De la etajul 4 pe care il ocupa singur, domnul Santici priveste in jos, spre trotuarul inzapezit, prin geamul mare cat un perete. Reflexele albastru de tarzii ale veiozei lovesc ca o pensula, ici – in paharul de scotch din mana sau colo – exact in coltul camerei. E metal mult in apartamentul scump. Si sticla. Santici privea in jos, spre cainele bezmetic care uitase de mult sa ceara de mancare trecatorilor. Cand cineva lua coltul, maidanezul latra exact de doua ori, se rotea prin zapada,pe spate, dupa care astepta, cu o privire intrebatoare ca o mirare, atentia lor.

Apoi Santici vazu o fetita aparand de dupa colt. Infofolita ca o taranca, copila era de fapt un bulgare de hainute. Nimic nu se vedea din ea in afara de nasul mic si carn care-i iesea din fularul invartit de doua ori peste gura si de ochii dati pe spate ca sa vada, totusi, ceva de sub caciula aia. Avea lacrimi in ochi. Santici nu le vedea si trecatorii credeau ca sunt de la palele reci de zapada viscolita. Doar gurita ei ar fi tradat-o, daca nu era fularul crosetat. Sub el, colturile buzelor se chinuiau tremurand s-ajunga cat mai jos, sa-i tina supararea legata de pamant, ca niste franghii de cort. Era suparata. Era suparata sincer, ca un copil. Tata-su venise din nou cu sticla-n mana, cum facea des. Intra in gangul casei darapanate injurand. Nu mai dadea in mamica ei, se invatase de frica. Nici in ea. Facea doar scandal. Dar acum ii luase casetuta. Toti banii ei, stransi din ce-si ascundea la cersit. Vroia sa-si cumpere o papusa noua, in cutie, sa minta la scoala ca a venit si la ea Mosul.

Santici isi ridica privirea de la moaca aia mica si o arunca in fata, spre intuneric. “Nu ma iubeste nimeni. Si nu iubesc pe nimeni”, isi spunea mirat. “Si totusi sunt sanatos”.

Exista, uite, si ioni pozitivi. Ion Barladeanu a fost, spun realizatorii documentarului, singurul artist pop autentic al Romaniei. Din gunoaie a ajuns sa expuna cu Andy Warhol.

N-o sa vorbesc stiintific despre Rege. N-o s-o iau nici de la merovingieni nici de la Burebista. Sunt un profan in ale istoriei, n-am avut niciodata incredere in ea. Dar nu pot sa-mi infranez o stranie nostalgie. E, ce-i drept, o nostalgie libera, neancorata, aproape falsa, eu n-am trait niciodata in monarhie. Dar, inauntru, o percep totusi ca pe o lipsa reala. Regele sau regina au, in lumea civilizata, rol de leader moral. Ei sunt educati de mici sa pastreze traditii, morala, mandrie nationala si o anumita sacralitate. Sunt, daca vreti, un fel de modele profesioniste.

Cei mai multi cetateni ai unei tari privesc in sus. Asa sunt ei, asa e psihologia lor. Cred ca e foarte important pentru noi, de la muncitor la medic, de la dispecer la ministru, sa avem ce vedea, acolo sus. Nu ca n-am mai fura de frica regelui. Dar pozitia asta, atat de vizibila, are un rol de dirijor de transformare. Am stii, sigur mai mult decat acum, sa ne entuziasmam toti deodata cand ar trebui sa alegem o directie. Am avea garantia ca inca nu s-a trecut dincolo de bine si de rau.

Cu gandurile astea paseam saptamana trecuta in Palatul Elisabeta, la un dineu oferit de Casa Regala. Multumit ca exista in lume, macar si-asa, traditii, protocol regal, ocazii de sobrietate si povesti frumoase. La intrare, am fost rugati sa asteptam cateva clipe, Principesa fiind, se pare, deja in salon. Un fost ministru a inceput sa faca scandal. “Cum adica nu putem intra? Pai nu NOI suntem invitati?? Poate plec acasa!”. Am fost scarbit si i-am spus politicos ca face ca Cioroianu in Spania. Pe mine, protocolul regal m-a facut sa ma simt bine. Ma agat, ca de o serbare, de orice ocazie in care nu sunt penibil cand sunt decent. Imi daruiesc un moment interior elegant. Dar in Romania e tot mai putin Rege. Si tot mai rece.

Nu prea pot sa tin blogul pentru ca:

- am primit cadou un Windows 7

- l-am instalat

- nu exista drivere pentru vechitura mea de placa video ATI Radeon 9200, care sa mearga cu Windows 7

- am incercat orice, upload manual, alte drivere, modare, nu merge nimic

- nu mai am disc de XP:)

- merg pe un driver standard VGA

- nu-mi vine sa ma uit la ecran

- aveti putina rabdare va rog

@ Cendrillon: scuze de x-ul ala. Stiu, mor si eu cand cineva stalceste engleza. Dar m-am indragostit de franceza in Maroc cand, fara sa fi invatat vreo ora la scoala, m-am trezit ca pot purta conversatii de un sfert de ora cu oamenii de-acolo. Mai greu, mai cu ajutor, dar orisicat… E, si acum am inceput sa traduc Serge Gainsbourg si mi se pare demential. Ok. O sa incerc sa vorbesc mai rar, doar cand stiu. Uite, si ca sa vezi ca sunt silitor, iti compun repede o poezie:

 Même si, comme cinglante comme un grande-bouche-garçon

J’ai besoin de la musique sincere, de ma petit Cendrillon

@George: mi-e ca Larisa te-a nimerit

Am primit niste fotografii de la dineul Majestatii Sale de saptamana trecuta. Recunosc, ideea de regalitate vibreaza in mine. Nu dezvolt motivele, va spun doar ca am avut, in preajma Familiei Regale, o pauza in care nu am mai simtit  lipsa de sens din varful societatii. Eu cred povestea. Voi? Should I say the M-word? Monar…

Este el? El este oare?