Frigul, ca durerea

Frigul te incalzeste cum soarele arunca umbre. Trecand peste faptul ca insasi fizica clasica, cu conventiile ei, spune clar ca iarna esti mai cald decat mediul din jur, se mai petrece ceva, mult mai putin riguros, mult mai magnific si mult mai dramatic:
In sfarsit, te simti. Noua caldura, atat de evidenta fata de gerul de pe trotuarul gri si crapat, te face atent la ea ca o durere dar, spre deosebire de cea din urma, nu doare. Ci moleseste placut.
Odata cu aceasta autosenzitivitate, din nou cu mare placere, poti sa ii simti si pe ceilalti. Simtindu-le, banuindu-le, adulmecandu-le propriile calduri. Da, se poate face asta si cu durerea, dar caldura e mai placuta. Te poti molesi cu ceilalti. Si nu vrei sa opresti asta niciodata.
Frigul e cam ca problemele, te face sa te infofolesti in tine. Atat doar, ca frigul e mai frumos, de cele mai multe ori. Despre probleme poti spune orice, dar, in afara matematicii, frumoase nu sunt. Si cand te infofolesti in tine reusesti sa calmezi ochiul uraganului.
Si toate astea te fac sa te gandesti? Daca nu ar exista anotimpuri? Daca nu ar exista variatii de caldura? Daca nu ar exista decat o temperatura si atat? Dar daca nu ar exista decat o singura culoare, in toata lumea? Dar daca nu ar exista diferente? Nicio diferenta? Intre nimic si nimic? Si atunci timpul ar fi inutil, nu? Pentru ca nu ai mai avea ce sa compari? Daca nu ar fi nici timp? Poate nu ai mai fi tu sau, poate, ai vedea in sfarsit ca esti un ochi fara uragan.

1,222 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.