Compulsiv

E un subiect delicat si sper sa il tratez cu respectul cuvenit. Poate ati auzit pe Gold Fm, in concediu am avut trei saptamani singuratice de tenebre. M-am inchis in casa si mi-am lasat mintea, corpul si amintirile sa se uneasca si sa formeze un singur acord. Din muzica aceastuia, prea ciudata pentru unii, stiu, am avut insighturi, am aflat lucruri despre mine, despre noi.
Nu am spatiu sa va spun cum, dar am aflat ca majoritatea oamenilor au orgasme compulsive. Multi, barbati sau femei, produc sunete, tipete inalte sau joase, multi au expresii faciale nemaiintalnite in restul vietii. Parca ar suferi. Unii, dimpotriva, nu au nicio traire, par a functiona ca niste masini germane. Si majoritatea par a fi singuri, chiar daca impreuna cu partenerul sau partenera. Prea putini sunt cei care traiesc momentul de climax ca pe unul de dragoste intre doi oameni, doua spirite.
Orgasmul este, pentru multi, la petit mort. Si cum sa nu fie? In acele momente, corpul retraieste in fiecare fibra cele mai adanci amintiri, feluri de unire cu alt corp, cel al mamei, dar de multe ori si cel al tatalui. Senzualitatea delicata si, de cele mai multe ori ranita, cu care copilul relationa se oglindeste perfect si amplificat in sexualitatea matura. Cum stim, insa, toti avem aici diferite niveluri de trauma. Nu exista parinti perfecti si, oricum, ruperea de ei e o rana cu care traiesti toata viata daca nu o cunosti. Si atunci orgasmul va fi doar o detensionare de scurta durata a acelor dureri, o scurta si animalica descarcare a unei foste stari a corpului, rechemata la nesfarsit pentru a fi uitata, apoi, mereu. De multe ori cu ochii inchisi, negura din amintire e vazuta ca un hau si primeste o mult prea scurta eliberare.
Din fericire, ca orice neajuns, si acesta e facut sa ne invete libertatea. Daca ajungi sa te cunosti, sa scapi de dureri, poti face dragoste. Cu tenebrele intelese, daca te stii si te iubesti, orgasmul e o coloana de lumina, pentru ca nu mai recheama nicio amintire intunecata. Si daca ai norocul sa ai pe cineva care se iubeste, compusia devine amintire. Te poti uita in ochii celuilalt exact in momentul exploziei, cu lumina zambind din tine, cu forta si blandete, stiind. Fara rusine, vinovatie, cruzime, teama sau tristete. Si fara motive de-a pierde asta vreodata. In iubire.
Hey, don’t shoot the messenger.

1,183 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.