La usa sportului

Nu am fost niciodata un tip sportiv. Am practicat unele dintre ele in copilarie, dar niciunul de
performanta. Cel mai mult am facut karate, vreo doi ani. In fapt eram, pe cat de neinteresat, pe
atat de nepriceput. Mai rau. Eram mediocru la majoritatea. La basket eram mediocru. Stiu sa
joc dar ma dribleaza oricine are un pic de experienta. La fotbal eram un covrigar nenorocit, un
pomanagiu care astepta o pasa buna ca sa dea un gol de efect. La inot intr-adevar sunt bunicel.
Imi place apa de mic copil. Imi place libertatea pe care ti-o ofera, imi place fermitatea candida
cu care ti se opune apa. La tenis de masa eram… da, mediocru. Si de alergat nu alerg decat
daca arde.

Ei bine, mediocritatea asta era in contradicite flagranta cu nevoia mea bezmetica de-atunci de-
a straluci in orice fac. Era o jignire pentru propriile fantasme sa nu ma bage nimeni in seama.
Nu eram nici macar ca tocilarii clasei, ei starneau macar zambete. Asta a facut ca, odata cu
terminarea liceului, sa rezum viata mea sportiva la cele cateva zeci de flotari pe care le faceam
zilnic. Asta a durat pana acum un an.

Iarna trecuta am fost atras, in urma inceperii unor adanci procese de schimbare interioara,
spre schi. Invatasem sa ma privesc, in sfarsit, cu tot cu corp. Pana atunci traisem intr-un soi de
bogumilism. Am fost la Ranca, am avut noroc de o partie usurica pe care sa incep sa schiez
normal, ca un schior. Patrasem din copilarie un stil inconfundabil in care parca tocam partia cu
schiurile. Cele cateva zile de-acolo mi-au deschis definitiv apetitul pentru schi. Anul asta mi-am
rezervat din timp partie la Annaberg. Mi-am cumparat niste Atomic-uri. Duminica am plusat: am
patinat pentru prima data dupa 25 de ani. Mult mai bine ca atunci, ca si cum intre timp m-am
perfectionat. Nu caut explicatii. Astept doar primavara. Pentru bicicleta.

1,169 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.