Gata! Merge!

Pisici. M-am chinuit doua zile. Blogul nu mergea pe Explorer. N-am crezut niciodata ca o sa intru in .php-uri sa umblu la coduri. Pana la urma era de vina un mesaj de pe messenger care, continand un link aiurea, mi-a umblat prin maruntaiele admin-ului. Bun. Acum merge.

Primele poze dupa operatie: am avut o vizita si in timp ce eu ca un pasa sorbeam dintr-un pahar de vin dupa ce gatisem midii in sos de sauvignon si tagliatele cu calamar, fetele s-au apucat sa-mi decoreze livingul cu niste abtibilduri simpatice de la ikea.

22062009368

O vizita de milioane. Multe. Mult prea multe.

Mai am cateva zile pana plec la Barcelona, asa ca vreau sa imi pun lucrurile in ordine, ceea ce a insemnat o serie de zile de calvar. La radio ne pregatim de vara, asa ca da-i cu sedinte de creatie pentru jingle-urile de vara, noua schema muzicala si multe alte maruntisuri. In afara radio-ului alte belele: poarta de la Ciolpani, pasaportul, ratele, cardul mereu gol, salariile la site-uri si as mai putea scrie vreo douazeci de randuri.

Printre aceste placute activitati se afla si vizita fidela la contabila. Ajung acolo, dau facturile si bonurile si intreb indiscret daca mai am ceva de platit la stat. “Stai sa ne uitam. Asa. CAS-uri, asa…, TVA, asa…, Impozit pe venit, asa…, mda, cam 150 de milioane. Si cu ce mai ai la noi ca n-ai platit din februarie, iti iese cam 180 de milioane”…

Recunosc, am injurat. Ma gandeam ca am bani de concediu. Acum, ca sa ma intelegeti: mi-am platit mereu datoriile la stat pentru ca ma incapatanez sa cred ca in Romania, odata si-odata o s-o ducem bine fara sa furam. Site-urile, singura activitate extra-job pe care incerc s-o pun pe picioare, mi-au adus, de doi ani de cand ma ocup de ele, intr-o singura luna profit. In rest acopar gaurile din salariu. Dar sunt multumit. Dau de lucru unor oameni faini, fac ceva bun si curat pentru cititori si am speranta ca intr-o zi vor fi profitabile.

Dar cand am auzit 180 de milioane pentru stat, mi-am adus aminte instantaneu unde au ajuns banii mei. In scena Monicai Iacob Ridzi. Adica.

Adica eu, platitor cinstit de impozite, om care munceste de dimineata pana seara, om care isi asuma responsabilitatea slujbelor altor oameni, om care isi ingreuneaza munca incercand s-o mentina curata, dau niste bani statului. Ok. E corect. Dar statul ia banii mei si-i da unor firme care castiga sute de mii de euro in vreo luna, organizand niste evenimente de Ziua Tineretului pe care marketingul nostru le scotea la o zecime din pret. Fortat de scurt: Monica Ridzi ia banii mei munciti cu greu si-i da unor smecheri care nu fac mare lucru pentru ei.

Cum naiba sa nu te-apuce urlatul cand Ridzi (si ea e doar un simbol pentru intreg aparatul) mai are si tupeul sa ma ameninte ca dupa ce ancheta isi va fi avut un verdict, o sa ma dea in judecata? Cine sunt oamenii astia si cine a votat pentru ei? Cine sunt puii astia de comunisti? Cine i-a lasat sa administreze banii nostri??? Cine e Ridzi? De ce nu pleaca oamenii astia??? Din ce tara sunt? Cine i-a lasat sa intre?

Pentru Monica: Te rog frumos, dupa ce ma intorc din concediu, da-ma in judecata.

Pentru Doamne Doamne: Doamne, Te rog ceva. I-am zis Monicai Iacob Ridzi sa ma dea in judecata. Stiu ca nu prea Te bagi in justitia Romaniei in ultima vreme. Dar Te rog eu frumos, fa cumva sa fie o judecata dreapta, sa o fac de rusine. Daca ma lasi sa castig iti promit ca banii ii voi folosi la crearea unor locuri de munca pentru tineri si ca o sa tin in continuare ochii in patru si o sa Te anunt de cate ori Iti incalca cineva poruncile.

P.S.: Doamne, daca ai timp, uita-te un pic la Capatos si Lazarus…

Racoarea din doi

Mie mi-e foarte cald, in general. Sunt un brasovean care traieste in infernul din Bucuresti. Mi-e cald tot timpul. Pe strada, in masina, la radio, la terasa. Mi-e cald. O femeie pe care-o tin in brate ma sufoca in cateva zeci de secunde. Femeile, am oservat eu, sunt mai fierbinti decat mine. Imi place moliciunea calduta la inceput, apoi insa ma zapaceste. E un cuib prea incins. Mie imi trebuie racoare, sunt un om liber. Imi trebuie briza. Nu sta asa aproape de mine, imi faci rau, mi-e cald, tu nu-ntelegi?

Cand eram mic, nu erau caldurile astea. Psihanalitic vorbind, nu le pot suporta acum. Vreau racorile din Brasov, de langa pod. Daca mi-e frig acum, ca se mai intampla, te rog sa ma tii in brate doar un minut, pana ma-ncalzesc. Fii inteligenta si intelege ca, oricat ne-am iubi, nu e nimic maret in a ma arde de viu. E o prostie. Stai cu o palma mai incolo si suntem ok. Suntem tot impreuna, nu? Invata sa lasi curentii printre noi. Nu fi geloasa. Nu sunt atent la altceva. Cum as putea sa fiu atent la nimic? Mi-e doar cald si vreau un fir de vant, de nimic, printre noi. De ce te superi. Nu e ca si cum as putea schimba ceva. Mi-e doar ingrozitor de cald!…

“Bine”, spui. “Nu ma suporti aproape. Dar ma vrei! Dar iti place sa fii in mine, nu? Iti place sa te pierzi in apele mele! Atunci nu sunt calde? Atunci nu te omor? Atunci nu te sufoc???”

“Nu, iubita mea”’ ii raspund. “Pentru ca atunci, atunci cand sunt in tine, atunci cand tu esti parca mai calda ca de-obicei, atunci e singurul moment cand eu sunt incredibil, insuportabil, inegalabil de fierbinte”.