Cinefile din poveste

Casa veche, Notting Hill. Femeia mi-ar dormi inca, lasand lumina timida sa-i cada lucios pe pulpele netede si bronzate. E tanara, 26 de ani. E o sculptorita rasfatata dar inteligenta, cu o copilarie nu tocmai in regula. Jos m-ar astepta limuzina. Imi permit. Sunt intre primii 3 oameni de radio din insula. Pe drum as afla ca a inceput al treilea razboi. Pana spre seara i-as promite lui Dumnezeu ca renunt la tot, daca ne salveaza. Merge. Iesim cu totii intai la teatru. Kevin Spacey. Inherit The Wind. Apoi la Pub. Ajungem acasa. Ea incepe sa planga. Ii e rusine sa-mi spuna. O iubesc cand se subestimeaza asa. O linistesc, ne tolanim pe canapea, torn vin rosu in pahare si aprindem un joint. Se invinovateste, e atrasa de o femeie frumoasa, intalnita la galerie. Rad si ii spun ca e prostuta. Bineinteles ca poate s-o invite la noi, sa cinam toti trei. Am inceput ziua urmatoare cu o depresie de geniu. Mi-a luat insa pistolul, mi-a amintit ca plecam spre Nisa. Au terminat de renovat conacul. Pe drum – numai probleme. In nordul Frantei este molima si, din cand in cand, daca incetinim, sar pe masina un fel de strigoi. Ea tipa. Eu glumesc. Spre dimineata imi dau seama ca daca punem Celin Dion si dam tare, zombie explodeaza. E chiar distractiv. Ah, Nisa. Intram amandoi in Credit du Nord. Avem ceva emotii dar am repetat atat de mult scenariul. Ne iese. Iesim zambitori. Nu-i rau. 280 de milioane in cateva minute. Fara urme. In drum spre casa, scena haioasa: ne ataca niste magrebieni, ne ameninta cu un pistol mic, vechi, sa le dam formula. Hm. Sa le zic eu formula cu care controlezi bursa. Serios? Scot rapid Magnumul si le zambesc: “Intai teoria numerelor mari. Eu port 44 la pistol”. Ii bat. Ajungem acasa razand. Deschid poarta. “Sur-priiiiise!”. Corect! E ziua mea. Ma uit la ei: “Barack, you bastard!”. Apoi il iau intr-un colt. Ma priveste serios: “Mike. I need your help in Kabul”.

1,275 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.