Guardian a preluat problema HIV din Romania

Acum cateva zile, o prietena de la o asociatie impotriva discriminarii seropozitivilor mi-a atras atentia ca, in Romania, s-au oprit platile pentru medicamentele specifice. Practic, cei 7000 de infectati se duc usor, usor, oricat de cinic ar parea.

Am dezbatut pe radio, am sunat pe unde am putut. La Finante au zis ca problema e la Casa de Sanatate. La Sanatatii zic ca la FInante. Stiti povestea, e la fel mereu.

The Guardian a preluat subiectul. Eu mai incerc si luni.

iPhone 4G – ce va avea in plus?

O poveste foarte intortocheata si greu de crezut a adus detalii in plus despre iPhone 4G, care ar urma sa fie lansat in urmatoarele luni. Istoria e asa: un inginer de la Apple a pierdut un prototip intr-un bar. Un tip l-a gasit l-a oferit presei cu 5000 $. Stiu, pare incredibil, mai ales pentru Apple. Dar articolele din Gizmodo si Der Spiegel par sa spulbere dubiile.

Ce ar avea in plus iPhone 4G:

– acumulator cu 16% mai mare, care acum se poate schimba

– camera frontala

– blitz

– microfon auxiliar, probabil pentru a “auzi” si elimina ulterior zgomote de fond

– hard de 80Gb

Exista, normal, si  teorii conform carora totul e un plan de marketing. Nu sunt totdeauna?

Gardul Parlamentului – Tear Down this Wall?

Noi, la Guerrilla, incercam de ani de zile sa luam inapoi terenul de care isi bate joc Parlamentul in jurul Casei Poporului. Cel mai aproape am fost cand Bogdan Olteanu a oferit in direct, din functia sa de presedinte al Senatului, sa treaca tot terenul in proprietatea publica a Primariei, cand vrea aceasta. Primaria inca nu a vrut.

Acum a anuntat si Roberta Anastase ca ar vrea daramarea zidului. Ne-a promis ca intra in direct la 9 si 15 sa ne povesteasca. Uite ce ziduri au cladirile legislativelor din state civilizate, o sa va rog sa observati si distanta fata de alegatori:

House of rep
Statele Unite

Marea Britanie
Marea Britanie
Franta
Franta

Germania
Germania

Siiiiiiiiiii……

palatul parlamentului

Scarba

de Florin Serban

De ieri până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula “Eu când vreau să fluier, fluier”. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul “Eu când vreau să fur, fur”. Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: “Tiganii ăştia – tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine. “

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut “ceva”. Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici “rade şi copiii de tine”. Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă “Poate să joace şi un tigan în film?” “Da”. Chilibar insistă: “Dar dacă nu ştie… ştiţi dumneavoastră…”. Un altul îl întrerupe: “Zi bă că esti prost, mă… E analfabet de-ăla, domnu’. E Urs'”. Râd toţi. “Da, poate şi dacă e ţigan şi dacă nu ştie carte.” La sfârşitul cursului i se spune “Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?” “Înţeleg.” S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: “Da’ de ce mă luaţi pe mine, domnu’?” “Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent.” Râde… “Mie domnu’, vă bateţi joc de mine?”. Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: “Nu pot eu domnu’ să fac asta, e prea greu” “Hai Papan…”sşi gata. “Motor!”. “Bravo Papan”.

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. “Vreau să mai lucrăm împreună Papan. Vreau să scriu un film pentru tine.” Mă priveşte: “Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu…. Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii”. “Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dăcă nu ai emoţii nu e bine.” Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film, au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui un buletin. Au apărut promisiuni de ajutor, de înscriere la şcoală, etc. Promisiuni peste promisiuni. Din când în când şi ajutoare.

În timpul ăsta Papan căra apă pentru o florărie galeată după găleată, dădea zăpăda la o parte de pe maşinile parcate sau din faţa caselor bogaţilor. Apoi a mers la Berlin. A primit nişte bani şi în prima zi şi-a cumpărat dulciuri de 30 de euro. Şi două zile a mâncat doar ciocolată şi a băut doar Pepsi. “Ăsta a fost visul meu de mic, să mănânc ciocolată toata ziua.” S-a întors în Bucureşti şi când a văzut că nu mai e zăpadă a înjurat “…. mă-sii. Eu ce mai muncesc acuma?”. Lucrurile s-au schimbat… Promisiuni şi mai multe, interviuri peste interviuri, iar promisiuni. În timpul ăsta Papan trăia, se îmbrăca frumos pentru interviu apoi se întorcea la copil şi la nevastă şi căra apă, descarca lemne… În sfărşit, o slujbă. “Peste 5 zile te angajezi.” Sună telefonul. “Cum comentaţi faptul că Papan a fost arestat azi-noapte? A spart un apartament în Ianuarie, înainte să meargă la Berlin.”

Justiţia e făcută de oameni, iar dreptatea împărţită de oameni. Dacă eu aş fi judecător şi mi-ar cădea să îl judec pe Papan şi dacă l-aş cunoaşte o pătrime din cât îl cunosc eu acum, l-aş ierta. Dar nu sunt judecător. Şi aş vrea să merg să promit judecătorului că în viaţa vieţilor lui nu o să mai facă. Şi dacă o mai face, să îl închidă pe viaţă şi să ma bage şi pe mine la puşcărie că am jurat strâmb.

M-am întrebat de ieri şi până azi de zeci de ori dacă noi, toţi cei din jur, am făcut pentru Papan cât de mult am putut că Papan să nu se mai întoarcă de unde a plecat. Nu dacă am promis, dacă am făcut. Răspunsul e NU.

Ce i-am promis atunci rămâne promis indiferent ce s-ar întâmpla. O să facem un film, iar pe afiş o să scrie “CHILIBAR PAPAN în ….” cu litere de-o şchioapă, mai mari decât toate titlurile astea de-acum la un loc. Şi abia atunci nu o să îmi mai fie scârbă.

Hate mail

Eu nu zic ca n-au dreptate in principiu. Dar au atata ura in ei…

Mailuri gasite azi in inbox:

“Ai invatat sa-ti parchezi si tu masina aia ca un om civilizat??acum cateva saptamani ai parcat-o exact ca aia care au venit cu trenul in Bucuresti si acum merg cu masini…asta fiind pe la mall Baneasa…SA NU MAI VB DE COCALARI SI DE MARLANI…CA TU AI DAT EXEMPLU CEL MAI BUN ,CA ESTI PRIMUL DINTRE EI.LASA-NE SI DU-TE LA TINE IN BRASOV”.

“e azi iar nu o sa mai ascult guerilla… probabil cateva luni bune.
esti un tip destept, nimeni nu constesta asta… dar din cand in cand, taranul ascuns in interior, mai razbate. mizerie aia cu mia farrow. tu chiar esti frustrat? da, daca ma gandescs si la simularea proasta de orgasm de saptamana trecuta… tu chiar crezi ca stau gagicile umede la semafor gandindu-se la tine??? gizas, grow up! nu trebuie sa iti stim toate fobiile, toate dorintele… you know… adica, lumea nu se invarteste in jurul tau.
cantatu’ de dimineata m-a ucis. nu ai simtul ridicolului. stii ca esti patetic, si totusi ficatul tau de leu… lesina cand se gandeste cat de barbat esti tu.
un barbat s-ar controla.
esti patetic si ma disperi…”

Nu e zi sa nu primesc din cele de mai sus. Eu stiu de ce sunt oamenii asa. Dar, nasol, nu stiu ponderea lor. Pot doar s-o banuiesc. Si o banuiesc in functie de starile mele interioare. Cand esti down si primesti vreo doua-trei de-astea si incepi sa te gandesti c-or fi asa jumate dintre ascultatorii tai…trust me…n-ati vrea sa stiti.

Dar apoi vin zile bune, si imi spune inima ca or fi doi-trei disperati care scriu, ceilalti sunt inteligenti si calmi.

The Pros & Cons of mass connectivity…

Dracul e cand toate sunt la naiba

Totul a inceput acum vreo doua saptamani. Intr-o dupa-amiaza a sunat fixul, un telefon pe care nu vorbesc niciodata, dar pe care-l tin in functie pentru ca e primit cadou de la firma de net. M-am mirat ca suna pentru ca nimeni, in afara de Blackberry-ul meu, nu stie numarul asta. Si totusi…

-Alo!

-Da, buna ziua.

-Familia Strenga?

-Nu, doamna, probabil e greseala.

-Ei greseala pe naiba!

A inchis telefonul. A sunat din nou, m-a prins pregatit. Banuiam ca n-o sa se lase, asa ca aveam deja pe ecranul bb-ului numarul meu de fix.

-Alo? Familia Strenga?

-Nu, doamna, spuneti-mi va rog numarul pe care-l aveti si va spun daca este al meu sau nu.

-Pai am aiceaaaa notat…trei…cinci…

Il ascult pana la sfarsit.

-Da doamna, asta este numarul meu.

-Ei e numarul tau pe naiba!

Si a  inchis. De-atunci a mai sunat de cateva ori, ultima oara acum cinci minute. O asteptam.

-Alo!

-Sarut mana, doamna.

Probabil gestul i s-a parut impardonabil, poate chiar scarbos si a luat-o de la inceput.

-Alo!!!

-Da, doamna.

-Cu Doinita!

-E greseala, doamna, asa cum va spun de doua saptamani. Uitati ce cred ca ar fi bine: sunati dumneavoastra la informatii si cereti acolo numarul.

-Ei sun la informatii pe naiba!!!