1 Mai

Nu am nimic impotriva micilor, cata vreme nu mi-i ofera Marean Vanghelie. Asa ca de miniconcediu am ajuns prin Valea Doftanei, o comuna cu ceva pensiuni. N-am putut sa ma abtin si m-am dat mare cu o supa de salata facuta la repezeala.

eu si delia

Am fost cu doamna si cu vreo zece prieteni, am mancat, am baut, am fumat, am jucat poker. Ne-am si plimbat si despre asta vreau sa va povestesc:

taran-doftana

Ne-am cocotat pe dealuri verzi, am sutat in aer pe stadionul stramb al comunei, am salutat lumea in dreapta si stanga, pentru ca asa iti cerea intimitatea stradutelor de munte. L-am vazut pe batranul din imagine deja in rama. L-am rugat sa ma lase sa-l fotografiez. A stat drept, demn, ca mai sus. In mine s-a starnit alaiul prezumtiei, l-am banuit a fi sfredelitor si istet. Cum privea concentrat deasupra gardului ma facea sa cred ca se ridica semet peste multele josnicii ale vietii. A deschis incet gura, simteam ca o sa zica ceva. Un cuvant de guru. Un sunet care sa ma faca pe mine, cautatorul de intelepciune primara, sa imi schimb viata.

Din pacate insa, a deschis gura doar ca sa-mi arate asta:

taran-doftana-semigura

A baguit apoi ceva legat de dinti. Mi-a parut rau de el. Si pentru ca sufera dar si pentru ca mi-am adus aminte de un aforism pe care l-am nascut acum cateva luni, potrivit caruia Demnitatea e mandria cu care iti duci ranile. Si Ticu Dumitrescu avea dintii la fel, dar nu vorbea cu jumatate de gura.  Nu vreau sa-l defaimez pe bietul doftanean, doar filozofam pentru mine, ca sa nu uit sa fiu mandru de ranile mele pana la capat.

eu-profil-salut-palarie

Accidente usoare – not agaaaain!

Sunt cu Matei la biroul de accidente usoare. Nu, nu ne-am busit intre noi. Am intrat intr-o doamna, ieri. Nu, nu amandoi. Ma bad.

Biroul este pe Grivitei si am fost, la inceput, placut impresionati. Multe mese civilizate, parcare, iar inauntru, nu glumesc, se foiesc vreo 10 craciunite in mini, destul de dezirabile, mai ales blonda, imi sopteste Matei. Aprob. Civilizatia se opreste insa aici. Pentru ca:

Toate iti vorbesc in scarba, de parca am fi doi sarantoci in Bamboo. Si nu suntem in Bamboo. Nu am gasit in toata sala un pix. Ca si cum, chiar daca esti destul de neatent sa faci un accident, ai grija sa-ti iei un pix la tine in fiecare dimineata. Asteptam de o ora, iar numaratoarea lenta a ajuns abia la 19, bonul meu e 30, deci mai avem niste ore bune sa dam doar declaratia, daramite constatarea.

Haios e ca in incinta e un bar unde… tantaaanaaa… se fumeaza si e wireless. Asa ca scriem de pe un Vaio cu lacat, bem pepsi light, ne uitam la Craciunite (care am aflat ca sunt de la Omniasig) si ne facem prieteni noi.

Acum il voi lasa pe Matei sa va spuna cateva cuvinte. Matei?

Masini, soare, cartierul in care am stat pana la… cati ani sa fi avut?… sex, pune spatiu dupa puncte-puncte, m-am imprietenit cu un securist care e pilot la Tarom, care fumeaza Marlboro Lights din Dubai, merg la Paul la Runcu de 1 mai, sex, ia stai asa (rade), (rad si eu, n.a.), nu stiu daca sa mai stau aici sau sa merg acasa.

Multumesc, Matei.

Promitem poze incendiare cu avaria, schita accidentului din declaratie si (incercam) Craciunitele. Am incercat sa le uploadam acum, dar nu au blootooth vaio-urile, iar eu nu mai am baterie la telefon

P.S. Am schimbat homepage-ul calculatoarelor din cafenea cu zdob.ro.

Vom reveni cu amanunte.

buba
buba

Update!

E unu si un sfert, si in jumatate de ora am ajuns de la 19 la 20 cu numerele de ordine. Long first of may ahead!

Craciunita
Craciunita

300420091521

Mai sus aveti schita teribilului incident. Observati va rog cuvantul ADMOSFERICE! Nota bene!

E unu si jumatate. Multumesc http://bogdanlebu.wordpress.com/ pentru ajutor.

Craciunita doi in toata splendoarea ei
Craciunita doi in toata splendoarea ei

Update: Ma duc sa intreb la ce numar s-a ajuns. Eu am 30. Se merge cam cu un numar la douazeci de minute. E ok. Au ajuns la 23.  Doar doua ore si incep declaratiile. Uraaa!

30042009158

Situatia devine periculoasa. They might have spotted us! Daca nu mai auziti nimic de noi, va rog, orice ati face, la oricine ati suna, va rog, va implor, nu apelati la Politia Romana! Nu o sa rezistam atat! Va rugam!

Update: e doua si un sfert. Am inceput sa ne pierdem rabdarea. Nu stim cat vom rezista. Matei a intrebat acum, la o jumatate de ora dupa ce va ziceam ca s-a ajuns la numarul de ordine 23, la cat s-a ajuns. O craciunita i-a spus, citez: <Urmeaza 24>. Avem banuiala ca suntem batjocoriti dar inca nu avem dovezi. Poate sunt doar limitati.

Ne plictisim, asa ca o sa jucam un joc. Matei, ce-ai face acum daca ai avea de cheltuit un milion de dolari pana maine si nu ai avea un coleg destul de idiot sa intre ziua in amiaza mare intr-o doamna cu carlig?

Matei: In primul rand mi-as lua un pachet de tigari si si mai in primul rand mi-as lua o bricheta, pentru ca m-am saturat sa cer foc la toata lumea de-aici (ca sa fumeze din tigarile mele, nota lui dobro). Ti-as da si tie, Dobro, niste bani, pentru ca altfel nu as fi avut aceasta oportunitate. Cati vrei?

Dobro: Potrivit unui vechi proverb tibetan, da si mie jumatate ca sa nu ne certam si sa tinem in noi si sa se reflecte asupra emisiunii.

Matei: Na ma, ia de-aici!

Dobro: Esti cel mai tare produator de radio ever. Dar, uite, Matei, desi avem atatia bani, trebuie sa respectam regulile statului de drept si ale statului de-ampixulea. Istoria a demonstrat ca si miliardarii ajung la inchisoare. Deci, la ce buni atatia bani daca statul e vraiste? Intariti-va statul, domnilor!

Matei: Bun. Acum, cu restul de bani m-as duce la o Craciunita si i-as propune un exercitiu de imaginatie. <Draga mea, zi cat vrei?>.

Dobro: Bine. Dar daca ar accepta sa se incadreze in buget, m-ai lasa singur aici?

Matei: Dobro, nu uita ca ai si tu la fel de multi bani, desi stiu ca esti intr-o relatie.

Dobro: Bine, Matei, dar eu am o obligatie morala sa respect legea si sa anunt un accident in 24 de ore!

Matei: Bine, stau cu tine, oricum nu ma merita.

Dobro: Ok. Eu daca as avea banii astia as amana justitia. Vreau sa fiu bine inteles. Nu inseamna ca o evit. Doar ca daca as avea o jumatate de milion de dolari doar pana maine, mi s-ar parea de bun simt sa plec de-aici, cu riscul unei amenzi penale. Ce as face apoi?

Matei (intrerupe): Pai acum zici ca vrei sa plecam de-aici, dupa ce mi-am dat seama ca nu ma merita.

Dobro: Draga prietene, te voi duce pe-un taram cu mult mai multe Craciunite. A land of our choice. Vom pleca, cu avionul, in Ucraina. Vom merge intr-un micut centru universitar. Vom cauta barul facultatii de litere. Acest bar este un sanctuar pentru inimi sensibile ca noi. Vom cauta cele mai frumoase studente la engleza, blonde, cum am vazut noi atunci pe facebook. Iti promit Matei! Dar trebuie sa rezisti! Don’t you give up on me! (Aici il lovesc cu pumnul in piept, lacrimand) Vom vorbi cu ele, deschisi la imina. Vom rade rasaritului, Matei! Va curge tequilla! Vom scoate viermele din sticla cu o andrea si il vom manca amandoi, ca doamna si vagabondul, Matei. JUST DO NOT GIVE UP!!!

Matei: Dobro… (face o pauza sa-si traga nasul) … te iubesc… mi-e atat de frig… nu cred ca rezist…

Dobro: Nu! (Arata pumnul cerului, disperat) Nu! (Coboara privirea spre Matei, se incrunta la el) Cele doua ucrainence nu vor ramane neiubite!!!!

Matei (intrerupe): Stai ma, doar doua?

Dobro: (ii dau lacrimile) Iti revii!!!!! Iti revii, glumetule!!!! (Il strange la piept) Stiam!

Update: E ora trei. Nu sunt semne ca ar fi avansat preluarea de declaratii. Ne-am luat un chio-chips si sucuri. Ne-am facut prieteni noi. Afara incepe furtuna… sa fie ultima?

300420091611

Ultimul update: Va scriu de-acasa. A fost strigat si numarul 30. Am stat in total aproape 5 ore. Politistul a fost in regula. Apoi, cu Omniasig-ul a durat destul de putin. Va multumim celor care au fost alaturi. Trag doua invataminte:

1. Politia isi bate in continare joc de noi. De ani de zile, anuntarea unui accident usor presupune necesitatea unei zile libere de la serviciu. Daca facem niste calcule, economia pierde mult mai mult decat ar cheltui bugetul statului cu 3 functionari in plus la fiecare birou de accidente usoare.

2. In majoritatea situatiilor poti sa te simti, totusi, fericit. Chiar si in Romania.

Meeting with remarkable men

Am fost la IBM, in fata catorva zeci de oameni, sa vorbim despre audiobook-uri. Cine? Stiu ca suna ciudat: eu, Mihaela Coman (Humanitas) si Gabriel Liiceanu. Am simtit genuina smerenie in fata unui om mare care pluteste peste controversele care il vizeaza, asa cum am simtit si orgolioasa mandrie. Acum cativa ani picam bac-ul la romana, azi vorbesc de la aceeasi tribuna cu o figura de calibrul asta (nu si de la aceeasi inaltime, imi stiu locul:)).

O coincidenta: ieri am terminat Despre Seductie, a domnului Liiceanu, azi l-am vazut punand in practica teoria. A hipnotizat sala din voce. Sunt om de radio. Il invidiez. Am recunoscut, cand am vorbit eu salii, ca pana la a-i auzi vocea pe audiobook-uri il consideram antipatic. Timbrul cuvintelor lui te seduce.

Vorbeam apoi cu o prietena despre intalnire. Am concluzionat ca, desi nu e perfect si poate parea multora un antipatic, Gabriel Liiceanu este mult peste milioane de oameni si, deci, ma bucur ca ma bucur ca l-am cunoscut.

Blog on!

Nu stiu. Chiar nu stiu de ce m-a cuprins ieri nevoia de blog. Am doua site-uri mari, cu zeci de pagini, care mi-ar putea gazdui orice editorial in fata a mii de cititori. Dar vreau blog. Mic, intim, friendly.

Poate il vreau pentru ca scriu mult pentru altii. Poate il vreau ca sa moara de ciuda blogerii vechi care ii privesc pe nou-veniti cum m-a privit pe mine un neamt cand mancam in tren, spre Frankfurt, in ’96. Poate e doar inca o forma de autoexprimare. Poate vreau sa scriu fara sa ma intereseze cate clickuri fac.

Cred ca o sa imi dau seama in timp daca si de ce imi trebuie. O sa ma obsinuiesc. Si e singurul loc in care, daca nu va place, nu ma intereseaza absolut deloc.

Bine m-am gasit.