Dreptaci

Suntem obisnuiti sa acuzam violenta in mod absolut, prefacandu-ne in fata noastra ca suntem atat de aproape de lumina pura, de perfectiune, de politetea universului fata de el insusi, incat orice gest violent, care distruge in loc sa cladeasca, este o indiscretie cosmica. Aceasta nemarginita pudoare este o bazaconie. Suntem, cei mai multi dintre noi, destul de departe de acest vis si, din pacate, e nevoie din cand in cand ca o grosolanie aruncata de un om cu carpe pe suflet sa primeasca o replica de o violenta egala dar de semn contrar.
Uite, imaginati-va ca sunteti intr-un autobuz sau la o terasa, si doi-trei derbedei inalti incep intai sa discute tot mai tare, apoi sa-si aprinda centrala sistemului nervos, sa jigneasca si sa sperie in jur pe toata lumea, femei, copii sau barbati care nu au timp sa mearga la sala de forta pentru ca stau cu orele in sala de lectura, in sala calculatoarelor sau obosesc in sala de operatii. Cunosc, recunosc, senzatia pe care o stiti multi. De a evita privirea lor, sperand sa treci prin umilinta de-a privi vinovat pe geam decat prin neajutorarea plina de ciuda dureroasa de-a-ti vedea in oglinda, cum mi-am vazut eu la 13 ani, nasul mutat cu doi centimetri intr-o parte.
Si atunci, daca ai noroc, apare unul care fara sa puna intrebari, facandu-si singur si rapid deciziile morale, ii loveste puternic si fara mila. Unul e pe jos fara dinti, unul fuge de o dara de sange, pe unul l-a oprit pentru a da de mancare politistilor.
Si merita respect, pentru ca nu e legal sa iti faci dreptate singur. Dar ce placut e cand o face altcineva in locul tau.

20130620-141424.jpg

1,280 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.