J’accuse, femeie!

Ati patit-o vreodata? Esti cu prietenii la gratar, bun? Si ai zis ca plecati la zece, ca a fost o saptamana grea. Si e zece si jumatate dar tot ce e in jur trage de tine sa mai stai. Baietii, vinul, jarul, iarba, cerul, luna. Universul zice ca trebuie sa mai ramani. Altfel se va intampla ceva rau rau rau de tot. E ca un fel de Coelho pe invers, daca mai e posibil: daca Universul isi pune in cap ceva cu mica ta persoana, nu poti sa te joci cu el, pentru ca e mult mai mare. Si totusi ea iese din casa si e furioasa. Si vine spre tine. Si toti pun capul in pamant. Si tu incerci sa-ti aduni mintile ca sa lupti. Dar nu mai poti, e prea tarziu, a inceput furtuna. Daca ai fi reusit o gluma buna inainte… Acum nu mai poti face nimic. Tuna ca un zeu. “Ai spuuuuus ca laaaaa zeeeeeeeceeeeeeeeee placaaaaaammmm!”.
Nu sunt absurd. Stiu ca daca ar fi fost invers as fi facut si mai urat. Dar nu poate face asta! N-a intrerupt doar niste discutii aberante de betivi, nu-ntelegeti?, a intrerupt mii de ani de vanatoare! Nu poti sulfa-n sacralitate ca-n puful de papadie. Nu poti sa calci in picioare ditai arhetipul.
Sa iei un barbat de la gratar e ca si cum ai omori un pui de pisica in fata unei femei. E ca si cum ai lovi un caine. E ca si cum ai porni un razboi. Sau, cum sa va explic? Sa rupi barbatul de betivii lui e ca si cum iti moare un animalut pe Facebook. E ca si cum apare-o pata pe rochia preferata. Pai noi ne-mbatam ca sa fim regi ca sa ne tarati acasa ca pe niste sclavi? Noi va zicem ceva cand va duceti la cumparaturi si stati mult? Da! Manifestez! J’accuse, femeie!!! J’accuse acum, in Europa care ne vrea efeminati! O sa raman badarahan, femeie! Da! Pentru o seara, da!!! Sunt liber!!! Si-acum lasa-ma sa dorm. Pisi? Avem Selzer?

Alan Wilder viziteaza Radio Guerrilla

Fostul Depeche Mode vine astazi, la ora 15, sa ne viziteze radio-ul, sa intre un pic in direct, stiti voi, vizita de lucru. Il vedeti mai jos la pian, la o reuniune Depeche Mode la Albert Hall.

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/u_9EK6BK9ws" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

Apoi, vineri, Alan Wilder prezinta in premiera la Front/The Ark proiectul lui solo Recoil, in cadrul turneului RECOIL – A Strange Hour with Alan Wilder & Paul Kendall.

Re-fresh, woman

Fresh inseamna si proaspat si obraznic. Deci, acelasi lucru. Trebuie sa fii obraznic cu trecutul tau ca sa fii proaspat. Arunca-ti hainele-n camara, afara-i iarasi primavara. Iesi ca un fluture tremurand de nerabdare, din paltoane grele, intarite si scoate-ti picioarele albe, prin care trece soarele. Esti o femeie de primavara, n-ai cum sa te opui. Am vazut o singura femeie care ramanea imbracata iarna. Era, saraca, cersetoare prin Brasov, cu mintile plecate. Dar tu le ai pe toate. Si te dezbraci. Si simti vantul de martie. Si te tunzi, cum vroiai de mult. Si ce daca nu-i place chiar asa de mult? E parul tau! Si te dai cu flori pe ploape. Si se-oglindesc culori in ape, in lacurile alea doua de primavara de sub sprancene. Si simti ca faci miscare, ca-ti fug picioare, maini, fund, tot. Si parca razi mai tare. Si vezi la tot pasul, chiar si aici, printre blocuri de praf presat, cum creste tot. Flori, iarba, copii. Iesi in soare, miroase petale. Si iarta. Iarta-ti toate borcanele din beciurile inimii. Or fi fost grele, ti-or fi folosit in iarna, te-or fi tinut in viata, ti-or fi trebuit in hibernare, ca sa poti sa te macini, sa te simti vie desi nu te misti. Dar acum? Arunca mizeria. Si simte ritmul. Il simti? Dum dum. Dum dum. Asta e ritmul pamantului. Acum, crestem. Ne improspatam. Ne schimbam. Ne nastem de cateva milioane de ori pe secunda. Ne imperechem. Ne iubim unii pe altii. Ne iubim pe noi. Tare. Improspa-tare. Re-improspa-tare. Re-fresh.

poza dobro pe stanca

Pentru ca m-ati tot intrebat

Satoyama se cheama filmul cu natura si japonezii. O scurta descriere.

Trebuie neaparat sa vedeti Satoyama, un documentar despre o lume reala, in care omul inca traieste intr-un echilibru autoreglant cu natura. Bine, omul e japonez si natura se uita si ea la obraz. De mii de ani, culturile de orez au transformat natura, intr-un satuc de langa Kyoto. Pestii s-au domesticit, au invatat sa urce pe jgheaburi de plastic, broastele privesc linistite focuri de artificii iar crapii au atat bun simt in a se integra in acest ecosistem ca intra, atentie!, singuri in cosuri, fara pic de momeala. Acum, serios: oamenii astia traiesc de mii de ani in armonie. Sa va povestesc spre exemplu ca nu folosesc detergenti pentru ca in chiuveta mare de spalat vase au niste pesti sanitari care le mananca toate resturile de pe tigai?

Adaugati la continut vocea naratorului David Attenborough, niste cadre macro de-ti tii respiratia ca sa nu misti camera si, cum rar vezi, filmarea naturii cu mare insinuare artistica. Nu-i de ici de colo sa vezi un fluture care-si saruta de bun ramas pupa din care a iesit.

E incredibil cum japonezii, in shintoismul si budismul mamii lor, respecta natura si regenereaza toate formele ei. Noi ce putem face? Sa ne relaxam, sa uitam o clipa ca suntem dictatorii lantului trofic si sa ne bucuram ca e posibil sa faci parte din natura, nu doar sa faci parte-n parte cu ea. Bine, e posibil daca esti japonez.

Poezie, puscarie

Uite versurile castigatoare ale concursului “Poezie de Puscarie”, scrise de Valeriu Barbu, un puscarias din Galati. Felicitari.

“tata mă-nvăţa să socotesc, ţinându-mă
pe genunchii lui,
visa oricâte aş putea să mă fac
atunci când voi fi mare
mama mă privea, iar eu creşteam văzând cu ochii –
deci uitătura ei mă-nălţa… nu-i aşa?…
cât mă mai plictisea nesfârşita lor presupunere
legată de viitorul meu…!
voiam la joacă, voiam să fiu liber…
ia spune dragule, ce vrei să te faci când…
– tati, vreau să fac pipi…”