Decat O Revista

S-a lansat ieri, in Control. A fost dragut. Ca de-obicei ma mir si ma bucur patologic de cata atentie primesc.

dor_6

Decat O Revista a iesit chiar foarte foarte bine. E unul dintre cele mai tari produse care au iesit in presa romaneasca ever. Si da, era la fel daca nu eram eu cover-story. Cristi Lupsa si o echipa de oameni cu drive-uri puternice au facut-o. Encore!

dor_3

Povestea suferinţei primei soţii a lui Crin Antonescu

Un editorial scris de Corina Dragotescu, pe care nu m-am abtinut sa-l fur. E pentru binele public.

De obicei nu scriu despre viaţa privată a politicienilor, dar ultimul atac la adresa lui Crin Antonescu mi se pare inacceptabil. Băsescu i-a reproşat, indirect, moartea primei soţii a liderului PNL, Aurelia. Prima soţie a lui Crin Antonescu s-a sinucis, în 2004, dupa ce a aflat că are cancer generalizat, pornit de la un cancer ovarian. Nu mai suporta durerile şi-l întreba pe Dumnezeu de ce i-a dat-o pe cea mica, pe fetiţa pe care nu avea s-o vadă crescând, niciodată. Cititi toata povestea…

În 1995, primul copil al soţilor Antonescu, a murit. Câţiva ani, Crin şi Aurelia au încercat să facă al doilea copil. Nimeni nu ştia că ea are cancer ovarian, pentru că nimeni nu i-a făcut analizele specifice. A reuşit, după multe tratamente, să rămână însărcinată şi, în 2001, a născut fetiţa, pe Irina. La câteva luni a aflat că are un cancer care i-a cuprins tot organismul, pentru că dintre toate formele, cancerul ovarian este cel mai parşiv şi loveşte pe tăcute.

A urmat perioada de citostatice, timp în care Crin Antonescu cu o mână legăna copilul mic, cu cealalta îşi mângâia nevasta aflată în nişte chinuri groaznice.

În 2004, Aurelia nu a mai suportat morfina şi durerile pe care ţi le dau atât tratamentul îndelungat, cât şi un organism cuprins de boală. Într-o noapte, la ora 4, s-a aruncat de la balcon.

Asta este povestea primei soţii a lui Crin Antonescu, iar acesta a fost devastat de durere ani de zile.

Am simţit nevoia să o scriu pentru că, pe vremea când eram în plin tratament de cancer, domnul Băsescu a fost la fel de cinic şi cu mine. Numai că eu am supravieţuit.
___________________________________

Iată declaraţiile făcute de cei doi candidaţi la Cluj, ce au dus la acuzaţia indirectă a lui Băsescu cum că Antonescu este responsabil pentru sinuciderea primei sale soţii.

Moderatorul dezbaterii, jurnalistul Mihnea Măruţă, i-a întrebat pe cei doi candidaţi care este ultima carte citită şi ultimul film pe care l-au văzut.

Traian Basescu: “Levantul”, de Cărtărescu, iar ultimul film a fost un documentar pe Discovery.

Crin Antonescu: Am citit o carte despre mărire şi decadăre (a imperiului britanic), iar ultimul film a fost “Parfum de femeie” cu Al Pacino.

Băsescu: Şi atunci de ce vă deranjează când e vorba de femeile de la Cotroceni?

Antonescu: Pentru că aţi promovat modelul femeii obiect, modelul femeii cu succes uşor.

Băsescu: Domnule Antonescu, cred că greşiţi în abordarea dumneavoastră, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Şi decenţa ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă, le respectă, un bărbat căruia nu i s-a întâmplat niciun incident dramatic în care să-şi lase soţia singură şi să ajungă în situaţii dificile. Vreau să vă corectaţi imediat şi să vă cereţi scuze pentru ce aţi spus.

Cinefile din poveste

Casa veche, Notting Hill. Femeia mi-ar dormi inca, lasand lumina timida sa-i cada lucios pe pulpele netede si bronzate. E tanara, 26 de ani. E o sculptorita rasfatata dar inteligenta, cu o copilarie nu tocmai in regula. Jos m-ar astepta limuzina. Imi permit. Sunt intre primii 3 oameni de radio din insula. Pe drum as afla ca a inceput al treilea razboi. Pana spre seara i-as promite lui Dumnezeu ca renunt la tot, daca ne salveaza. Merge. Iesim cu totii intai la teatru. Kevin Spacey. Inherit The Wind. Apoi la Pub. Ajungem acasa. Ea incepe sa planga. Ii e rusine sa-mi spuna. O iubesc cand se subestimeaza asa. O linistesc, ne tolanim pe canapea, torn vin rosu in pahare si aprindem un joint. Se invinovateste, e atrasa de o femeie frumoasa, intalnita la galerie. Rad si ii spun ca e prostuta. Bineinteles ca poate s-o invite la noi, sa cinam toti trei. Am inceput ziua urmatoare cu o depresie de geniu. Mi-a luat insa pistolul, mi-a amintit ca plecam spre Nisa. Au terminat de renovat conacul. Pe drum – numai probleme. In nordul Frantei este molima si, din cand in cand, daca incetinim, sar pe masina un fel de strigoi. Ea tipa. Eu glumesc. Spre dimineata imi dau seama ca daca punem Celin Dion si dam tare, zombie explodeaza. E chiar distractiv. Ah, Nisa. Intram amandoi in Credit du Nord. Avem ceva emotii dar am repetat atat de mult scenariul. Ne iese. Iesim zambitori. Nu-i rau. 280 de milioane in cateva minute. Fara urme. In drum spre casa, scena haioasa: ne ataca niste magrebieni, ne ameninta cu un pistol mic, vechi, sa le dam formula. Hm. Sa le zic eu formula cu care controlezi bursa. Serios? Scot rapid Magnumul si le zambesc: “Intai teoria numerelor mari. Eu port 44 la pistol”. Ii bat. Ajungem acasa razand. Deschid poarta. “Sur-priiiiise!”. Corect! E ziua mea. Ma uit la ei: “Barack, you bastard!”. Apoi il iau intr-un colt. Ma priveste serios: “Mike. I need your help in Kabul”.

Highlander

Am fost la o degustare de whisky sub label-ul black de la Johnnie Walker. A fost haios. Am vazut un film de prezentare demential, starring Robert Carlyle. E tras dintr-o bucata. Cate duble? Nu stiu, dar respect!

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/MnSIp76CvUI" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

Si am fost invatati cum e cu scotch-ul. Iata un instantaneu de la atelier:

masa dobro 1

Tablo-id, tablo-supra-eu

Ieri am vazut o coperta de revista, asa cum poate s-o vada orice copil de clasa a V-a, la orice taraba. Arata asa:

libertatea-penis

Am sunat la OPC si am incercat sa reclamam un produs care, asa ni se parea noua, este stricat. Au spus ca despre ziare nu primesc reclamatii. Apoi am vazut reactii in online. Obae, Rogozanu si alti comentatori erau de parere ca suntem un pic ipocriti. Eu cred ca sunt grabiti.

Eu nu sunt. Stiu ce imagine am, stiu ce reputatie proiectez, stiu ce glume mizerabile fac uneori dar, credeti-ma, nu sunt ipocrit. Sa explic pe scurt:

Sunt avid de nou. Si in sexualitate. Am trait cu siguranta mai multe in lumea eroticii decat fantasmeaza omul mediu intr-o viata. Poate si voi. Am incercat si vinovatia crestina si goliciunea libertatii. Poate si voi. Am privit sexul uneori ca dragoste, uneori ca sistem de reactie chimico-hormonala. Am vazut ca lumea acuza dar am vazut ca lumea si exagereaza. Sigur si voi. M-a preocupat lumea erotica, poate pentru ca am avut timp si noroc. Dar nu pot trage o concluzie in fata unei asemenea bogatii.

Tocmai de aceea eu cred ca acest instinct al nostru, unul dintre cele mai puternice, nu trebuie bruscat. Da, lumea se schimba si sexul odata cu ea. Dar forta asta vitala, bruscata, devine un monstru. Sexul inseamna si zbor, dar si crima. Este un urias bland, dar care trebuie trezit incet.

Asadar, nu sunt deloc de-acord cu liberalizari-soc in masa. Va invit la o discutie inteligenta despre limitele libertatii tabloidelor. Cred ca puteti porni atat de la discutia mea cu Cristian Tudor Popescu, cat si de la cea cu editorul sef al cotidianului Libertatea, Florian Bichir.