Barbati si Femei

Barbatii si femeile sunt, deopotriva, oameni. Daca ii privesti instantaneu, par si asemanatori. Dar nu sunt. Cred ca a-ti imagina asta e o alungare a realitatii care, la un moment dat, se va intoarce cu forta.

Pentru ca actul de-a iubi pe cineva pretinde, cred eu, minimul respect de-a-l vedea bine pe celalalt. Altfel este doar o masturbare afectiva in care ea sau el sunt actori meniti sa-ti erecteze propriile tale fantezii, un fel de pornografie a inimii. L-ai folosi pe celelalt si asta e la fel de nedrept ca folosirea ta de catre altii.

Si-atunci? Ar trebui sa dau plinatatea simplitatii pe facatura superficialitatii? Prefer sa vad. Ca femeia e mai obisnuita sa primeasca decat e barbatul sa daruiasca. Sa vad ca barbatii si-au rupt limba de inima, cum si-au rupt tarile statul de biserica, atingand coerenta. Asta incepe bine, dar coerente si reci sunt si razboaiele. Desi, sa nu ne pripim. Daca barbatii n-ar face unele razboaie, mii de femei ar fi mutilate. La fel cum sunt din cauza altor razboaie, ale acelorasi barbati. Care au avut mame. Prefer sa vad ca un bunic e intelept si o bunica e iubitoare. Sau nu. Ca femeile isi iubesc copiii si cand inca nu vorbesc. Ca femeile uita de-abinelea ce s-a-ntamplat acum o ora, dar numai daca vor asta. Ca barbatii isi traiesc, cumva, numai in prorpiul varf. Si sunt mandri de asta, ca si cum l-au cucerit, cand de fapt doar si-au ascuns sub oglinda apei restul, care devine, in timp, resturi.

Daca n-ai fost invatat de parinti sa vezi, adu-ti aminte ce ai vazut la ei. Si daca n-ai vazut bine, deschide ochii-acum. Si daca tu o vezi si ea nu, fii ferm si rabdator. Are un instinct infailibil de-a se potrivi. Si daca tu il vezi si el nu, explica-i-te. Are un instinct infailibil de-a crede adevarul.

urmare cu valuri

1,684 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.