Hero of the days

O fi dorinta multora si multi nu si le permit. Acele doua zile. ACELE doua zile. Doar tu cu tine, ca un week end de-mpacare, ca o proprie renastere, ca un fort in salbaticie, ca o hibernare scurta, ca o tumba de arici, ca un film prea bun.

Aveam nevoie de ele. Aveam nevoie sa nu raspund nimanui si sa nu raspund de nimic. Pisica oricum era plecata, iar vineri seara am iesit un pic, au venit multi prieteni, cum ne adunam noi de aiurea si asta a fost bine pentru ca imi luam ramas bun de la ei pentru doua zile lungi ca de razboi. N-am stat mult, pe la miezul noptii eram acasa, ca un Cenusar pregatit sa se transforme.

Sambata dimineata mi se deschideau alti ochi. Cand mi-am dat seama ca nu-i luni am ras. Doua zile, doar ale mele. Am facut lucrurile alea, atat de simple!, ascultati: am iesit sa caut un furtun ca sa repar vasul de toaleta. Auziti cum suna! Am luat verdeata, chimen, ardei, rosii, carne si am pus un gulas la vasul de lut. Mi-am pus un pahar de vin. Am fumat o tigara. M-am uitat la un film. Am mancat. Am mai baut un pahar de vin, am fumat. Am scris. Prostiile alea atat de dragi mie si de importante. “Cine banuieste viitorul aproape schimba prezentul”. Sau “Doar sicriul e batut in cuie” (“Si Isus”, mi-a replicat cineva, touche!).
Duminica a fost la fel. Mai mult sau mai putin. Am copt o paine cu masline si busuioc proaspat. Am mai vazut vreo doua filme. Am montat ceva pentru emisiune. Am scris o cronica pentru Dilema. Si m-am minunat ca-s viu. Si m-am bucurat ca nu mi-e urat sa fiu singur. Pentru ca doar asa e atat de frumos cand esti cu ceilalti. Doar asa sunt ceilalti un cadou. Doar daca nu ai neaparat nevoie de ei.

image

1,328 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.