Dezordine de toamna

Vine toamna. Doamna. Inca e cald, inca e soare, inca sunt frunze in copaci, dar adierea metalica un pic de tot mai rece ne trece deja pe sub mustati. Ca de-obicei, imi aduc aminte de alte veniri ale toamnei. Individualitatea mirosului nu ma lasa sa fac altfel. Trec pe sirag perlele de-acum un an. De-acum doi. De-acum trei. De-acum, noi.
Calc peste o frunza si imi dau seama ca lumea nu mai are timp sa fie pur si simplu, pura si simpla. Ca nu mai are energie sa faca doar de dragul de-a face. De exemplu muzica. Sau sa scrie, uite asa cum scriu eu acum, doar de dragul de-a descrie doua frunze ruginii ca doua pete de cafea, din cea cu viitoru-n ea.
Nici nu mai stiu cand a trecut vara, daca stau un pic si ma gandesc. E plina de amintiri, imagini, dar parca nu are timp. Sau poate ne-am obisnuit noi sa inregistram doar timpii morti, asa, ca un sistem de avertizare? Imi aduc aminte Manhattanul, mi-aduc aminte mare, imi aduc aminte Grecia, mi-aduc aminte de toti cei cu care am impartit o clipa si mai imi aduc aminte ceva. Cand am zburat peste Atlantic, nu se mai facea intuneric. Deloc. Era doua noaptea, apoi trei, apoi patru si totusi eu vedeam soarele, in noapte. M-am simtit atunci foarte fericit, ca si cum de-acum stiu ca soarele mi-a fost facut cadou. Ca nu e bine sa il luam ca pe un dat. Apoi, in cele trei saptamani petrecute acolo, eu ma bucuram mereu de soare, pentru ca stiam ca de fapt in viata mea e noapte, dar am globul asta misterios. Da, soarele e mai misterios ca luna, orice s-ar zice. Umbrele sunt interesante. Dar de ele te poti apropia.
In America am invatat ceva. Daca intr-un cartier are o casa cu geamuri sparte, cine trece pe-acolo miroase dezordinea. E mult mai probabil sa sparga si el, sau sa fure, sau sa urle la stalp. Si tot asa. Dezordinea e contagioasa. Doar la noi nu mai e.

1,376 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.