Grumpy Gold Men

Am gasit zilele astea un citat care m-a asezat pe ganduri. Mama lui Schopenhauer, geniul morocanos, ii spune-ntr-o scrisoare: “Subterfugiile tale, lamentatiile despre stupiditatea lumii si mizeria umana ma fac sa dorm prost si sa visez urat. Nu am trait un singur moment neplacut  care sa nu fie cauzat de tine.” Dupa asta nu si-au mai vorbit.

Schopenhauer a avut probleme cu femeile toata viata. Le-a vrut dar le-a urat. Spre deosebire de el, care mai agata cate-o croitoreasa in tinerete, Nietzsche saracul nu a avut  noroc nici de asta. Singura lui indragostire celebra, de Lou Salome, a culminat, se aude, cu un fel de sarut. E adevarat, mama lui Friedrich se opunea, dar Salome era, pentru timpurile alea, o femeie fara perdea, care-si permitea sa aleaga orice barbat poftea. De ce-ar fi ales unul bolnavicios, sarcastic si neindemanatic cu femeile?

Cu toate astea, spirite atat de ascutite ca ale lui Schopenhauer sau Friedrich Nietzsche nu au avut nicio retinere in a trage concluzii despre femei, sex si senzualitate, care se bateau de multe ori cap in cap. Arthur spunea ca femeile sunt facute sa se supuna, dar si ca sunt mai lucide si mai senzitive decat barbatii. Nietzsche ne ordona sa ne luam biciul cand mergem la femei, uitand ca apare intr-o fotografie in care Salome are biciul in mana iar el trage la caruta ei. Cu inca un filozof…

Nu le invalidez aforismele, n-as avea cum. Asa neexperimentati cum erau au sculptat despre femei si iubire fraze de mii de ori mai adanci decat statusurile noastre de facebook. Dar nu pot sa nu ma oftic: Ce ar fi scris Schopenhauer sau Nietzsche daca mamele lor nu si-ar fi urat sotii?

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/alHu-nGqDHY" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

Nietzsche-Salome-756594

1,544 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.