Fostul Depeche Mode vine astazi, la ora 15, sa ne viziteze radio-ul, sa intre un pic in direct, stiti voi, vizita de lucru. Il vedeti mai jos la pian, la o reuniune Depeche Mode la Albert Hall.
Apoi, vineri, Alan Wilder prezinta in premiera la Front/The Ark proiectul lui solo Recoil, in cadrul turneului RECOIL – A Strange Hour with Alan Wilder & Paul Kendall.
Fresh inseamna si proaspat si obraznic. Deci, acelasi lucru. Trebuie sa fii obraznic cu trecutul tau ca sa fii proaspat. Arunca-ti hainele-n camara, afara-i iarasi primavara. Iesi ca un fluture tremurand de nerabdare, din paltoane grele, intarite si scoate-ti picioarele albe, prin care trece soarele. Esti o femeie de primavara, n-ai cum sa te opui. Am vazut o singura femeie care ramanea imbracata iarna. Era, saraca, cersetoare prin Brasov, cu mintile plecate. Dar tu le ai pe toate. Si te dezbraci. Si simti vantul de martie. Si te tunzi, cum vroiai de mult. Si ce daca nu-i place chiar asa de mult? E parul tau! Si te dai cu flori pe ploape. Si se-oglindesc culori in ape, in lacurile alea doua de primavara de sub sprancene. Si simti ca faci miscare, ca-ti fug picioare, maini, fund, tot. Si parca razi mai tare. Si vezi la tot pasul, chiar si aici, printre blocuri de praf presat, cum creste tot. Flori, iarba, copii. Iesi in soare, miroase petale. Si iarta. Iarta-ti toate borcanele din beciurile inimii. Or fi fost grele, ti-or fi folosit in iarna, te-or fi tinut in viata, ti-or fi trebuit in hibernare, ca sa poti sa te macini, sa te simti vie desi nu te misti. Dar acum? Arunca mizeria. Si simte ritmul. Il simti? Dum dum. Dum dum. Asta e ritmul pamantului. Acum, crestem. Ne improspatam. Ne schimbam. Ne nastem de cateva milioane de ori pe secunda. Ne imperechem. Ne iubim unii pe altii. Ne iubim pe noi. Tare. Improspa-tare. Re-improspa-tare. Re-fresh.
Cativa dintre voi m-au rugat sa fac un review la Blackberry. Promit sa-l fac si va mai promit doua. Unul la media-center-ul meu HD si altul, azi am aflat, la primul televizor 3D din Romania.
Satoyama se cheama filmul cu natura si japonezii. O scurta descriere.
Trebuie neaparat sa vedeti Satoyama, un documentar despre o lume reala, in care omul inca traieste intr-un echilibru autoreglant cu natura. Bine, omul e japonez si natura se uita si ea la obraz. De mii de ani, culturile de orez au transformat natura, intr-un satuc de langa Kyoto. Pestii s-au domesticit, au invatat sa urce pe jgheaburi de plastic, broastele privesc linistite focuri de artificii iar crapii au atat bun simt in a se integra in acest ecosistem ca intra, atentie!, singuri in cosuri, fara pic de momeala. Acum, serios: oamenii astia traiesc de mii de ani in armonie. Sa va povestesc spre exemplu ca nu folosesc detergenti pentru ca in chiuveta mare de spalat vase au niste pesti sanitari care le mananca toate resturile de pe tigai?
Adaugati la continut vocea naratorului David Attenborough, niste cadre macro de-ti tii respiratia ca sa nu misti camera si, cum rar vezi, filmarea naturii cu mare insinuare artistica. Nu-i de ici de colo sa vezi un fluture care-si saruta de bun ramas pupa din care a iesit.
E incredibil cum japonezii, in shintoismul si budismul mamii lor, respecta natura si regenereaza toate formele ei. Noi ce putem face? Sa ne relaxam, sa uitam o clipa ca suntem dictatorii lantului trofic si sa ne bucuram ca e posibil sa faci parte din natura, nu doar sa faci parte-n parte cu ea. Bine, e posibil daca esti japonez.
Se intampla o data la cateva zile, sub geamul meu. Am pus un pariu ca in maximum o luna o sa fie implicat si-un Duster.
Uite versurile castigatoare ale concursului “Poezie de Puscarie”, scrise de Valeriu Barbu, un puscarias din Galati. Felicitari.
“tata mă-nvăţa să socotesc, ţinându-mă
pe genunchii lui,
visa oricâte aş putea să mă fac
atunci când voi fi mare
mama mă privea, iar eu creşteam văzând cu ochii -
deci uitătura ei mă-nălţa… nu-i aşa?…
cât mă mai plictisea nesfârşita lor presupunere
legată de viitorul meu…!
voiam la joacă, voiam să fiu liber…
ia spune dragule, ce vrei să te faci când…
- tati, vreau să fac pipi…”
Imi pare rau sa va anunt, dar asa a fost decretat aici. 
Love or money, money, money…
Raspund cumva lepsei involuntare (cand ataci subiectele astea, e clar ca vin raspunsuri) de pe Sanuca , in care un post trata diferenta dintre barbati si baieti, asa cum le vede o femeie. Sau fata? Stiind prea bine dihotomia n-o s-o dezvolt aici. Dar, asa cum mi-au scris unii dintre comentatori, ar fi interesanta si paralela dintre femei si fetite, de dragul simetriei. Asadar.
Prima diferenta ar fi de dependenta. Fetele sunt, intr-o mai mare sau mai mica masura, dependente de barbatul iubirii lor. Femeile in schimb, chiar daca simt ca sunt legate de tine, isi calca durerea in picioare doar ca sa nu ti-o arate. Au o anumita demnitate a suferintei, aduna intr-o lacrima mai mult decat o fata intr-o zi de plans.
Apoi femeia are ehilibru in flirt. Complimentul pentru care o tanara shuie cu bluza lalaie ridica tonul la tine, pentru ca ea nu e proasta sa pice-n plasa, este primit de o doamna ca ceea ce este: un semn discret de indrazneala si o invitatie la ruleta. O sa primesti in schimb aceeasi discretie, nu conteaza daca acopera un refuz sau o-ntrebare.
Fetele sunt tipator de vesele. Dar uneori te obosesc cu asta. Femeile au umor. Dar, e adevarat, femeile sunt, de cele mai multe ori, istovite. Nu-i o lume usoara pentru ele si, in afara catorva exceptii, asta se vede pe chipul lor. Fetele se gandesc la Dumnezeu, la un joint, la muzica, la barbati. Si asta poate fi reconfortant in discutii. Trebuie sa recunosc ca femeile, din nou in afara catorva erotice exceptii, ma plictisesc in discutii. Prefer superficialitatea inocentei decat adancimea golului.
Si mai e o mare diferenta, in hainele lor, Sanuca. Fetele, indiferent de varsta, au multe volanase si aer in haine. Asta poate pentru ca dimineata ele sunt imbracate de micute pasarele colorate, pe melodia din Sunetul Muzicii. O femeie se imbraca dimineata in lumea asta, pe muzica ei preferata, singura, fara pasarele. Hainele sunt lipite de corp, iar voalurile sunt pe sub piele. Si acum serios, cum suna fata fatala?
