Stare de briz-briza

Daca eu as fi un agent economic, adica daca persoana mea, fiinta mea ar fi o firma, datoriile mele nu ar fi doar in bani. Tot la cheltuieli ar trebui sa trec si dilemele. Da. Problemele nerezolvate, gandurile fara concluzie sunt datorii. Fata de mine, dar tot datorii se cheama. Si, de multe ori, daca nu suntem atenti in contabilitatea noastra interioara, se aduna maruntis in talerul dobanzilor si devine greu. Niste acte pe care le tot amanam si nu stim de ce, un gand care ne-a fugit prea repede pentru a-l numi, o rautate pe care am uitat s-o iertam, toate se aduna zi de zi in balanta subconstienta de plati. Pe nesimtite, strangem atat de multe datorii fata de noi, ca nu mai avem resurse sa ni le platim. Timp avem, dar energie sa ne facem curat in noi, in propriile chitante – nu.

In ipoteza asta va spun: incredibil, dar din criza asta, asa mondiala cum e ea, am invatat si eu ceva: sa-mi gestionez cu grija activele si, mai important, sa-mi plivesc sufletul de restante. Am desfacut indeciziile in cele doua ganduri care se bat cap in cap si pe unul l-am dat afara. Oricat de greu iti e in general sa concediezi, in perioade de criza gasesti resursele si scuzele s-o faci. E ciudat, stiu, sa-mi fac ordine in minte doar pentru ca firmele din jur isi repara scurgerile de lichiditati. E ca si cum ai incepe brusc sa vorbesti limbi straine pentru ca am intrat in Uniunea Europeana. Sau ca si cum ai fi ramas impotent pe 11 septembrie. Dar e adevarat si tocmai de-asta o scriu. Si da, daca as fi o firma as vrea sa fiu una cu profit. Si daca as fi o societate, as vrea sa fiu una care nu are datorii. As vrea sa am bonitate. Si mi-ar placea sa imi platesc colaboratorii la timp. Si pun pariu ca atunci, daca as fi o companie, as fi o companie placuta.

1,082 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.