Zanaticii

Nu a mai ramas nimeni in politica, decat “nebunii”. Un Ciuvica, un Ghise, oamenii care, chiar daca or gresi in continut, ca nu am stat sa citesc toata legea ultimului, nu par sa greseasca in directie. E o anumita libertate in a se cunoaste pe ei insisi, asa cum sunt, buni, rai, iar de-aici pleaca si un fel de instinct al libertatii. Unde sunt restul? Fiecaruia, daca il scuturi, ii cad din buzunare ba bani, ba infomatii, ba tainuiri, cine stie din ce motive. Fiecare are de ascuns pe cate cineva, fie si pentru ca il considera mai putin rau decat pe altii. Bunele intentii sunt pavate cu jgheaburi spre iadul uratului. Au inceput cu concesii mici, le-au ascuns mereu cu altele mai mari. Dar nebunii? Nebunii cum sunt? Putini. Dar de-aia sunt vizibili, in asta sta forta lor, in abaterea puternica de la o medie pe care am ajuns sa n-o mai vedem, de vreme ce traim in ea de atata timp. Poate cu ei sa ne mai destelenim, ca nu sper in minuni. In cu totul alt meridian, Joaquin Phoenix spunea ca dementialul rol din “I’m still here” l-a ajutat sa-si salveze cariera. E ca in dragoste, spunea. Ajungi sa faci lucruri mici pentru ea si, before you know it, nu mai stii sa faci altfel. E bine, din cand in cand, sa nu-ti mai fie teama sa pierzi nimic si sa te transformi in bufon si rege in acelasi timp. Te amuzi singur si te rasplatesti pe masura. Pe de alta parte… Sa pleci, asa, din timpul tau? Sa pleci, asa, din media ta? Sa pleci, asa, din ce erai, brusc? Pana la urma sunt doar un scriitor de lucruri gata scrise, dar cred ca alegerea grea e asta: destinul meu sau destinul nostru? Da, stiu, undeva se impletesc. Dar pana atunci?

1,340 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.