Guerrilla de Dimineata, de fapt.

Guerrilla de Dimineata e un vartej. In mod misterios, personajul principal al emisiunii nu e Dobrovolschi. De neinteles, personajul principal nu e Vlad. Minune: personajul principal nu e un personaj. Vedeta emisiunii-vedeta este chimia dintre Dobro si Craio.
Toata lumea stie ca in timpul emisiunii, cei doi vorbesc foarte multe ineptii. Lucrurile absurde spuse cu pofta descoperirii capului, discutiile copilaresti despre lucruri serioase au menirea unui targ. Cedarea unei ratiuni supraturate pentru a castiga intelepciunea simplitatii. Bine, uneori totul ajunge un Aberatio in Integrum. Dar este doar un recul. Glontul cuantic a plecat, tras din doua tevi deodata. Vorbele ajung la voi ca o atingere. Mangaiere, mana prin par sau palma, in functie de urechi.
Ca un vin, Guerrilla de Dimineata se maturizeaza asezandu-se. Mai demult exista harnic pentru ca avea de castigat. Acum exista viu pentru ca nu mai are ce pierde. E sincera, uneori pana la haos. Dar totdeauna revine, ca din respect, la ordine. Ii place noul,  pentru ca surprinde si ii place vechiul pentru ca surprinde tot, ca o fotografie mare cat lumea. Si isi iubeste ascultatorii atat de tare emisiunea asta, incat daca o intrebi habar n-are de ce, dar nici n-o intereseaza. Daca functioneaza de ce sa schimbi, o sa te-ntrebe probabil.
Exista clipe cand energia dobrocraioveana se transforma in cuvant. Cuvantul misca o membrana care il traduce in curent electric. Apoi curentul e transformat pentru un timp in lumina, ajunge sus, la antena unde e aruncat in aer, intra in micile radiouri din masini, sunt transformate in miscari de membrana care misca aerul pana la timpane. Cuvantul a ajuns la creier. Si din creier in minte. Si o suta de mii de oameni zambesc deodata. Impreuna. Fara rau. Imagine.

367 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.