Acea zi

A fost o zi cand mi-am pierdut copilaria. Una. Imi aduc aminte dureros. Iata cronica acestei zile insemnate cu negru in calendarul meu. Daca v-am mai povestit-o, iertare, dar se cere spusa din nou.
M-am intors de la scoala. Ca de-obicei, mi-am scos din dulap nepretuita colectie de reviste cu Superman, Batman si toata Liga Dreptatii. Am inceput sa rasfoiesc una dintre ele. Nu aveam program la televizor, inca nu se inventase video-ul iar eu eram perfect multumit cu revistele mele care miroseau a cerneala speciala. As fi recunoscut mirosul asta oricand si oriunde. Si, ce n-am mai trait mult timp de-atunci, eram constient ca sunt fericit chiar in momentul acela, nu mai tarziu. Nu imi aminteam o fericire ci o traiam si ii zambeam in fata. La ora doua dupa-amiaza, aveam programare la dentist, la o scoala din apropiere. O cunostinta lucra in cabinetul la care am ajuns la timp. Mai fusesem la stomatolog si nu mi se paruse prea dificila montarea unei plombe. Dar acum, acum aveam sa aflu un colt de infern.
Mai tarziu aveam sa aflu ca mi se facuse o obturare de canal, cu scos de nerv cu tot, pe viu, fara anestezie. Aveam vreo noua ani si ma dusesem singur. Pe-atunci nu se furau copii. As vrea sa va povestesc momentele de groaza in care varful spiralei imi atingea nervul. Dar e prea greu. Atunci, pe scaunul ala, a murit nemurirea copilariei. Inocenta lumii. Macelareasa care urla la mine sa stau linistit aroape nici nu mai conteaza. Eram doar un copil, iar ea ma rapise si facea pe mine experimente infioratoare.
Am ajuns acasa. Am deschis revista. Am vrut fericirea atunci, pe loc. Dar loc nu mai avea, de groaza.

1,285 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.