Merita

Unii dintre voi stiu, am trecut prin reparatii capitale. Am dezmembrat motorul, l-am curatat si l-am reasamblat. As spune ca a durat ceva dar nu sunt masina. A durut. Ceva dinauntru mi-a spus insa ca asta trebuie sa fac. Sufletul mi-a condus corabia prin furtuna albastra si intunecata fara sa se intrebe daca o puteam ocoli, cu siguranta unui navigator care simte curentii si miroase linistea. Mi-am luat inima in dinti ca pe un pumnal fermecat si m-am avantat. A durat ani intregi, a fost nevoie de lectii grele, de duritate. Apoi a fost nevoie de compasiune fata de mine, de acceptare a slabiciunilor care astfel, miraculos, deveneau puteri. A fost nevoie sa renunt la toate talentele mele. Au fost momente cand am crezut ca n-o sa mai stiu sa fac o rima, sa cant, sa vorbesc. Si asa m-am eliberat. Au fost momente lungi in care am crezut ca o sa fiu singur toata viata. Si atunci m-am imprietenit cu mine. Au fost momente cand L-am luat la intrebari pe Dumnezeu. “Sigur nu e prea mult?”. Dar m-a lasat in viata. Au fost clipe cand am crezut ca o sa dispar, pur si simplu, incet si sinistru. Dar nimicul nu exista. Au fost secunde cand credeam ca toti imi vor raul nerenuntand la raul lor. Dar asta era raul meu. Au trecut minute, ore, ani, in care traiam in locul altcuiva. Dar nu stiam ca in timpul acela, altcineva traia pentru mine tot ce ma terifia. Am ajuns la marea, galactica, cosmica performanta de-a fi un om egal. Am ajuns la Sfantul Graal pe care nu-l vedeam pentru ca era prea aproape. E atat de simplu: am ajuns sa stiu ca sunt.
Am facut greseli, pentru ca mi-am dat voie. Am incercat sa nu ii fac pe altii sa sufere, dar am facut-o. Si daca am facut-o inseamna ca i-a ajutat in calatoria lor. A mea nu s-a terminat. Mai am de iertat. Dar mi-am luat un ragaz. Si daca tot mi-am luat, vreau sa spun celor care tocmai infrunta vanturi negre si biciurile ploii pe puntea aiuritoare, camarazilor de lupta spre lumina, ca merita, domne. Sa stii ca merita.

1,478 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.