Shalom Israel!

Cum sa scrii in cateva sute de cuvinte, despre un fenomen atat de complex ca Israelul? Cum sa
povestesti cat e de “de poveste”? Sa descrii calmul zambetului dintre necunoscutii care isi vorbesc
in seara de sabat pe strada? Era un simplu sabat saptamanal si mie mi se parea ca e sarbatoare
nationala.
Ajunsi in Ierusalim si fiind deja destul de tarziu, ne-am indreptat direct spre Zidul Plangerii. Pe
stradutele mici care duc acolo, cu piatra moale, rotunjita de ani, evreii se saluta, sunt bucurosi, canta
si zambesc. Imagini ireale rasar de sub felinare. Cate un ultraortodox alergand pe scari ca o umbra
cu palarie, cate o pereche imbracata frumos, cu traditie, cate un copil cu zulufi lungi, pana la barbie.
Cum sa explici in cateva cuvinte atat de complicatul conflict dintre israelieni si arabi, dintre evrei
si aproape restul lumii? Nu mai poti, odata ce ai fost acolo, sa expediezi problema cu o propozitie,
fie ea pro sau contra lor. Pentru ca esti bine primit, pentru ca ti se zambeste sincer cand spui ca
esti roman, pentru ca doar arabii vor sa te fraiereasca. Mai mult, cetatea e plina ochi de arabi care,
culmea, vand tricouri cu “Don’t worry America, Israel is behind you” intr-o satirica inversare de
roluri care, uneori, pare insa perfect coerenta. “Da, dar evreii i-au fraierit si le-au luat pamanturile”.
Cum v-am spus, e greu de tras concluzii.
E greu de povestit frumusetea evreicelor. Coborate parca din Cantarea Cantarilor, au chipul atat
de luminos, atat de linistit si de adanc… Poate pentru ca Legea ii obliga pe barbati sa le faca
multumite? Poate pentru ca una dintre cele mai pedepsite greseli este ca oricare dintre soti sa
foloseasca sexul ca arma de santaj? E o cheie aici. Dragostea ramane curata, fara santaje, fara
sabotaje. Mai mult, a face dragoste e un motiv de bucurie si nicidecum un pacat. Ce mai rad evreii
de noi cand aud legenda cu cearsaful gaurit! Ei nu-si gauresc steagurile.
Cum sa explici in cateva propozitii mandria lor, sora cu orgoliul? Cum sa discuti daca e corect sau
nu ca au transformat in arma neuitarea crimei impotriva poporului lor? Cand am iesit de la Muzeul
Holocaustului nu mi-a fost greata. Nu am fost nici furios. M-a invins insa o teribila tristete. Aveam
in cap o singura intrebare: “Cum sa faci asta femeilor si copiilor? Cum copiilor?”.
Cum sa le rescrii traditiile care sunt atat de varsate in viata lor? Cum sa pictezi in cuvinte ochii
batranilor, atat de plini de zambet stiutor? Cum sa arati, in cateva vorbe, gustul mancarii, kosher sau
nu? Cum sa… Nu poti, credeti-ma.

2,161 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.