Un studiu final

Ma fascineaza moartea ca impuls al vietii, Thanatos ca motor al Erosului. Cand iti e frica vrei cel mai mult sa traiesti. Azi am citit un articol.
Scrisa de Bronnie Ware, o sora medicala, micuta postare de pe blogul ei personal reprezinta bilantul unor suflete. Lucrand intr-o sectie cu muribunzi, doamna Ware i-a intrebat pe fiecare in parte care este cel mai mare regret referitor la felul in care si-au trait viata. Regretele se repetau, coagulandu-se intr-o lista de cinci.
Ultimul, dar totusi foarte comun, era ca si-au dat seama prea tarziu ca fericirea e o alegere. De teama schimbarii, majoritatea au ales (si alegem, nu?) sa ramanem in situatii dureroase dar familiare.
Apoi muribunzii isi regretau prieteniile pierdute. Atunci, in fata mareului Necunoscut, ordinea in bani si acte conteaza si ea, dar mult mai mult legaturile sufletesti, multe dintre ele lasate sa se dilueze in paharul timpului.
Pe locul trei era regretul ca, in viata, nu au avut curaj sa isi exprime sentimentele. Nu doar ca, pana la urma, pacea pe care au crezut ca o castiga nefiind sinceri cu ceilalti a fost mediocra si nesatisfacatoare, dar de multe ori boala care-i tinea la patul de moarte era nascuta chiar de greutatea atator emotii nelasate sa vada lumina.
Muribunzii mai regreta apoi ca au muncit prea mult pentru o falsa siguranta, nemaiavand timp pentru familie sau alte persoane dragi.
Dar cel mai des intalnit regret al celor care nu mai au nimic de pierdut este ca nu au fost sinceri cu ei si dorintele lor. Majoritatea traisera la inaltime, dar nu la a lor, ci la cea a asteptarilor celorlalti, a nevoilor lor. Regretau ca inaltimea lor fusese in abisul celorlalti.

P.S.: tot Bronnie Ware ne asigura ca fiecare, dar fiecare muribund a murit impacat. Si n-avea rost sa ne minta.

1,322 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.