Rome Alone 2

Am fost la Roma, saptamana trecuta, pentru ca mi-a fost promisa si niciodata oferita. A fost si prima data cand mi-am luat inima in dinti ca pe un cutit de pirat si am plecat singur. Nu-mi trecuse prin cap pana acum. Dar era timpul. Si va recomand.
Este bizar, intr-adevar, sa pleci fara treaba intr-un loc de la care nu vrei nimic. Practic, toate asteptarile sunt de la tine. Vrei sa petreci timp de calitate cu tine, vrei sa nu te certi, vrei sa zambesti, cu tine. Si nu stii daca poti. Lumea te priveste cu un pic de ingrijorare, cand pleci. Si era exact ce-mi trebuia, sa nu-mi pese. 39 de ani am fost people pleaser si dependent de ceilalti. Schimbasem asta si trebuia sa sarbatoresc. Roma e locul potrivit.
Am iesit din di Spanga, unde aveam hotelul, in prima dimineata, si m-am rugat la Dumnezeu sa imi dea intamplari interesante. Peste cinci minute a trecut Papa la doi metri de mine. Am vazut multe. Muzeul Vaticanului cu celebra Sixtina. Villa Borghese. Columne. Colloseum-ul. Fontana di Trevi, evident. La Panteon, un cor minunat de englezi m-a facut sa tremur. Biserici care mai de care mai impunatoare. Dar toate astea, la un moment dat, ma indepartau de mine. Chiar ma gandeam: in Roma nu se vede Dumnezeu de atatea statui.
Asa ca am inceput sa merg si sa fiu atent la mersul meu. Atat. Da, ce era in jur se oglindea in mine. Dar mersul meu, fiorul din pamant la fiecare pas, era cel mai important. Am parasit restaurantele elegante si m-a dus nasul intr-un micut local din Trastevere, plin doar de italieni. Anghinarele a la romana, pastele facute in casa si paharul de chianti mi-au reamintit din nou ca sunt om. Ceilalti au inceput sa ma vada. Mi-am facut amici. Am stat o jumatate de ora de vorba cu un strain, pe scarile pietei. Mi-au zambit femei. Am glumit cu pustoaice in tren. Pentru ca nu vroiam nimic de la nimeni. Doar sa fiu si sa ma bucur. Mi-am vizitat o verisoara, am stat la masa. Am ras. Ne-am povestit ranile si ni le-am uns cu uleiul de masline facut in curtea lor. In avion am palavragit cu doamna de langa mine.
Omul greseste. Omului ii pare rau. Omul se iarta. Omul se bucura.

20140124-090954.jpg

1,261 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.