Violeta’s Vintage Kitchen

Ieri am reusit, dupa ani de zile in care mi-am propus, sa mananc la Violeta’s Vintage Kitchen. O stiam pe Violeta, fusese invitata la Guerrilla de Dimineata, ne adusese si mancare si i-am tot promis ca o vizitez, dar radio-ul, tv-ul, scrisul, facultatea, formarea mi-au adus, pe langa faima internationala indiscutabila, si o oboseala cronica si o lipsa de chef cu care nu vroiam sa stric frumusete de loc.

Dar acum doua lucruri m-au dirijat direct la Calderon colt cu Batistei. Unu, ca sunt in vacanta. In al doilea rand, mi-a dat Violeta urmatorul tweet: “Peposo notturno (vită gătită 8 ore în vin roşu, cu 4 feluri de piper, usturoi şi sare marină), despre care-ţi zisesem, @dobrolific. Mîine”. Ati fi lipsit?

Am mancat intai ce vedeti mai jos. Adica un cod alb marinat in lime, vinete cu rosii, cuscus, sfecla cu orez, etc. Si, ce nu se vede in poza si m-au rupt: sarmalute in foi de vita, cu … tanaaaam… midii. Voai de papilele mele.

image

Am mai sporovait cu Violeta si cu Ediz, sotul ei. Apoi Ediz mi-a aratat vita. In curte, intr-un cuptor, era oala in care, de ore si ore, sangerau in vin bucatile de manzat.

image

Ne-am intors la masa si mi-am primit portia de Peposo Notturno, asezata darnic pe o lipie. Mmmmmmmmmmm. Mancam bucati de Toscana. Am mai sporovait cu ei printre bucati de pepene rosu cu menta si branza (Vio, mi-am luat pepene sa-l stropesc cu vodca, dar inca n-am apucat) si usor-usor dar greu a trebuit sa plec.

Acum pot sa va zic: da, e adevarat tot ce se zice despre locul asta. E intim, are fete de masa in carouri, are mancare care-ti trimite cerul gurii in Ceruri si e facut cu mare caldura de doi oameni care n-ar putea fi mai enervanti pentru un proaspat despartit: sunt atat de potriviti, de asezati si de impreuna ca iti vine sa-ti iei fosta la bataie.

🙂 Glumesc, a fost vina mea. Vio, maine ce aveti?

4,543 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.