Old Blue Eyes…how old?

Ce treaba: ochii albastri au aparut undeva intre 10.000 si 5.000 inainte de Hristos. Pan-atunci toti ii aveam caprui. Totul a pornit, se pare, de la o singura mutatie genetica, adica toti cei cu ochi albastri ne tragem din aceeasi persoana, se pare. E o gena care determina melanina din iris si care, la ochii albastri sau verzi, e declansata doar pe jumatate, daca ar fi oprita cu totul am fi albinosi.

Deci cei cu ochi albastri suntem frati si surori. Iar in Europa, 40-50% au ochi deschisi la culoare. Lucru care ar darama si mitul brunetelor focoase. Cresterea ponderii ochilor deschisi inseamna si ca, o data facuta mutatia, fertilitatea in randul purtatorilor nu a prea avut probleme. E un articol pe livescience, dragut.

Maicuta si Taicutu

Maicuta si Taicutu sunt bunicii mei din partea mamei. Despre Mami, cealalta bunica, va povestesc alta data. Sambata, la Brasov, Maicuta, care sta cu ai mei, a scos dintr-un plic niste fotografii vechi. Nu le mai vazusem. Le-am dat de la unu la altul, am ras, ne-am adus aminte de Taicutu, care s-a stins acum 8 ani.

Bunicii mei s-au vazut de doua ori inainte sa se casatoreasca. Bunica-mea avea 16 ani iar bunicu-meu ceva mai multi, tocmai se intorsese de pe front si isi cauta sotie. Si-a adus aminte ca la o hora o dansase pe-o copila frumoasa, cumnata unui prieten. L-a intrebat pe Unchiu Suta daca mai stie ceva de ea. S-a dus, a vazut-o, a cerut-o. Parintii bunica-mii au chibzuit in grajd, seara, cand ingrijeau vaca, iar taica-su i-a zis nevestei ca el mult n-o mai duce, ca Suta zice ca Ion e baiat bun, ca o sa primeasca Parohie si ca sa faca nunta. Stiu asta pentru ca bunica-mea tragea cu urechea si tare s-a bucurat, in secret, cand a auzit c-o lasa sa se marite. Au facut nunta. Si-au inceput sa toarne copii. Au inceput cu mama, uite-o in brate la Taicutu. Au adoptat-o si pe Maria, cea de jos.

230520092483

Apoi a-nceput prigoana. S-au ascuns in munti 5 ani, apoi, cand au crezut ca s-au linistit comunistii, au luat parohie la Prejmer, langa Brasov. Dar comunistii nu se linistisera. L-au aresta pe Taicutu. Il luau si-l tineau luni de zile, in timpul asta Maicuta, pana la urma cu sase copii,  nu stia nimic de el. L-au luat de cateva ori. Apoi, dupa cativa ani, l-au lasat in pace.

Asa am avut eu sansa sa am vacante pline de Dumnezeu, de povesti la caldura sobei din bucatarioara, de lectii despre dreptate, despre minciuna, despre bunatate si despre comunisti. Asa mi s-au dat mie serile de vara in care stateam in iarba, la poiana dinspre pastravarie, cu Pavaluta, Florin si Dorel, unde ne ciondaneam daca luna e facuta de Dumnezeu sau de natura. Dup-aia ne suiam pe biciclete si umpleam cu praful de la franele noastre linistea de rai a Prejmerului. Asa am invatat eu ce e aia libertate, frumos si comunitate: sa merg la Nea Ion, in capu’ strazii, “in unghi”, cand taie porcu’, sa-mi traga un soric aburind, plin de sare, pe painea calda si sa ma mai intrebe de ai mei, de la Brasov. Asa am invatat eu ce e “buna masura” si “chibzuiala”. “Randuiala” lui Sorescu. De-aia nu-mi trebuie mie sa pun la indoiala anumite lucruri.

23052009258

Stateam in curte toata ziua si nu-mi dadeam seama ca au imbatranit. Ca o sa se duca Taicutu cum au taiat plopul ala de pe strada, pe care l-am visat. Ca o sa ia alt preot casa aia in care am invatat eu ce e curat. Cand a facut 80 de ani, ne-a chemat pe toti,  copiii si-o ciurda de nepoti. I-am cantat si-am ras. Ne-a zis ca asta a mai vrut, sa faca 80 si sa ne vada pe toti bine. In cateva luni se stingea. M-am dus la spital si mi-au zis in fata usii ca poate nu ma recunoste. Aida de. Cand am intrat l-am sarutat. In toata agnonia, m-a tras c-o mana la gura lui si mi-a soptit, incet, zambind,”nepoaaaateeeee…ai gasit si tu vreo asistenta pe-aici?…”

La-nmormantarea lui au venit toti copiii, nepotii si 28 de preoti. Bunica-meu zambea pe masa cand plangeau popi de 90 de ani care-ngropasera cu sutele. El zambea. Se mantuise pentru ca nu facuse nimic de mantuiala. A ramas maicuta. A fost greu la-nceput, dar a luat lucrurile cum sunt. Ne are pe noi. Si suntem ditai neamul. A ramas sefa clanului si, asa cum v-am mai povestit, nimic n-o opreste sa-mi arda si-acum un baston peste picioare daca fac vreo prostie. Dar altfel nu sperie pe nimeni.

090520091881

Nu stiu daca le fac cinste. Mai am timp sa-mi repar greselile. Dar sunt mandru de ei si sunt mandru ca mi se duc radacinile atat de adanc si de puternic. Si ma bucur ca n-o sa ma usuc niciodata. Si Taicut, sper c-au net, acolo-n  Ceruri 🙂

23052009247

Unu’ la Parlamentul European…unu’ la…

Caz straniu de dedublare la PSD. Pana acum stiam doar de dedublarile de personalitate ale liderilor, care ba cereau dreptate cand stateau fara drept in case RAPPS, ba cer salarii pentru profi ca apoi tot ei sa nu le dea, stiti voi…

Iata insa ca PSD foloseste noi tehnologii de manipulare. Isi cloneaza candidatii pentru mai multe sanse!

afis-psd3

Update: umbla vorbe ca sunt de fapt doi frati gemeni. Daca e asa, imi retrag toate vorbele urate despre afis. Raman cele despre lideri.

Dinastia Tudor Gheorghe

Sunt un iubitor nebun al spectacolului Tudor Gheorghe. Il consider un atlet al culturii romanesti profunde. Imi pare rau pentru oamenii care nu au muzica lui in suflet. Imi pare rau pentru urechile care nu simt caldura din recitarile lui. Am fost la spectacole, ii am albumele acasa, dar nimic nu se compara cu a conduce printre copaci si a asculta in timpul asta “Au innebunit salcamii”.

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/9VfW0B1YP7w" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

V-as recomanda sute de piese sau poezii, dar ma mai opresc doar asupra uneia. Randuieli, de Marin Sorescu. Asta e brand-ul de tara, coana Leana. Nu pentru straini. Pentru noi.

Tudor Gheorghe – Randuieli
Asculta mai multe audio Muzica »

Who’s Ted?

Tare pe placul meu miscarea asta: TED. Este mult mai mult decat un site. Este o serie de conferinte de 20 de minute, pe diverse teme, ca punct de plecare pentru discutii si ganduri de oameni maturi. Urmariti de exemplu prezentarea unui cercetator in psihologia moralei despre modul in care liberalii si conservatorii din State isi disputa cele 5 valori pentru care, spun unii, suntem pre-programati neuronal. E doar una dintre zecile de prezentari cu care mi-am pierdut ore.

Pentru mai multe, intrati pe www.ted.com

Lebedele de pe Eminescu

Aseara am iesit la Trattoria de la fosta Cina. Desi m-a speriat var-meu ca ultima data i-a cam gonit ospatarul dupa ce au mancat, m-am simtit bine si ne-au suportat pana pe la doua noaptea. Dar nu asta vroiam sa va povestesc.

La masa noastra mare, de 12 persoane, au venit si niste rude prin alianta, care au un hobby. Sunt cautatori de folclor pe strada Eminescu. Ei acolo locuiesc si de cate ori fura vreun tigan vreun wc si si-l pune pe cap sau apare un afis hilar pe vreun stalp isi scot telefonul si fac poze. Din nefericire nu a reusit sa mi le trimita prin bluetooth, urmeaza.

Cea mai socanta intamplare de pe strada a fost, din pacate, de nepozat: intr-o seara, niste tigani au dat drumul la manele. Vecinii, printre care si rudele astea ale mele, nu s-au mai enervat, sunt obisnuiti. S-a chiuit toata noaptea pe Vali Vijelie si Guta, pe frumoasa mea si dusmanii mei. Spre dimineata se pare ca au obosit tiganii, chiotele erau tot mai rare si fumul de la gratar abia mai urca spre cer. Si atunci, minunea. Din boxele lor mari a inceput sa curga, pe toata strada, o melodie. Soc si stupoare. Dupa ore de manele, tiganii ascultau…Leonard Cohen. Take this waltz. Amintiri cu lebedele de la Viena?

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/OsCbA6s763w" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

Eri

Ciudata e memoria asta. Are inima ei, e clar. Priveam pe fereastra, la Brasov, prin dioptria moale a nostalgiei, parcarea din interiorul blocului, cum fac o data la doua saptamani. Blocul e un monstru cu sapte scari, incovoiat, care-si cloceste in interior bara de covoare, masinile parcate, zecile de copii jucandu-se si cate-un pensionar muncind la vreo skoda veche. Aici cantam noi pe cinci-sase voci, in ’90, Imnul Golanilor, sa ne-nfratim cu Bucurestii, pana ne sunau vecinii parintii, amenintand ca ne dau foc la masini. De asta imi aduc aminte mereu, cu un zambet. Dar acum? Eri? Pe unde s-au furisat imaginile astea pe care le stim ferecate bine in cufar, in zestrea cu care m-o lua vreodata batranetea? Eri?

 

Aveam un prieten pe-atunci, in scara opusa. Eram zilnic la el. Era de varsta mea si descopeream lumea impreuna. Pipaiam cate-o pereche de receptionere pe balcon, palavrageam in bucatarie sau invatam sa tratam o mahmureala. Avea o sora. Eri. Eri… Frumoasa, cu chip fin, cu ochi verzi si par lung, drept si cu o voce delicata dar ferma. Era mai mare ca noi cu vreo zece ani, dar avea pielea proaspata, curata, chiar si cand “venea de la serviciu”, ceea ce noi, trantorii, speram sa nu facem niciodata. O priveam camaradereste, statea de multe ori cu noi la tigara, ne si gatea cateodata.

 

Intr-o seara m-am dus pe la ei. Din dormitorul cu usa inchisa, pe sub care nu se vedea vreo dara de lumina, se auzea pianul. Pentru mine erau acorduri mai misterioase decat triste. Era o scena pe care n-o mai traisem. O camera inchisa, in intuneric si o femeie frumoasa, atingand clapele cu candoare. Iar eu eram afara, indragostindu-ma atunci, pe loc, pe veci. L-am intrebat de ce canta sora-sa pe lumina stinsa. Mi-a soptit cu teama, un pic zeflemitor: “Asa face cand e-ndragostita. Canta goala. E dusa…”.

 

Am visat, in lunile urmatoare, ca o sarut pe buzele umede si reci. Am iubit-o pe Eri doar in vis, dar adevarat. Am plans ca eram doar un pusti. O iubesc si-acum, si pe ea, in taina, sa nu afle celelalte iubiri, atat de crude, atat de geloase…

Pan-aici!

Nu pot sa cred. Podul Pipera nu va fi continuat pentru ca este la acelasi nivel cu liniile de tensiune cfr. Nuuuu! Nu cred. Sun la Minister si va spun ce mi-au zis.

pod4

Update: ingineri care au trecut pe-acolo au spus ca totusi trece.

Update 2: am mai intrebat ici colo. Parerile neoficiale se impart in doua. Unii zic ca se poate construi mai departe, altii ca nu. Parerea oficiala este doar ca trebuia terminata lucrarea in 2008.

Cum sunt coincidentele astea…

Azi n-am scris pe blog pentru ca aseara m-am inhaitat cu niste derbedei si am ras bere dupa bere, dupa care tequilla, dupa care bere, pana pe la trei dimineata, pe Selari, in Centrul Vechi, o zona care, daca n-am avea un primar inexistent, ar putea sa fie superba. Si chiar e, intr-un fel.

Nu vreau sa va indemn sa do this at home, e groaznic sa sofezi la sapte far-un sfert dupa o noapte ca asta. Pe de alta parte a meritat. Am vazut femei frumoase si am tras niste certuri intre prieteni care se cereau de mult pentru o comunicare normala. Apoi am ras ca liceenii. Eu unul aveam nevoie de asa ceva dupa o saptamana si ceva de diminuare a modjo-ului, ca urmare a unei raceli incredibil de enervante.

E, si cum stateam eu asa si ma gandeam ca n-am scris nimic pe blog, din motive de mahmureala, iata ce primesc (multam mult pentru poza). O fotografie din viitor. Priviti data. Determinati regele berii. End of the world?

dobru2

Draga Serban Huidu,

Ati inceput o campanie pe Kiss Fm. Una impotriva rigiditatii CNA-ului.Trimiteti ascultatoare in Pula, un oras din Croatia. Eu si Vlad ne-am expus public, pe Guerrilla, dezacordul. Trecand peste faptul ca reteta e veche si ca in vremuri de revolta infantila am folosit-o si noi, nu cred ca face cinste cauzei de curatire a spatiului media, pe care o sustineti si voi.

Am vorbit cu tine vineri la telefon, n-am crezut ca te afecteaza asa. Mi-am dat seama de asta cand am aflat ca il sunasesi si pe Mihaiu, inainte, “sa ma spui”. Come oooon…Chiar ma gandeam ca om fi exagerat, ca noi doi ne-am inteles bine mereu si ca ar fi elegant din partea mea sa-mi cer scuze pe post. Ieri seara primesc un link spre blogul tau. Un text, pe care cititorii il gasesc aici, imi explica mie si lui Vlad cum ar trebui sa ne turnam munti de cenusa in cap. Apoi explica cititorilor cam cat de prosti suntem, Vlad si cu mine, ca nu ne-am prins cui se adreseaza campania cu Pula. Tu stii ca nu e vorba despre asta.

Draga Serban, este vorba despre asta:

M-am saturat ca in Romania, curatenia sa fie facuta murdar. Campania voastra gaseste metode de-a evita bariera CNA si de-a reusi sa spuna pula. Wow. Sunteti mari, colega! Ati reusit sa spuneti pula!!! Ati reusit sa salvati pula! S-o aduceti in mass media! Problema e ca EU NU VREAU SA SE ZICA PULA IN MASS MEDIA SI STIU CA NICI VOI! Asa ca privesc demersul vostru ca pe un paradox, un scurt circuit.

In viata de zi cu zi folosesc numele orasului mai sus mentionat mult mai des decat tine. In viata de zi cu zi sunt, probabil, mai prost-crescut decat tine. Dar cand mii de oameni ne asculta zilnic cred ca trebuie sa avem grija ce autentificam. Suntem ca un notariat, noi astia din media, care pune stampila: “asta e normal”, “asta nu”. Un cuvant, un comportament, un poponet, un Poponet, toate ajung normale daca apar destul de des in ziare, pe ecrane sau in urechi.

Uita-te si tu ce-am facut. Uita-te la tv, citeste un tabloid. Am ajuns aici pentru ca persoane responsabile de continut au facut mici concesii cu ei insisi. Acum si voi?

Nu-mi place de Badea pentru ca vrea sa-i bata pe batausi. Nu-mi plac cei de la Zu pentru ca fac Politia bunului simt, dupa care urmeaza rubrica “Arogante”. De voi imi place, pentru ca sunteti curati. Tocmai de-aceea mi-am permis sa va atrag atentia. Glume sub centura facem toti, important cred ca e ca ele sa fie exceptia.

Cu riscul de-a parea fatarnic, trebuie sa-ti spun ca ma intereseaza Romania. Ma infurie, dar ma intereseaza. Si mici parti de Romania se uita in gura noastra. Nu vreau sa gaseasca acolo orasul croat. Ma enerveaza si incorseteaza CNA-ul ca si pe voi. Dar nu cred ca asta vreau de la el.

Asta e parerea mea. Poate nu esti de-acord cu ea dar sigur faptul ca mi-am exprimat-o n-ar trebui sa ne teseasca amicitia pe care am respectat-o mereu, in ciuda opiniilor tale in ceea ce-l priveste pe Vlad. Banda cu Bucifal ati dat-o de multe ori la Cronica, cu niste comentarii cu care colegialitatea clamata de voi nu avea nimic in comun. Am considerat ca e disputa ta cu Craio si atat.

Eu cred, in viata, ca nu trebuie sa ma tem sa-i spun ceva unui prieten. Daca e prieten, o scoatem la capat. Extrapolez si in cazul nostru. Daca suntem colegi si ne respectam, pot sa spun ce am de spus. Si anume ca postarea ta mi-a lasat un gust amar si ca daca vrei sa continui micul nostru dialog o s-o faci probabil singur.

Nu raspund deloc bine la amenintari voalate de genul “daca rasfoiesc prin arhiva cronicii, are si el “derapari” intr-ale vulgarului”. Nu o sa-mi cer scuze cum as fi vrut ieri. Iti spun doar ca nu-mi place ce ati facut. Daca poti accepta asta, bine. Daca o tii pe-a ta, e dreptul tau. Ramaneti sanatosi, bucurati-va de curajul scolaresc si ramaneti in istoria radioului Eroii Pulii.

Si retine un proverb pe care l-am inventat numai si numai pentru tine. Nu se face curat cu matura murdara.