Noi, oamenii, semanam cu plantele. Unora ne place sa ne desfatam la soare, extrovertiti si veseli. Altora ne prieste umbra si umezeala sentimentelor. Unii stau drepti si inalti, nepasatori la buruieni, altii ne intindem dupa orice din jurul nostru. Radacinile unora inteapa in adancul pamantului, acolo unde, altadata, cresteau alte plante. Altii abia se-agata in nestiut, preferand sa se incolaceasca de-a lungul aracilor viitorului.
Unii facem flori. Niciodata mereu. Nu. Dar uneori ne merge asa de bine, ne e asa de primavara, ca ne apar deasupra capului flori, ca niste ganduri sanatoase. Toti crestem intai in sus. Apoi majoritatea ne oprim. Unii cautam curiosi apa in pamantul plin de mister, lasand-o sa ne tot nasca, de mii de ori intr-o clipa. Altii se ofilesc. Raman in picioare dar se usuca, iar gandul nu le mai naste flori. Unii ne aruncam in vant semintele, fara sa ne pese de roade, macar stim c-am imprastiat ce seamana cu noi. Altele mimeaza altruismul doar ca sa inhate, flamande, albine.
Unii suntem urati. Asa zice lumea. Dar e doar iarna. Intr-o zi o sa uimim cu culorile pe care le avem, acum numai in crengi. Altii sunt frumosi tot timpul. Si lumea ii invidiaza. Nu stie ca ar vrea sa mai lase din povara verde, sa isi mai intinda si ei crengile, sa-si permita sa se sluteasca. Unii-avem crengi rupte. Unii dintre noi ne-am dus asa de sus ca ne rupem fara ajutor. Altora ne place sa ramanem pe pamant, vigurosi, independenti.
Si toata gradina asta e atat de frumoasa la privit, doar atata vreme cat intelegem ca noi, oamenii, semanam cu plantele. Si ca gradina ramane frumoasa. Doar cata vreme reusim. Sa privim unii la altii. Fara sa plivim.
frumos, foarte frumos
te iubesc
eco, foarte eco:)
Sa traiasca gradina! frumos post.
Sa ai parte de tot mai multe flori, fructe si seminte….
unora ne place sa ne tavalim pe iarba si sa o fumam pe toata
Sa soeram ca florile vor mai rasari la primavara. Altfel, nu vom mai vedea decat ruinele din background.
mie imi plac oamenii care sunt ca florile de camp
Foarte corecta comparatia cu plantele, as mai adauga un singur lucru, trebuie sa avem vointa si capacitatea incredibila a plantelor de a supravietui, si de a se regenera. De preferat este sa fii ca buruienii, sa nu te lasi doborat, eliminat, orice s-ar intampla
.
Suntem uneori si ca niste plante de apartament si apa ne vine de la robinet si depinde de vointa, intentiile si responsabilitatea proprietarului? Intreb, nu stiu raspunsul. (Ma uitam la mine, ca uit cu saptamanile sa ud bonsaiul asta si ma intreb cum a reusit sa faca 2 ani cu mine ca ingrijitoare).
…acum sunt doar o planta uscata…dar stiu ca soarele care va veni, ma va atinge, ma va alinta cu caldura sa si imi va intinde mana sa ma ridic; acum sunt lipsita de vlavie iar brazii puternici si vesnic vii, din jur, imi soptesc sa nu trec de linia aceea subtire, dintre real si ireal, sa nu ma las amagita de panza aceea subtire de paianjen care se intinde peste capatul meu…e sigur o capcana. Depresia iernii, ii spun ei…Sunt sleita; cumva, uitandu-ma in jur, ma identific cu o mare de uscaciuni…deci nu sunt singura. Sa lupt. O picatura de optimism se taraie prin juru-mi; mai am taria oare de a o atinge?
frumos, frumos… surprinzator cat de bine se potriveste poza cu societatea romaneasca. gradina bibliotecii nationale, flora diversa, salbatica, abundenta, “luxurianta” pe alocuri intr-o curte inca inchisa mostenind o ruina comunista pe care vegetatia incearca de ani de zile sa o degradeze sau sa o ascunda.
Mda, dupa comentarii, post de agatat femei.
Pe cand unul cu animale?:)
cum se impaca acest talent, cu tentantia cocalara de a te filma in R8?
Speechless, just feeling!
Nu vrei sa cresti in casa mea? promit sa te ud…
simbolism …. frumos
[...] ci spontani! Dar de curand am descoperit in Dobrovolschi un ins foarte interesant si cand scrie! Un post de pe blogul sau m-a convins oarecum de asta… E pacat daca-l [...]