Maroc and roll

E dimineata. Sunt mahmur:). Aseara am facut seara de despartire de Barcelona. Sunt trist ca plec. Nu m-au dat pe spate oamenii, dar locurile…suprarealismul de la fiecare pas…reformarea realitatii…o sa-mi fie dor.

Aseara am fost la un restaurant in port. Monkfish, scoici…o doamna care ne lua strengareste de mana cand ne ducea la toaleta, apoi am lasat fetele la hotel si am intrat cu Cip intr-un Guiness bar…apoi am discutat pe-o piatra, cu bere de la traficanti…ooooof, all that you can´t leave behind…

Ma duc sa mananc, va scriu din Maroc.

Barcelona – The last night on earth

Ora opt si jumatate seara. In jurul stadionului Camp Nou, capacitate doar in tribune o suta de mii de locuri, sunt zeci de mii de inimi, intr-un calm si zambitor asediu. Ne ia cam o jumatate de ora sa trecem de punctele de control si intram in inelele concentrice din structura de beton a stadionului. Intram pe stadion. Ni se taie respiratiile.
3678074360_3ddd50fe18
E greu sa descrii ce impresie iti face cel mai mare stadion din Europa plin ochi. E ca povestea vaselor europene pe care nativii sud-americani nu le vedeau pentru ca nu le concepeau. Nevazand niciodata atatia oameni in jurul tau, nu stii ce e. Esti in burta unui animal, esti intr-un film holografic, esti pe alta planeta, esti in timpuri care inca n-au venit. Snow Patrol terminasera deja de cantat. Era un vacarm calm in care se infiltra din cand in cand o repriza de aplauze sau un val de stadion. Apoi, probabil pornti de la fanii Barcelonei, a inceput un lung sir de oleeee, ole, ole, oleeee. Luminile se sting, pe scena apare Larry, se aseaza la tobe cu lumina pe el si incepe sa bata. Apare Edge, Adam si, eventually, Bono. Prima piesa (n-a castigat nimeni pariul): Breathe.
3677254307_0ee2a80b08
Scena e magnifica. E in mijloc, circulara, foarte sci-fi si te lasa foarte aproape de ea. Bono saluta Barcelona, capitala mondiala a suprarealismului. Mai baga cateva de pe ultimul album. Sunetul e un pic reverberat de adancimea stadionului si de suta de mii de cutii toracice. Cantam, care stim, urla ceilalti, toti zambesc.
Din tavanul scenei coboara un stup de miere luminos. Bono ii plateste tribut lui Michael Jackson. Canta cateva refrene, Don´t stop till you get enough, Man in the mirror, isi pune mana la scrot imitandu-ul pe Michael, dar intr-un stil clasic Bonoesque.
3678065902_d83f5baafc
Apoi muzica se opreste si schimbam dimensiunea. Bono crede ca ar fi o idee buna sa intram in direct cu Statia Spatiala Internationala. Uuuu…good old zoo tv days…Intram in legatura cu ei, apar pe ecrane. Din nou, mi-e greu sa povestesc ce am simtit. Practic, spatiul stadionului s-a marit brusc cu mii trilioane de kilometri cubi. Ne intindeam pana la stele. Ne uitam siderati la oamenii aia care ne salutau de pe ISS, lasand microfonul sa pluteasca in imponderabilitatea din fata lor.
3678063766_d75ba5e32f
Apoi s-a cantat mai tot. Am asteptat degeaba Out of Control, dar m-au rasplatit cu un Ultraviolet pe care nu-l auzisem de mult si, maaaare surpriza, o piesa pe care n-au mai cantat-o live de douazeci de ani, Unforgetable Fire. Asa cum e, simfonica, s-a-mprietenit cu grandoarea luminii imediat.
A fost superb. Nu s-a comparat cu cel de la Viena. Scena e something else. Stadionul e incredibil. Barcelonezii n-au scortosenia vienezilor. A fost o sarbatoare. Fiind primul concert din turneu au mai fost mici evenimente care probabil au scapat majoritatii. Mai facea Bono un semn ca e prea tare casca, mai se ducea langa Larry sa auda ritmul cand ii cadea sunetul. Dar poate le-am vazut doar eu din deformare profesionala. Au facut umana infailibilitatea digitalului de pe scena. Am plecat acasa bucurosi, zabovind pe trotoare, pe jos, cu o bere in mana, o tigara in cealalta si cosmos in inima.
3678061272_196a9082d4

Raspunsuri

Am ajuns la hotel si am timp sa raspund, am prins calulatorul din receptie liber. So:

Apanova: cand iti miroase prea tare a complex la ceilalti, uneori poate fi de la tine:)

Toti cei pe care i-am dezamagit in aparitia despre Michael Jackson: e regretabil ca s-a intamplat. A fost un amestec de bucuria venirii concediului si neatentia datorata ei, conceptie personala despre moarte si iritare din cauza fatarniciei mass-media care, pentru ca stia ca face rating, a plans multe lacrimi pe stirea cu Michael desi cei mai tristi si indurerati prezentatori n-ar fi putut fredona nici macar un refren de-al lui.  Sorry ca n-am respectat ce trebuia respectat. Mie imi place Michael mult mai mult acum, de vreo doi-trei ani, decat cand era in varful carierei. Si normal ca moartea nu e ceva de care sa faci misto, pentru ca nu stii ce e. Deci sorry inca o data.

Babilonul Imobiliar: totul e ok pana la “prostilor”. Stii ca poti mai mult.

Dan: tu esti invidios? Ca esti veninos.

Sorin: trebuie sa-ti dau dreptate. Am zis sa beau Sangria ca e ceva local. E scumpa si are urmatorul efect catastrofal: iti da doar mahmureala, fara betie.

Martayellow, Gogo, Ana, Ali, Adi, Costin, Emma: multam de sfaturi pentru Barcelona. N-apuc sa le urmez pe toate, suntem vreo 10 si e greu sa luam decizii. Altfel le-as fi urmat pe toate, ar fi fost aventuri perfecte. Oricum mi-a placut sa gasesc cotloane si oameni. Cuvantul perfect cred ca e Hoinarit. Me gustaaaaa…

Fan Gaudi

29062009385, originally uploaded by dobrovolschi.

Sunt uluit. Da, normal ca am vazut si eu poze cu doua trei cladiri semnate Gaudi. Dar Casa Batllo m-a rupt. Nu are, in nicio camera, vreun unghi drept iar sistemul de ventilatie naturala te lasa masca. Am vazut apoi si Sagrada si parc Guell. Nu se pot povesti, aici e farmecul lor.

Seara am fost la Boqueria, la piata, multumesc de hint, Ana, dar am stat la restaurantul de langa “La Boqueria”. Mancarea extraordinara, chelnerii un pic stresati, sangria extrem de scumpa.

Diseara U2. Acum cafea.

Adios.

O paella de seara



28062009379, originally uploaded by dobrovolschi.

Dupa ore de recunoastere, am nimerit intr-o piata turistica unde mi-am dat seama de asemanarile dintre bravele popoare romane si catalane. A intervenit faza de platou. De “platouas”, mai exact. Vazand niste ditai tigai la mese, pline de paella delicioasa, l-am rugat pe ospatar sa ne dea doua la patru persoane, fetele nefiind foarte flamande.

Aici a inceput: semne din mana, doua persoane? Si cam cat vreti? Atata? Sau atata? Lasa ca va fac eu un platouas…

A venit cu o singura tigaie pentru toti patru, din care nu pot sa zic ca m-am saturat. Jinduiam peste masa la alt prieten de-ai mei, Cip, care-si luase un monkfish.

Anyway, am plecat de la turisti si am ajuns in sfarsit la un colt de strada local, cu o terasa superba, sub o catedrala mica, luminata, asa cum stiam eu Barcelona din L’auberge espaniol. Aici a fost ok.

Am plecat de-acolo, am mai intrat intr-un bar sa mai radem un litru de sangria. Ne-a dat afara pe la doisprezece. Hmm. Am sentimente amestecate. Mi se spusese ca e cel mai viu oras din lume. Mi s-a zis ca inca nu am vazut ce trebuie.

Va mai povestesc. Acum ma duc sa beau o cafea si sa infulec o tapas.

Dobro e plecat pentru revizie

Dupa ditai sezonul de vreo zece luni de chinuri cu trezitul devreme si varsat inima pe post si pe posturi, plec in vacanta. Barcelona si apoi Fez.

Nu stiu unde o sa am acces la net, mai ales in cazul Marocului, dar unde o sa am o sa incerc sa va scriu. Daca nu o sa se intample, iertare, voi fi probabil prea deconectat, in toate sensurile. Ne auzim, ne citim, va doresc zile frumoase.