Edilus Captivus

Acum multi, multi ani, cand abia venisem in Bucuresti sa fur slujbele derbedeilor de Dambovita:), ajungeam cu trenul in Gara de Nord, dupa un istovitor sfarsit de saptamana. Guraliv pe-atunci, intrasem in vorba cu o femeie prezentabila din Timisoara si ii povestisem planurile mele de-a ma stabili in capitala. La plecarea mea din compartiment, decenta doamna ma priveste trist si spune: “Pleaca din orasul asta. O sa te manance de viu’. Cu drama si tot tacamul. Mi s-a parut preocupata si speriata, doamna si am considerat-o exact opusul meu. Am uitat de ea, fluierand.
Acum cateva zile, insa, orasul asta a mancat de viu un copil. Nu vreau sa devin melodramatic. Vreau sa ii amintesc doar hatrului primar ca inainte de primul mandat mi-a promis intr-un interviu ca, odata inscaunat la primarie, va face un referendum in privinta cainilor fara stapan. Nu eram de-acord dar ma multumeam si doar cu atat. Acum, ani mai tarziu, mult prea tarziu, am trait sa mai bifez in politica un barbat aparent, un om fara prea multa omenie, un furuncul emotional, un nepriceput care nu pricepe ca cei care conduc trebuie sa iubeasca responsabilitatea si nu atributiile, verbele si nu atributele.
Dupa ce orasul asta are, sunt sigur, cea mai penibila coloristica din lume, cromatica blocurilor e un genocid vizual; dupa ce cainii se lafaie ca niste prim-secretari in timp ce sunt ocoliti de oamenii umili; dupa ce stadionul revendicat din nou de primar n-a mai vrut sa faca iarba; dupa ce i-am auzit glumele de golanas de bariera; dupa ce am vazut ce oameni de proasta calitate are in jur Sorin Oprescu, avand dezonoarea sa ii cunosc pe cativa, ii pot spune, linistit, sa candideze la presedintie. Are instinct.

1,479 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.