Din nou un pic despre Rege.

N-o sa vorbesc stiintific despre Rege. N-o s-o iau nici de la merovingieni nici de la Burebista. Sunt un profan in ale istoriei, n-am avut niciodata incredere in ea. Dar nu pot sa-mi infranez o stranie nostalgie. E, ce-i drept, o nostalgie libera, neancorata, aproape falsa, eu n-am trait niciodata in monarhie. Dar, inauntru, o percep totusi ca pe o lipsa reala. Regele sau regina au, in lumea civilizata, rol de leader moral. Ei sunt educati de mici sa pastreze traditii, morala, mandrie nationala si o anumita sacralitate. Sunt, daca vreti, un fel de modele profesioniste.

Cei mai multi cetateni ai unei tari privesc in sus. Asa sunt ei, asa e psihologia lor. Cred ca e foarte important pentru noi, de la muncitor la medic, de la dispecer la ministru, sa avem ce vedea, acolo sus. Nu ca n-am mai fura de frica regelui. Dar pozitia asta, atat de vizibila, are un rol de dirijor de transformare. Am stii, sigur mai mult decat acum, sa ne entuziasmam toti deodata cand ar trebui sa alegem o directie. Am avea garantia ca inca nu s-a trecut dincolo de bine si de rau.

Cu gandurile astea paseam saptamana trecuta in Palatul Elisabeta, la un dineu oferit de Casa Regala. Multumit ca exista in lume, macar si-asa, traditii, protocol regal, ocazii de sobrietate si povesti frumoase. La intrare, am fost rugati sa asteptam cateva clipe, Principesa fiind, se pare, deja in salon. Un fost ministru a inceput sa faca scandal. “Cum adica nu putem intra? Pai nu NOI suntem invitati?? Poate plec acasa!”. Am fost scarbit si i-am spus politicos ca face ca Cioroianu in Spania. Pe mine, protocolul regal m-a facut sa ma simt bine. Ma agat, ca de o serbare, de orice ocazie in care nu sunt penibil cand sunt decent. Imi daruiesc un moment interior elegant. Dar in Romania e tot mai putin Rege. Si tot mai rece.

Probleme cu calculatorul

Nu prea pot sa tin blogul pentru ca:

– am primit cadou un Windows 7

– l-am instalat

– nu exista drivere pentru vechitura mea de placa video ATI Radeon 9200, care sa mearga cu Windows 7

– am incercat orice, upload manual, alte drivere, modare, nu merge nimic

– nu mai am disc de XP:)

– merg pe un driver standard VGA

– nu-mi vine sa ma uit la ecran

– aveti putina rabdare va rog

Doua raspunsuri

@ Cendrillon: scuze de x-ul ala. Stiu, mor si eu cand cineva stalceste engleza. Dar m-am indragostit de franceza in Maroc cand, fara sa fi invatat vreo ora la scoala, m-am trezit ca pot purta conversatii de un sfert de ora cu oamenii de-acolo. Mai greu, mai cu ajutor, dar orisicat… E, si acum am inceput sa traduc Serge Gainsbourg si mi se pare demential. Ok. O sa incerc sa vorbesc mai rar, doar cand stiu. Uite, si ca sa vezi ca sunt silitor, iti compun repede o poezie:

 Même si, comme cinglante comme un grande-bouche-garçon

J’ai besoin de la musique sincere, de ma petit Cendrillon

@George: mi-e ca Larisa te-a nimerit

Oamenii sunt ca plantele

Noi, oamenii, semanam cu plantele. Unora ne place sa ne desfatam la soare, extrovertiti si veseli. Altora ne prieste umbra si umezeala sentimentelor. Unii stau drepti si inalti, nepasatori la buruieni, altii ne intindem dupa orice din jurul nostru. Radacinile unora inteapa in adancul pamantului, acolo unde, altadata, cresteau alte plante. Altii abia se-agata in nestiut, preferand sa se incolaceasca de-a lungul aracilor viitorului.

Unii facem flori. Niciodata mereu. Nu. Dar uneori ne merge asa de bine, ne e asa de primavara, ca ne apar deasupra capului flori, ca niste ganduri sanatoase. Toti crestem intai in sus. Apoi majoritatea ne oprim. Unii cautam curiosi apa in pamantul plin de mister, lasand-o sa ne tot nasca, de mii de ori intr-o clipa. Altii se ofilesc. Raman in picioare dar se usuca, iar gandul nu le mai naste flori. Unii ne aruncam in vant semintele, fara sa ne pese de roade, macar stim c-am imprastiat ce seamana cu noi. Altele mimeaza altruismul doar ca sa inhate, flamande, albine.

Unii suntem urati. Asa zice lumea. Dar e doar iarna. Intr-o zi o sa uimim cu culorile pe care le avem, acum numai in crengi. Altii sunt frumosi tot timpul. Si lumea ii invidiaza. Nu stie ca ar vrea sa mai lase din povara verde, sa isi mai intinda si ei crengile, sa-si permita sa se sluteasca. Unii-avem crengi rupte. Unii dintre noi ne-am dus asa de sus ca ne rupem fara ajutor. Altora ne place sa ramanem pe pamant, vigurosi, independenti.

Si toata gradina asta e atat de frumoasa la privit, doar atata vreme cat intelegem ca noi, oamenii, semanam cu plantele. Si ca gradina ramane frumoasa. Doar cata vreme reusim. Sa privim unii la altii. Fara sa plivim.

perfect blue buildings