Mi-e dor de Ranca

Mi-e dor de Ranca. Asa cum a fost, doar o iesire inauntru, trei zile de mister la lumina. Cu rezervarea aia facuta mahmuri. Mi-e dor de Ranca. De fapt mi-e dor de drum. Mi-e dor sa fac dreapta, de pe soseaua nationala, cu pofta, ca un refuz. Mi-e dor sa urcam si sa tot urcam prin intuneric, pe drumul lat care lumineaza prin zapada. Mi-e dor sa imi spun ca intunericul e degeaba, cata vreme omatul asternut e senin ca un cer de lapte. Mi-e dor sa ne curga-n spate liniute de semnal. Sa jucam v-ati ascunselea de vestile proaste. Sa ne trezim cu un buna dimineata cat un munte si sa plec aiurea prin soarele rece dupa un corn si-un iaurt. Da, mi-e dor rau de Ranca. Sa obosim ca niste campioni cand schiem mediocru. Si sa turuim la masa ca niste locomotive cu aburi de ciorba de burta. Sa ne mai luam o cartela ca oricum e nocturna. Sa ne-aruncam pantalonii aburind pe spatar si sa coboram in beci, sa ne ardem gaturile cu vreo palinca si sa comandam cea mai grasa ceafa de porc fripta vreodata.
Da, sa stiti ca mi-e dor de Ranca. Da, se putea mai bine, se putea construi cu stil, sa para totul o poveste. Dar asa macar e real, totul. Stii ca totul e aievea – zapada, gheata, cerul de-un albastru fara fund, soarele, muntii, tot, pentru ca vezi pe langa ele si casele care doar in realitate ar putea fi asa de fara noima, de pestrite, de egoiste. Ah, si aerul! Aerul aspru de parc-ai bagat capul prin nori. Si linistea!
Si soseaua, pe care am vazut-o doar cand am plecat, in sfarsit la lumina. Ce bine e sa nu fii-n nicio tara, sa te afli doar pe o sosea. Sa te afli linistit fara sa te cauti. Sa ai prapastie cenusie de nori in stanga si in dreapta, sa-ti curga drumul pe sub roti, ceruit ca gheata, cert ca sansa. Mi-e dor rau de Ranca.

image

1,303 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.