Cine-i mai Prim?

PNL il propune pe Klaus Johannis

klaus

PDL merge diseara la Cotroceni cu o propunere surpriza (nu e gluma):

boc

Despre Traian Basescu, se spune ca s-ar gandi ori la:

Daianu

Daianu i-ar enerva rau pe liberali: aparent Daniel Daianu este galben, dar barfele spun ca are ciuda mare pe conducerea PNL-ului, pentru ca i-au retras public sprijinul si pentru ca nu a prins nimic la BNR.

Si, revenind, ori la Alexandra Gatej, o femeie frumoasa si puternica, apropiata se pare familiei Videanu, consilier la Cotroceni, dar care, spune gura lumii, are niste probleme in istoria ei cu Unilever unde a fost top of the tops. Personal nu cred pana nu mai aud doua surse.

gatej

Epilog, de la Palatul Cotroceni:

Traian Basescu: Aveti probleme cu istoria, domnule Antonescu, chiar profesor de istorie fiind.

Crin Antonescu: Toti avem probleme cu istoria, domnule presedinte…

Vinul familiei Schroeder

07102009490

Mi-a zis cineva ca e vinul lui Gerhard Schroeder. Si a fost atat de spectaculos (eu il stiam lucrand pentru gazele rusesti), incat am zis si eu la altii acelasi lucru. Trebuie deci (cat urasc sa fac asta:)), sa imi cer scuze si sa va anunt ca am gresit. Schroeder e, in cazul asta, o familie sudamericana, peste ocean de multe generatii. Dar arata bine, nicht wahr? Si ma intrebam acum: daca ar fi fost bautori de vin bun, nemtii ar mai fi pornit la razboi? Certo, imi raspund…

Cum e, sa imiti natura!

Azi, vineri, am plecat devreme de la radio, pe la 12. Pentru ca ieri a trebuit sa stau in sedinta la ARA (Asociata de Radio-Audiente) vreo patru ore (o sa dezbat pe larg saptamana viitoare, sunt ataaaaaaaatea de povestit). Si pentru ca am langa ce sa ma relaxez. A smart way to use credit:

09102009498

09102009500

Iertati-ma, doamna Cornea

Doinei Cornea i se acorda Legiunea de Onoare in grad de Comandor. Asta scriam eu despre doamna Cornea acum cativa ani:

Am hotarit sa fac in sfirsit plimbarea pe care mi-o promisesem, spre o expozitie. Inscrisuri dusmanoase, la Muzeul Literaturii Romane. Dizidenti predecembristi si hirtiile lor. Paul Goma, Ana Blandiana, Dan Desliu, oameni despre care auzisem. Apoi altii de care, din superficialitatea generatiei mele, nu stiam nimic. Radu Filipescu, de exemplu.

Un tinar care din 1983 nu s-a lasat nici o clipa prada atipirii. A tiparit zeci de mii de manifeste si le-a dat drumul de pe blocuri, le-a impartit in cutii postale. A fost batut o saptamina. Nu s-a lasat. A fost inchis. A fost eliberat prin 1987. Nu s-a lasat. A militat pentru eliberarea fostilor colegi de puscarie.

Noi ce facem acum? E greu de raspuns. Te lupti cu ce? Atunci era permisa lupta barbateasca, principala sabie era curajul. Toti stiau ce trebuie sa faca, dar nu avea mai nimeni curaj. Acum? In loc de manifestele lui Radu Filipescu, in cutiile de scrisori gasim reduceri de preturi frumos fotografiate, doze subtile de tranchilizant. Te lupti, dar trebuie sa respecti reguli.

Basca mai trebuie sa fii si elegant. Atunci ti-era permis orice: manifeste, sa-ti dai foc pe pirtie strigind impotriva comunismului, sa inoti peste Dunare, sa trimiti proteste in capete de papusi la Europa Libera.

Acum? Daca-l iau pe Iliescu de guler si-i zic: te bag in mamele tale de comunist imputit, tortionar jegos, materialist leninist marxist utopist fara Dumnezeu! – sint luat drept Faur Isaia chiar si de antitotalitaristi. E parsiva lupta acum, nu mai e fata-n fata, dar nici repercusiunile nu sint de luat in seama, iar lipsa lor ne moleseste.

Oamenii aia luptau, riscau tot, sub conducerea insuportabilitatii. Nu comentez inconstienta lor, nu comentez utilitatea gesturilor lor pentru prabusirea regimului, poate nula, poate la fel de puternica in lantul destinului precum aripile de fluture din Japonia care aduc un uragan in California. Dar fac apologia nevoii de gest. De tacut tac toti mortii… Revin.

Ne luptam cu ce? Cu minciuna, hotia… glumesti? Sintem in timpul si in tara in care cinstea e sora ridicolului. Si-apoi, ti-e greu sa alegi cu ce sa lupti, chiar daca simti nevoia. Acum ai libertate si ti-e greu sa lupti pentru ca e atit de usor incit pare inutil.

Stii cu ce-as lupta eu? As lupta impotriva ridiculizarii cinstei. Cu toti securistii din televiziuni si ziare care m-au fraierit sa rid de „baba aia” de Doina Cornea in 1990. Mi-e rusine acum. Mama asta, impreuna cu fiul ei, a fost batuta si torturata.

Intelegem oare? Mult mai grav decit ca ne-am impuscat dictatorii e ca noi ca popor ne-am batut mamele! Doina Cornea a fost batuta de cei care m-au prostit in 1990 si m-au convins sa fac haz de glasul ei pitigaiat si nu mi-au zis cine era ea de fapt si ce-ndurase. Batuta de cei care au ramas dupa 1989 in fotoliile parintilor sau bunicilor politici care o agatau pe Elizabeta Rizea de grinda.

Batuta de cei care fac jocurile politicii romanesti, cei pe care ii simti, ii calculezi ca pe o stea care nu se vede, dar influenteaza traiectorii. Gheorghe Ursu, omorit. Zeci de oameni suspectati, batuti, trimisi in Dobrogea intre patru tarusi bagati in pamint: „Na, faceti-va casa, ‘reati ai naibii de vampiri ai poporului!”.

Paleologu, Noica, Steinhardt si atitia altii – la reeducare prin penitenciare. Monica Lovinescu batuta in strainatate, Culianu omorit suspect in America, nimeni nu scapa.

N-avem voie sa uitam lucrurile astea.V-o spune un om tinar caruia ii place viata, care munceste trufas pentru ca vrea teren si casa si femeie frumoasa. Un om care bintuie prin cluburi simbata seara, pupind pe gura viata usoara, protejat de ceea ce numim democratie mai mult decit altii. Un om cu bani si cu masina straina. Un om integrat, care are practic de toate, inclusiv o sanatate rezistenta.

Un tinar ca toti tinerii: dependent de bani, amuzat de Mitica Dragomir, excitat de manechine, un pic arogant cu batrinii. Si, ca toti tinerii, un tinar care uita mult prea usor. Dar, daca uitam noi, o sa ne privim cu dezgust propriii copii. E usoara viata acum.

Vorba profesorului lui Steinhardt, la iesirea celui din urma din inchisoare, fericit ca si-a gasit credinta dupa gratii: „Nu uita, acolo era usor sa crezi. Greu e aici, acum”. Inca o data, iertati-ma, Doamna Cornea, c-am ris de Dumneavoastra.

Prima Leapsa pe Dobro.ro

O leapsa e o tema pe care ti-o paseaza alt blogger, de data asta Cazarma Roz. Tema: un motiv pentru care ai vota cu fiecare dintre candidatii principali. Iata:

Traian Basescu: pentru a ajunge la o reformare a sistemului, e necesara intai o resetare a acestuia. Iar resetarea se face doar cu haos total. Iar pentru haos e nevoie de inca un mandat de-al lui Base.

Mircea Geoana: l-as vota pentru ca sunt un om slab si mi-e totusi teama de un haos total.

Crin Antonescu: pentru ca e singurul candidat cat de cat normal.

Sorin Oprescu: pentru ca m-as muta in sfarsit, cu toate riscurile, la Londra, unde autostrazile sunt cu picioarele pe pamant.

Dau leapsa mai departe spre Ciuclaru, spre Vidia si spre Mihaiu.

TedX Bucuresti

Nu vinerea asta, cealalta, sunt conferintele TedX Bucharest. Am fost invitat sa vorbesc. Imi stiu lungul nasului, stiu ca nu excelez in nimic, asa ca am refuzat. Dar o sa fie super. Vin oameni foarte tari, nu doar romani. Inventatori, Micuta Picasso, etc.

Dar invitatia de a fi in public nu am putut s-o refuz, chiar daca probabil o sa adorm pe la pranz (e de la 10 pana seara).

Pentru cine nu stie ce e ted, voila, mes amis:

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/GXEbqKaFf6A" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

M-a rugat cineva de la Realitatea,

sa scriu cateva randuri despre cum as vrea sa ma respecte pe mine politicienii. In graba, intr-o pauza de sapat gradina si pus Complex 16-16-16 (un ingrasamant, nici eu nu stiam pana azi), fara sa recitesc sau sa corectez, am scris cateva randuri. Pentru ca nu stiu daca o sa le publice, le pun macar aici.

In exterior, eu traiesc intr-un stat totalitar. Dar inauntru sunt un om liber. Si-atunci o sa va rog sa imi permiteti sa nu cer respect decat de la oameni de la care ar valora ceva. Eu nu imi negociez libertatea interioara si nici respectul de sine.
In ultima vreme am realizat ceva de care ma feream. Politicienii nu sunt prosti si incompetenti, cum speram. Sunt rai si avari, niste fantani adanci de frustrare. Sunt egoisti si trufasi. Si mi-ar trebui respectul lor? Pardon, dar sunt convins ca, potrivit spiritelor lor grobiene, cei mai aprigi pesedisti il respecta cu un zambet pe Basescu la fiecare mutare. “Bai, al naibii marinaru’, bai…”. Imi trebuie mie acelasi respect?
Nu, mie nu. Mie imi trebuie doar sa ma lase in pace si sa nu imi mai fie frica de ei, de viitorul cu ei. Mie imi trebuie un parteneriat corect. Mie imi trebuie politicieni nici mai slabi nici mai buni decat mine, in ceea ce fac. Ma respect prea mult ca sa astept respectul lor.

Dobro, misoginul.

Saptamana aceasta, in urma unei discutii pe Guerrilla cu Monica Tatoiu mi s-a relipit pe frunte eticheta de “misogin”. Nu neg diferentele dintre noi, dar misogin? In primul rand ce-i aia? Dex-ul spune ca misogin e barbatul care uraste femeile. Cel de neologisme spune ca misoginul evita compania femeilor, iar Marele Dictionar de Neologisme spune chiar ca ar manifesta repulsie fata de femei. Or, eu nu evit deloc compania femeilor ci ma inrolez in ea voluntar, nu manifest repulsie fata de femei ci abia atunci pulsez. Ar ramane ura. Dar chiar e ura?

Traiesc cu mine de multi ani si am inceput sa ma cunosc. Eu nu urasc femeile. Mie mi-e teama de ele. Vedeti, eu am dorinta de femei mai intensa decat majoritatea. E o blestecuvantare, cu radacini psihanalizabile. Devin foarte usor dependent daca ma indragostesc. Si atunci ma urasc pentru ca nu sunt liber. Si mi-e teama ca, dependent de un drog incontrolabil fiind, o sa sufar. Mi s-a-ntamplat, n-a fost placut. Intai le-am dusmanit, apoi mi-am dat seama ca ele n-au nicio vina si ca nu-mi datoreaza nimeni nimic. Si atunci, parca am inceput sa avem o relatie mai buna. Am dansat cu sute de femei valsul lumii. Ajunsesem sa stiu sa astern cu un cuvant un zambet pe-o fata inrosita. Sa trezesc femei adormite de ani buni printre rapoarte si sedinte.

Apoi mi-am dat seama ca fac rau. Ca desi stiau ca mint, ma credeau. M-am oprit. Dar prea tarziu, acum le stiu trucurile. Nu pot sa nu privesc dincolo de ele. Le stiu fardurile si nu le mai pot privi cum fac cei multi. Le vad inauntru. Le vad inimile mari fara push-up si minciunile scurte fara tocuri. Dar le vad pe ele. Si le admir. Si? Ati ghicit? Tot eu sunt misoginul.