Meeting with remarkable men

Am fost la IBM, in fata catorva zeci de oameni, sa vorbim despre audiobook-uri. Cine? Stiu ca suna ciudat: eu, Mihaela Coman (Humanitas) si Gabriel Liiceanu. Am simtit genuina smerenie in fata unui om mare care pluteste peste controversele care il vizeaza, asa cum am simtit si orgolioasa mandrie. Acum cativa ani picam bac-ul la romana, azi vorbesc de la aceeasi tribuna cu o figura de calibrul asta (nu si de la aceeasi inaltime, imi stiu locul:)).

O coincidenta: ieri am terminat Despre Seductie, a domnului Liiceanu, azi l-am vazut punand in practica teoria. A hipnotizat sala din voce. Sunt om de radio. Il invidiez. Am recunoscut, cand am vorbit eu salii, ca pana la a-i auzi vocea pe audiobook-uri il consideram antipatic. Timbrul cuvintelor lui te seduce.

Vorbeam apoi cu o prietena despre intalnire. Am concluzionat ca, desi nu e perfect si poate parea multora un antipatic, Gabriel Liiceanu este mult peste milioane de oameni si, deci, ma bucur ca ma bucur ca l-am cunoscut.

Blog on!

Nu stiu. Chiar nu stiu de ce m-a cuprins ieri nevoia de blog. Am doua site-uri mari, cu zeci de pagini, care mi-ar putea gazdui orice editorial in fata a mii de cititori. Dar vreau blog. Mic, intim, friendly.

Poate il vreau pentru ca scriu mult pentru altii. Poate il vreau ca sa moara de ciuda blogerii vechi care ii privesc pe nou-veniti cum m-a privit pe mine un neamt cand mancam in tren, spre Frankfurt, in ’96. Poate e doar inca o forma de autoexprimare. Poate vreau sa scriu fara sa ma intereseze cate clickuri fac.

Cred ca o sa imi dau seama in timp daca si de ce imi trebuie. O sa ma obsinuiesc. Si e singurul loc in care, daca nu va place, nu ma intereseaza absolut deloc.

Bine m-am gasit.