Munca l-a crapat pe om

Nevoia de a evita e, totusi, ca adevarul despre a levita. Mereu te trage ceva inapoi. Eu am inceput sa plutesc vinerea trecuta cand, in masina, banuiam deja ce m-asteapta la Voineasa. Stiam ca plecam sa dormim intr-o casuta de lemn izolata, cu caini care se dau ai tai pentru cateva zile, cu padure in spate si rau in fata. Stiam ca o sa stau seara la masa de brad cu niste prieteni, c-o sa rad, c-o sa gatesc, ca o sa drumetim un pic, ca o sa plecam exact cand ne va fi ajuns, duminica dupa-amiaza. Am ajuns, undeva spre sase, la cabanuta. Si aici, supriza:
Era exact cum ne doriseram! Cabanuta cocheta din lemn, cu o masa in fata, cu un gratar de piatra langa, padure in spate si rau guraliv in fata. Si ne asteptau acolo Griguta, un hot rasfatat si Aron, o namila alba superba, calma si puternica, care facea legea prin ograda abia miscandu-se.
In prima seara am mancat toti sase coaste fripte pe gratar pana se crapau ca painea proaspata si am dat pe gat cativa litri de vin bun, care acolo nu poate sa-ti faca rau. A doua zi ne-am urcat in Volvorine si am ajuns sus, la barajul Vidra. Ne-am plimbat, ne-am uitat, ne-am minunat si am coborat pe un drum forestier plin de zapada de pe care, literalmente, nu mai aveai cum sa dai-napoi. Dar Volvorine e nascut in Suedia. Am ajuns la cabana pe la patru si m-am apucat de bors si de varza cu afumatura. Bog a facut toti cei 60 de kilometri, inclusiv cei 30 prin padurea fara semnal, pe bicicleta. Cu atat mai destinsi am fost cand a ajuns. Ne-am turnat vin, am intetit borsul muscand din ardei, am povestit, ne-am lasat leganati de intuneric, intr-o seara perfecta.
Dar levitatia se opreste. Si zborul se termina mereu, altfel e doar plutire. Fuga de lume s-a terminat cu un telefon care ma chema duminica, cat de devreme, la o simpla sedinta.

Uite si o frantura de drum, coborarea de la Vidra:

Daca vreti sa respirati si sa locuiti aici o vreme, sunati-o pe Alina: 0740.122.028

1,196 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.