Sing-ul sub dus

image

Cine m-a auzit dimineata pe radio stie ca sunt un cantaret ratat. Cand va e lumea mai draga, Dobro canta peste piesa preferata. De-aici, opiniile se impart in doua: unii sunt oripilati si oribilati de indrazneala mea. Li se pare o copilarie penibila sa cant langa artistul lor preferat. Sunt multi. Ceilalti, aproximativ la fel de multi, sunt improspatati de placerea mea de-a canta. Pana la urma gandul ca bucuria de-a-mi lasa vocea sa se joace are ceva contagios este singurul motiv pentru care, profesionist cum sunt, imi permit indolenta de-a dubla cantaretii preferati in zeci de mii de urechi.

Fiecare dintre grupele astea se comporta articulat dar diferit. Pe de-o parte, in randul prietenilor sau al colegilor care sunt impotriva cantatului meu am observat o retinere, un blocaj de-a canta ei insisi. Teama ii duce de-obicei spre a canta prostindu-se, exagerand voit, ferindu-se astfel de penibil. Ceilalti, empatici la trilurile mele, n-au nicio problema sa se faca de ras falsand un hit.

De ce ne place sa cantam? De ce luam muzica atat de in serios incat unora le e frica sa nu o intineze? Eu cred ca muzica este un “v-ati ascunselea” cu armonia. Muzica, mai putin cea foarte experimentala, este un du-te vino, o harjoneala cu intervale matematice, o plecare de la potriveli riguroase pana la sutimi de herzi doar ca sa te-ntorci. Si felul in care ne atinge armonia asta, chiar daca este formulabil matematic, este, deocamdata, inexplicabil. Cand canti asadar, folosesti un limbaj secret. Care iti modifica trairi. Limbajul secret te influenteaza deci, iti modifica propria materie intunecata. Si, ce naiba, suntem oameni maturi, nu ne e frica de-ntuneric.

So, ca sa n-o lungesc: cantati? cand? ce?

1,265 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.