In urma scăderilor succesive de salariu si a creşterii taxelor, mii de artisti, jurnalisti si entertaineri de elita isi vor schimba meseria.

Lavender’s blue, dilli dilli, lavender’s green
When I am king, dilli dilli, you will be queen
A penny for your thoughts
A penny for your thoughts, my dear
I.O.U. for your love…

Am fost aseara la o inaugurare de sediu, in Campina. Mi-a placut show-ul Laser, normal. Mi-a placut expozitia foto in care am expus si eu vreo zece, sa fiu simandicos, lucrari. Mi-a placut ca filmul de prezentare a fost regizat, narat si montat de mine. Dar nu asta e important.

Un sentiment de relaxare m-a cuprins cand am vazut ce se poate face doar cu initiativa, chiar si in Romania. Facandu-le filmuletul, am vazut istoricul companiei. Un cuplu tanar s-a apucat acum multi ani sa munceasca pe cont propriu. Si a facut afaceri cu statul. Spre meritul lor nu cu statul roman. Cu oficialitati locale elene, in Atena. Stiu povestile pentru ca fiica lor mi-e prietena. Aveau birourile in hambare cand au reusit sa-i convinga ba pe greci, ba pe niste austrieci, ba pe japonezi, ba pe cehi ca fac componente de calitate si sunt seriosi.

Si asa se face ca aseara am vazut prosperitate cinstita. Nu va zic despre ce companie e vorba, pentru ca, nu?, de ce n-ar fi a voastra?

Romania. Live. Studio.

Colegul de blogareala si de radio Ciuclaru da o leapsa. Cu o zi inainte ma gandisem exact la asta: cum ar fi sa vedem purici o zi la televizor, sa n-avem ziar, sa n-avem radio. Nu cred ca este o inexplicabila sincronicitate sau alt fenomen la granita dintre mister si banal. Dimpotriva, cred ca fiecarui coleg de breasla i-a venit, mai surd sau mai galagios, ideea asta, dupa sahul statului la presa.

Despre efectele ei: nu cred ca poporul care nu lucreaza-n presa ar intelege ceva. Mai degraba cred ca l-ar deranja ca nu se da emisiunea lor zilnica de retardati care citesc franturi de reality de pe prompter, cam in aceeasi masura in care il deranjeaza pe un neposesor de automobil vreo greva a transportului in comun.

Mai mult, cred ca s-ar gasi un OTV care ar face emisiune pe tema posturilor care si-au intrerupt emisia.

Dar cred ca se pot gasi forme mult mai fine de lupta cu un stat care nu intelege ca scaderea salariilor din presa echivaleaza cu scaderea calitatii ei. Imi vine un scurt exemplu in minte. Fiecare post sa urmareasca in fiecare zi, cu camerele, ori cate-o puslama de fiu de ministru care face licitatii cu statul, ori vreo sotie de prost gust, ori vreo amanta de la vreo banca a vreunui (prim?)-ministru, pana vedem la toti filonul de cocalar. Sau presa sa fie facuta in fiecare zi de oameni simpli, cu salarii mici: ingrijitorul de la lift, soferul sau paznicul sa citeasca stirile. Pentru ca la asta se va ajunge daca dorim salarii mici presei.

Adica daca-i razboi, sa fie declarat si asumat. Eu va las acum cu editorialul din 24 fun, pe care il scriam exact marti, cand lui Craio ii venea ideea lepsei:

Primul buget pe care il taie orice companie cand se simte crivatul crizei este cel de publicitate. Uite asa se face ca piata de publicitate a scazut anul trecut cu vreo 40 la suta, iar anul asta a mai scazut de-acolo. Mai ales in presa audio-vizuala si virtuala, unde mijloacele de productie sunt tot mai ieftine, dar si in print, cheltuielile mari sunt cu salariile. Deci, logic, criza a taiat posturi si salarii. Pana aici este logica simpla.

Acum, in timp ce in Franta statul subventiona abonamentele la ziare ca sa ajute presa, pun pariu ca in Romania, gulerele bej din fruntea statului se-mbatau de bucurie la gandul ca criza le face visele realitate. “Ba, criza asta, ‘tui mama ei, ne duce-n aprajdeu’ ma-sii! Da’ macar stiu ca mor si viermii astia de la ziare!”. “Mare esti, capitane, sa moara Dinu daca te mint! Trimite-le anafu’ la sanchi, sa vedem cum fac!”, se hahaiau in cor gulerele din fruntea statului, care intre timp devenisera maronii. Apoi s-au gandit ca, din punctul lor de vedere, un ziarist nu face munca de creatie. “Sefu’, da daca e editorialist?”. “Adica cu edit, peist si copii si astea? E tot hot ma, fura”. Asa ca gulerele negre au hotarat ca o lege prin care nici scriitorii de carti sa nu-si mai ia drepturile de autor pentru ca folosesc baza materiala a angajatorului n-ar fi chiar deloc rea.

“Sa plateasca si ei, da-i in erata mamii lor”. “Sefu’, da’ acum chiar ii rupem daca le mai dam. Si-au cam luat-o singuri de la criza…”. “Nu-i rupem ma, ii ajutam, ha ha ha! ’ti ai naibii cu Levantul tau!”.

Statul e stat in stat.

Max se intorcea de la sedinta lunara. Nu intelegea. O sedinta pe luna nu reusea niciodata sa-i apropie, era doar o intamplare pentru care toti se pregateau ca atare: incordandu-si fiinta cu totul, tacand si ranjind puternic. “Cine naiba-i cel mai tare daca toti rad superior?”, se intreba Max zambind, in drum spre casa.

Hella il astepta in apartament goala, citind o folie de inky pe patul organic scump. Inca era frumoasa, femeia asta, mult mai frumoasa decat atunci, in 2034, cand Max a vazut-o pe holograma TreeD-ului. Il apelase pe Cheng si, ca nu degeaba insemna “sincer’’ in chineza, TreeD-ul era deja deschis. Gesturile mainii scormoneau prin casa lui Chen pana cand pe holograma i-a ajuns dormitorul. Pe lumina patului simplu, de imitatie de plastic, era intinsa femeia asta curba, cu pielea maslinie de la heliotraining. “Scuze, stii unde-i Cheng?”. Hella s-a-ntors spre monitor zambind adormita, citind infoband-ul. “Nu stiu, Max…coleg…Europa 16… unpairedJ”. Hella s-a jucat cu el cateva zile pana i-a dat Codul. Prea i-l ceruse din prima si vroia sa vada daca stie sa se abtina. Max se stapanea bine, dar cand Hella i l-a trimis si el l-a introdus in Une sa-si calculeze compatibilitatea, se bucura ca un copil. “Hai, zi, cat?”, era si ea nerabdatoare. “Sa-mi trag una, 94…”. Au tacut mult si ei i-au curs lacrimi pe langa zambet.

Da, era mult mai frumoasa acum, dupa atatia ani. Si-au zambit de bun venit. Max a aprins scurt TreeD-ul si si-a vazut copiii. Erau bine, legea ii mai dadea doi ani in care putea sa-i vada fara feedback. A facut un dus si s-a dus, gol, spre ea. Inainte sa faca dragoste, Max a-nchis camerele cu un gest. Hella le-a pornit cu gestul invers, zambind cu pofta: “Lasa-i, azi vreau sa ne vada toti”.