Voi ati putea?

Voi ati putea lucra daca v-ar ameninta in permanenta imaginea asta??? Acum cateva luni, cand a venit in radio, m-a rugat Calin s-o primesc la mine in birou. Era doar temporar. Pana la urma ne-a fost lene sa ne mai mutam iar mie nu-mi trebuie liniste in birou pentru ca m-as plictisi si m-as apuca de munca.

Dar in ultima vreme a devenit insuportabila. Sta la un metru de mine si arata asa:

tigresse

Nu au fost efectuate trucaje iar singurul animal care a suferit in timpul filmarilor am fost eu.

Obiectiv de poveste

De cand am aparatul am folosit indaratnic doar obiectivul meu fix de 50. M-a invatat multe. Destule cat sa imi iau si un all around. Asa ca am luat-o pe jos pana la magazin, la f64. Am incercat cateva si m-am oprit la un Tamron 18-270. Am ajuns acasa, mi-am lasat catrafusele, am luat camera si am plecat spre piata, sa iau cirese si capsuni. Mai facusem asta. Am luat-o agale pe acelasi drum, neasteptandu-ma la nimic deosebit. Camera mi-a ridicat incet barbia si a insistat ca in jur se intampla lucruri ciudate.

M-a luat de mana si mi-a aratat un el si-o ea. El nu mai putea merge. Era prea greu. Veneau treceri grele. Avea lacrimi in ochi. A cazut, semiconstient, pe ea. Ea statea dreapta. Avea si ea roua in petalele ochilor. Privea in fata ca un capitan de corabie. O sa-l ajute.

baiat-fata-strada

Am auzit strigate. Vreo douazeci de oameni priveau in sus si urlau. “Ai grija! Mai omule, ai grija, mai! Ce naiba cauti? Ce faci acolo?”. Omul s-a uitat la ei razand. Stia ce face. Stia ca fara el sunt pierduti. I-a scuipat incet si le-a strigat “Licht! Mehr Licht!”

om-stalp-curent

“Licht! Fi-ti-ar lumina-naibii! Lasa-l ma, ca da lumina”. S-au uitat toti de-a lungul firelor, pana la biserica. O sa se raceasca, in sfarsit.

cross-conditioning

“Not done with you yet!”, mi-a tipat Tamron. “Uita-te-n dreapta!”. Am privit. O femeie inalta astepta la marginea strazii. O masina a oprit si strainul din ea i-a spus c-o scapa de plasa. S-a uitat la el si i-a zis cu teama “banii tai ma zgarie”.

femeie-masina-strada-2

Cand am vazut si pubela intreband in statie daca masina ajunge la Muncii, am hotarat sa plec acasa. E ok sa ai Tamron, dar nu trebuie sa faci excese. Nu mai stii ce e real si ce nu, pe scurta durata uiti de orice altceva si, incet-incet, desi vezi lumea mai frumos, ajungi un junky. Si in loc sa socializezi cu tinerii de varsta ta, alergi ca idiotul dupa o doza zilnica de frumusete. Laaaame.

trash

Stiti un portar bun?

Nu cumpar Unirea Urziceni. Am nevoie de un om sau de o firma care face porti bune. Porti de curte. Sunt disperat. Aproape totul e gata la casuta mea, dar intru tot pe la vecina. Va rog. Daca stiti pe cinevaaaa…care stie pe cinevaaaaaa…care are pe aaaaltcinevaaaaa…

Promit ca scriu un post fain. Dar rezolvati-mi problema asta cu un simplu link, sa ma pot lasa patruns de cosmicele eteruri creative…

Old Blue Eyes…how old?

Ce treaba: ochii albastri au aparut undeva intre 10.000 si 5.000 inainte de Hristos. Pan-atunci toti ii aveam caprui. Totul a pornit, se pare, de la o singura mutatie genetica, adica toti cei cu ochi albastri ne tragem din aceeasi persoana, se pare. E o gena care determina melanina din iris si care, la ochii albastri sau verzi, e declansata doar pe jumatate, daca ar fi oprita cu totul am fi albinosi.

Deci cei cu ochi albastri suntem frati si surori. Iar in Europa, 40-50% au ochi deschisi la culoare. Lucru care ar darama si mitul brunetelor focoase. Cresterea ponderii ochilor deschisi inseamna si ca, o data facuta mutatia, fertilitatea in randul purtatorilor nu a prea avut probleme. E un articol pe livescience, dragut.

Maicuta si Taicutu

Maicuta si Taicutu sunt bunicii mei din partea mamei. Despre Mami, cealalta bunica, va povestesc alta data. Sambata, la Brasov, Maicuta, care sta cu ai mei, a scos dintr-un plic niste fotografii vechi. Nu le mai vazusem. Le-am dat de la unu la altul, am ras, ne-am adus aminte de Taicutu, care s-a stins acum 8 ani.

Bunicii mei s-au vazut de doua ori inainte sa se casatoreasca. Bunica-mea avea 16 ani iar bunicu-meu ceva mai multi, tocmai se intorsese de pe front si isi cauta sotie. Si-a adus aminte ca la o hora o dansase pe-o copila frumoasa, cumnata unui prieten. L-a intrebat pe Unchiu Suta daca mai stie ceva de ea. S-a dus, a vazut-o, a cerut-o. Parintii bunica-mii au chibzuit in grajd, seara, cand ingrijeau vaca, iar taica-su i-a zis nevestei ca el mult n-o mai duce, ca Suta zice ca Ion e baiat bun, ca o sa primeasca Parohie si ca sa faca nunta. Stiu asta pentru ca bunica-mea tragea cu urechea si tare s-a bucurat, in secret, cand a auzit c-o lasa sa se marite. Au facut nunta. Si-au inceput sa toarne copii. Au inceput cu mama, uite-o in brate la Taicutu. Au adoptat-o si pe Maria, cea de jos.

230520092483

Apoi a-nceput prigoana. S-au ascuns in munti 5 ani, apoi, cand au crezut ca s-au linistit comunistii, au luat parohie la Prejmer, langa Brasov. Dar comunistii nu se linistisera. L-au aresta pe Taicutu. Il luau si-l tineau luni de zile, in timpul asta Maicuta, pana la urma cu sase copii,  nu stia nimic de el. L-au luat de cateva ori. Apoi, dupa cativa ani, l-au lasat in pace.

Asa am avut eu sansa sa am vacante pline de Dumnezeu, de povesti la caldura sobei din bucatarioara, de lectii despre dreptate, despre minciuna, despre bunatate si despre comunisti. Asa mi s-au dat mie serile de vara in care stateam in iarba, la poiana dinspre pastravarie, cu Pavaluta, Florin si Dorel, unde ne ciondaneam daca luna e facuta de Dumnezeu sau de natura. Dup-aia ne suiam pe biciclete si umpleam cu praful de la franele noastre linistea de rai a Prejmerului. Asa am invatat eu ce e aia libertate, frumos si comunitate: sa merg la Nea Ion, in capu’ strazii, “in unghi”, cand taie porcu’, sa-mi traga un soric aburind, plin de sare, pe painea calda si sa ma mai intrebe de ai mei, de la Brasov. Asa am invatat eu ce e “buna masura” si “chibzuiala”. “Randuiala” lui Sorescu. De-aia nu-mi trebuie mie sa pun la indoiala anumite lucruri.

23052009258

Stateam in curte toata ziua si nu-mi dadeam seama ca au imbatranit. Ca o sa se duca Taicutu cum au taiat plopul ala de pe strada, pe care l-am visat. Ca o sa ia alt preot casa aia in care am invatat eu ce e curat. Cand a facut 80 de ani, ne-a chemat pe toti,  copiii si-o ciurda de nepoti. I-am cantat si-am ras. Ne-a zis ca asta a mai vrut, sa faca 80 si sa ne vada pe toti bine. In cateva luni se stingea. M-am dus la spital si mi-au zis in fata usii ca poate nu ma recunoste. Aida de. Cand am intrat l-am sarutat. In toata agnonia, m-a tras c-o mana la gura lui si mi-a soptit, incet, zambind,”nepoaaaateeeee…ai gasit si tu vreo asistenta pe-aici?…”

La-nmormantarea lui au venit toti copiii, nepotii si 28 de preoti. Bunica-meu zambea pe masa cand plangeau popi de 90 de ani care-ngropasera cu sutele. El zambea. Se mantuise pentru ca nu facuse nimic de mantuiala. A ramas maicuta. A fost greu la-nceput, dar a luat lucrurile cum sunt. Ne are pe noi. Si suntem ditai neamul. A ramas sefa clanului si, asa cum v-am mai povestit, nimic n-o opreste sa-mi arda si-acum un baston peste picioare daca fac vreo prostie. Dar altfel nu sperie pe nimeni.

090520091881

Nu stiu daca le fac cinste. Mai am timp sa-mi repar greselile. Dar sunt mandru de ei si sunt mandru ca mi se duc radacinile atat de adanc si de puternic. Si ma bucur ca n-o sa ma usuc niciodata. Si Taicut, sper c-au net, acolo-n  Ceruri 🙂

23052009247

Unu’ la Parlamentul European…unu’ la…

Caz straniu de dedublare la PSD. Pana acum stiam doar de dedublarile de personalitate ale liderilor, care ba cereau dreptate cand stateau fara drept in case RAPPS, ba cer salarii pentru profi ca apoi tot ei sa nu le dea, stiti voi…

Iata insa ca PSD foloseste noi tehnologii de manipulare. Isi cloneaza candidatii pentru mai multe sanse!

afis-psd3

Update: umbla vorbe ca sunt de fapt doi frati gemeni. Daca e asa, imi retrag toate vorbele urate despre afis. Raman cele despre lideri.

Dinastia Tudor Gheorghe

Sunt un iubitor nebun al spectacolului Tudor Gheorghe. Il consider un atlet al culturii romanesti profunde. Imi pare rau pentru oamenii care nu au muzica lui in suflet. Imi pare rau pentru urechile care nu simt caldura din recitarile lui. Am fost la spectacole, ii am albumele acasa, dar nimic nu se compara cu a conduce printre copaci si a asculta in timpul asta “Au innebunit salcamii”.

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/9VfW0B1YP7w" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

V-as recomanda sute de piese sau poezii, dar ma mai opresc doar asupra uneia. Randuieli, de Marin Sorescu. Asta e brand-ul de tara, coana Leana. Nu pentru straini. Pentru noi.

Tudor Gheorghe – Randuieli
Asculta mai multe audio Muzica »

Who’s Ted?

Tare pe placul meu miscarea asta: TED. Este mult mai mult decat un site. Este o serie de conferinte de 20 de minute, pe diverse teme, ca punct de plecare pentru discutii si ganduri de oameni maturi. Urmariti de exemplu prezentarea unui cercetator in psihologia moralei despre modul in care liberalii si conservatorii din State isi disputa cele 5 valori pentru care, spun unii, suntem pre-programati neuronal. E doar una dintre zecile de prezentari cu care mi-am pierdut ore.

Pentru mai multe, intrati pe www.ted.com

Lebedele de pe Eminescu

Aseara am iesit la Trattoria de la fosta Cina. Desi m-a speriat var-meu ca ultima data i-a cam gonit ospatarul dupa ce au mancat, m-am simtit bine si ne-au suportat pana pe la doua noaptea. Dar nu asta vroiam sa va povestesc.

La masa noastra mare, de 12 persoane, au venit si niste rude prin alianta, care au un hobby. Sunt cautatori de folclor pe strada Eminescu. Ei acolo locuiesc si de cate ori fura vreun tigan vreun wc si si-l pune pe cap sau apare un afis hilar pe vreun stalp isi scot telefonul si fac poze. Din nefericire nu a reusit sa mi le trimita prin bluetooth, urmeaza.

Cea mai socanta intamplare de pe strada a fost, din pacate, de nepozat: intr-o seara, niste tigani au dat drumul la manele. Vecinii, printre care si rudele astea ale mele, nu s-au mai enervat, sunt obisnuiti. S-a chiuit toata noaptea pe Vali Vijelie si Guta, pe frumoasa mea si dusmanii mei. Spre dimineata se pare ca au obosit tiganii, chiotele erau tot mai rare si fumul de la gratar abia mai urca spre cer. Si atunci, minunea. Din boxele lor mari a inceput sa curga, pe toata strada, o melodie. Soc si stupoare. Dupa ore de manele, tiganii ascultau…Leonard Cohen. Take this waltz. Amintiri cu lebedele de la Viena?

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/OsCbA6s763w" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

Eri

Ciudata e memoria asta. Are inima ei, e clar. Priveam pe fereastra, la Brasov, prin dioptria moale a nostalgiei, parcarea din interiorul blocului, cum fac o data la doua saptamani. Blocul e un monstru cu sapte scari, incovoiat, care-si cloceste in interior bara de covoare, masinile parcate, zecile de copii jucandu-se si cate-un pensionar muncind la vreo skoda veche. Aici cantam noi pe cinci-sase voci, in ’90, Imnul Golanilor, sa ne-nfratim cu Bucurestii, pana ne sunau vecinii parintii, amenintand ca ne dau foc la masini. De asta imi aduc aminte mereu, cu un zambet. Dar acum? Eri? Pe unde s-au furisat imaginile astea pe care le stim ferecate bine in cufar, in zestrea cu care m-o lua vreodata batranetea? Eri?

 

Aveam un prieten pe-atunci, in scara opusa. Eram zilnic la el. Era de varsta mea si descopeream lumea impreuna. Pipaiam cate-o pereche de receptionere pe balcon, palavrageam in bucatarie sau invatam sa tratam o mahmureala. Avea o sora. Eri. Eri… Frumoasa, cu chip fin, cu ochi verzi si par lung, drept si cu o voce delicata dar ferma. Era mai mare ca noi cu vreo zece ani, dar avea pielea proaspata, curata, chiar si cand “venea de la serviciu”, ceea ce noi, trantorii, speram sa nu facem niciodata. O priveam camaradereste, statea de multe ori cu noi la tigara, ne si gatea cateodata.

 

Intr-o seara m-am dus pe la ei. Din dormitorul cu usa inchisa, pe sub care nu se vedea vreo dara de lumina, se auzea pianul. Pentru mine erau acorduri mai misterioase decat triste. Era o scena pe care n-o mai traisem. O camera inchisa, in intuneric si o femeie frumoasa, atingand clapele cu candoare. Iar eu eram afara, indragostindu-ma atunci, pe loc, pe veci. L-am intrebat de ce canta sora-sa pe lumina stinsa. Mi-a soptit cu teama, un pic zeflemitor: “Asa face cand e-ndragostita. Canta goala. E dusa…”.

 

Am visat, in lunile urmatoare, ca o sarut pe buzele umede si reci. Am iubit-o pe Eri doar in vis, dar adevarat. Am plans ca eram doar un pusti. O iubesc si-acum, si pe ea, in taina, sa nu afle celelalte iubiri, atat de crude, atat de geloase…