Poveste de oras

Sunt un om matur, in varsta chiar, ar carcoti unii. Am peste cincizeci de ani, sunt masiv, ras in cap si niciodata nu am facut decat ce a trebuit. Eu pazesc ordinea. Mi s-a spus de multe ori ca, atunci cand sunt vazut pentru prima data, exact asta se spune despre mine fara ca eu sa scot vreun cuvant, fara ca eu sa fac vreun gest: ca pastrez ordinea. Faptul ca sunt in fata cuiva nu e, parca, de-ajuns. Eu “sunt” cu greutate, cu apasare, incet dar intens, ii apas pe ceilalti ca o gravitatie. Am vazut multe la viata mea, dar nu de aceea sunt serios. As spune ca sunt serios si de aceea am vazut atatea. Sunt serios… Acum as spune chiar trist. Dar pastrez ordinea. Rigid, fara iertare.

De curand am intalnit un refugiat, cred ca din vreo tara nord-africana. Era opusul meu. Subtire si fibros, cu piele inchisa, cu desene pe fata, de pamant alb intarit, miscandu-se in ritmul propriilor instincte, miscandu-se ca padurea. Dansa, iubea, facea dragoste, facea tot ce eu nu faceam. Trebuia sa-l arestez dar a fugit. Stiam ca se muta cand intr-un apartament cand in altul si, de cate ori era sa-l prind, imi scapa. Ba sarea pe geam cu agilitate, ba se ascundea cu istetimea supravietuirii. De ce era asa capos? Doar nu-i placea aici, printre blocuri, inecandu-se cu poluarea orasului? El vroia sa fie liber. De ce fugea?

L-am prins, pana la urma. Ma rog, vorba vine: am ajuns fata in fata, pe o straduta prea ingusta. S-a oprit timpul, niste clipe. “De ce fugi?”, l-am intrebat. “Nu-ti fac niciun rau. Doar te pun la locul tau”. M-a privit viu, cu un vulcan clar prin ochi si mi-a raspuns: “Pentru ca tu crezi ca locul meu e o ascunzatoare. Dar tu de ce esti trist?”.

M-a facut sa ma gandesc, atunci. Imi placea sa fiu serios. Era munca mea. Dar avea dreptate: de ce eram si trist? Corpul mi s-a razvratit in convulsii. Eram trist pentru ca eu, de fapt, ma ascundeam.

S-a apropiat, mi-a pus palma pe piept si mi-a zis: “Invata-ma sa traiesc printre ai tai. Te rog”. L-am impins speriat, vreun metru. Apoi ne-am mai privit ceva vreme si i-am soptit, cu ochii-nchisi, eliberat: “Daca ma-nveti ca ordinea asta e si ea pentru cineva”…

1,156 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.