Domnul Enache

Cand eram mic, cred ca aveam vreo sapte-opt ani, faceam drumuri destul de dese la Bucuresti. Stateam, cu maica-mea si sora-mea, la un unchi, vis-a-vis de actualul Mega din Colentina. Nu era cine stie ce pentru mine capitala. Aglomeratia mare, caldurile si copiii din vecini care furau si injurau erau cat de cat echilibrate de Salamul de Sibiu si untul din magazine, care in Brasov erau doar in povesti. Dar drumul cu trenul era totdeauna o placere.
Taica-meu lucra in cadrul CFR, asa ca aveam, toata familia, permise de clasa I. Poate si de-asta, aproape la fiecare drum dus sau intors nimeream cate un personaj interesant. Doamnele se indragosteau de ochii mei albastri si un pic chioras. De data asta, insa, un domn in toata firea, serios si grizonat, imbracat impecabil, alesese sa se joace cu mine si cu sora-mea. Totul a pornit de la timbre. Domnul Enache era un filatelist pasionat si eu la fel. Aveam deja cateva clasoare cu serii complete, plus colita. Ba chiar si cateva timbre cu greseli care le ridicau pretul. I-am povestit de multe serii la care tineam, cea cu astronauti, cea chinezeasca sau colita mea cu Prunariu, la care tineam ca la ochii din cap, mai ales dupa ce il cunoscusem personal. Inainte sa coboram in Brasov, domnul Enache ne-a cerut numarul de telefon si ne-a promis ca ne viziteaza.
Eu stiam ca cei mari uita promisiunile. Nu-mi faceam vreo speranta. Mi se pareau asa de ocupati ca ii si intelegeam. Dar dupa cateva saptamani, dupa ce ne-a sunat de undeva din centrul Brasovului, in care era in trecere, a batut la usa domnul Enache. Ne-a facut cadou cate un plic cu timbre. Si acum mai am seria dedicata Europei Unite. Domnul Enache a fost primul adult care imi aduc aminte ca m-a luat in serios. De ce oare?

2,346 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.