Razboi

Razboiul e un lucru urat, urat de tot. Si nu are, dupa cate vedem, nicio justificare. Sigur, de vreme ce se intampla, inseamna ca e parte din devenirea noastra ca specie, ca natura, ca spirite. Dar asta hotaraste Dumnezeu. Si noi nu suntem Dumnezeu. Pe de alta parte, cei mai multi dintre noi nu au trait niciun razboi. Atunci de unde stim ca e un lucru urat, urat de tot?
Eu, unul, l-am visat odata. Eram mic, sa fi avut vreo sapte, poate opt ani. L-am visat si atat. Fara eroism, fara poveste, fara motiv sau asociatii de idei. O secunda, atat. De-ajuns. E teribil. Multi oameni urland, barbati, femei si copii. Intuneric, desi nu era neaparat noapte. Foc, asta tin minte, mult foc. Si o groaza care unea pe toata lumea intr-un fel de lant uman. Groaza asta era mai mult decat durere: era o nefiinta, o dezumanizare pana la vid, o suspendare a sensului. Am mai simtit-o o singura data cel putin la fel de puternic, cand mi-am adus aminte, dupa multi multi ani, de avorturile cu care fusesem de-acord in tinerete.
Aceasta teroare a razboiului din vis nu am vazut-o nici macar in decembrie 1989, cand se tragea in blocul nostru, cand auzeam urlete disperate sub geam, cand misunau soldati si, credeam noi, teroristi pe casa scarii. Nu. Atunci aveam macar speranta unui viitor ca-n Neckerman, bucuria schimbarii si, de ce nu, curiozitatea adolescentei. Ei, si atunci nu mi-a murit nimeni apropiat, doar o matusa a fost atinsa de un glont in picior.
Or, in razboi, totdeauna iti moare cineva. Si daca ai trecut prin el, iti moare cu siguranta o parte din tine. Nimeni nu vede atatia oameni murind fara sensuri palpabile, atata suferinta care ar fi putut fi evitata, fara sa moara un pic. Fara sa transmita o teroare copiilor si nepotilor.
Scriu astea acum, cand atat de aproape de noi se poate intampla o nenorocire. Doar asa. Un jurnal de razboi improbabil, al unui lucru urat, urat de tot.

1,390 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.