Corolarul lui Florin

Cand eram mic, sa fi avut vreo zece ani, ne prinsese seara in camp, la Prejmer, la bunici. Stateam cu Florin si Pavel intinsi in iarba si ne uitam la luna. Eu eram baiatul de la oras. Aveam video, deci stiam cateva lovituri de la calugarii Shaolin, asa cum le vazusem pe nerasuflate in Shaolin Provoaca Ninja. Taica-meu imi pusese pe tava toate cunostintele tehnice, asa ca puteam explica functionarea a numeroase si complexe aparate sau inventii. Ce e atomul, dinamita sau sistemul solar era o incalzire pentru mine. Stiam si germana. Erau motive destule sa ma cred mai luminat si sa ii privesc ca pe niste fii de tarani, rudimentari, necivilizati, neigienici.

Si cum ne uitam noi la discul de argint, incepe un dialog filozofic. Scurt, dar probabil acelasi pe care il aveau triburile din toate continentele, seara, la lumina selenara. “Da’ oare cine a facut luna?”, intreaba Pavalutza sincer. “Natura”, raspund eu sigur. Florin: “Si natura n-a facut-o tot Dumnezeu?”.

E, bine ca esti tu destept, m-am enervat atunci. Dar avea dreptate, taranul. Orice descoperire stiintifica, orice lege infailibila, orice material nou, orice particula poate primi aceeasi propozitie drept corolar. Iubirea e de fapt oxitocina. “Dar oxitocina n-a facut-o tot Dumnezeu?”. Bucuria e de fapt endorfina. “Dar endorfina n-a facut-o tot Dumnezeu?”. Noi nu ne omoram intre noi pentru ca procesul imitatiei, indispensabil predarii intergenerationale a proceselor psiho-motorii complexe, a creat si empatia, posibil prin neuronii in oglinda. Dar neuronii cine i-a facut? Evolutia. Din ce? Din ceva care e din ceva. “Dar ceva-ul ala nu l-a facut tot Dumnezeu?”. Totul a fost facut din ceva care a fost facut din ceva.

Dar cine a facut existenta?

1,349 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.