Totul a inceput acum vreo doua saptamani. Intr-o dupa-amiaza a sunat fixul, un telefon pe care nu vorbesc niciodata, dar pe care-l tin in functie pentru ca e primit cadou de la firma de net. M-am mirat ca suna pentru ca nimeni, in afara de Blackberry-ul meu, nu stie numarul asta. Si totusi…
-Alo!
-Da, buna ziua.
-Familia Strenga?
-Nu, doamna, probabil e greseala.
-Ei greseala pe naiba!
A inchis telefonul. A sunat din nou, m-a prins pregatit. Banuiam ca n-o sa se lase, asa ca aveam deja pe ecranul bb-ului numarul meu de fix.
-Alo? Familia Strenga?
-Nu, doamna, spuneti-mi va rog numarul pe care-l aveti si va spun daca este al meu sau nu.
-Pai am aiceaaaa notat…trei…cinci…
Il ascult pana la sfarsit.
-Da doamna, asta este numarul meu.
-Ei e numarul tau pe naiba!
Si a inchis. De-atunci a mai sunat de cateva ori, ultima oara acum cinci minute. O asteptam.
-Alo!
-Sarut mana, doamna.
Probabil gestul i s-a parut impardonabil, poate chiar scarbos si a luat-o de la inceput.
-Alo!!!
-Da, doamna.
-Cu Doinita!
-E greseala, doamna, asa cum va spun de doua saptamani. Uitati ce cred ca ar fi bine: sunati dumneavoastra la informatii si cereti acolo numarul.
-Ei sun la informatii pe naiba!!!
190 Comments
Sorry, the comment form is closed at this time.