excelent pentru o seara relaxata, fara pretentii cinematografice.

Transfer de Identitate

Din cand in cand mai merg la cinematograf, cand “miros” eu ca e nevoie de rezolutie 4K. M-am inselat. Source Code e un film bunicel dar in niciun caz nu isi merita cei 7.50 pe imdb. Si, sincer, nici vizual nu merita sa tradezi veverita_bc.

Are fizica cuantica folosita copilareste si ideea e atat de far out ca nu-ti da de gandit aproape deloc. Asta dac-ai mai gandit inainte.
Dobrosfat: e genul de film la care cade zoso pe spate. Nu merita drumul pana la cinema. Acasa.

The King’s Speech

Asa spune si titlul, se poate intelege ca in rolul principal al filmului nu este regele, ci discursul. Pana la urma, The King’s Speech ne demonstreaza ca regele si discursul lui sunt imposibil de despartit. Vi-l recomand, sugerandu-va si un pic de precautie: filmul e intr-o octava joasa, va trebuie rabdare. Dar ce rasplata: culorile filmului, brit-feeling-ul, Monarhia, Geoffrey Rush, Bonham-Carter si un Colin Firth perfect.

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/pzI4D6dyp_o" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

E o minune!

Ca vad fara ochelari e o minune a tehnicii. Dar minunea minunata este ca, in urma operatiei, am dobandit ceea ce se cheama vedere selectiv. Inexplicabil: nu pot vedea cursurile pt examenul de luni dar pot vedea filme!!!!!! Am vazut Green Hornet. Parteneriat Seth Rogen (il stiti din Knocked Up) – Michel Gondry (Eternal Sunshine of the…). A iesit o minunatie pentru week end: