Barcelona – The last night on earth

Ora opt si jumatate seara. In jurul stadionului Camp Nou, capacitate doar in tribune o suta de mii de locuri, sunt zeci de mii de inimi, intr-un calm si zambitor asediu. Ne ia cam o jumatate de ora sa trecem de punctele de control si intram in inelele concentrice din structura de beton a stadionului. Intram pe stadion. Ni se taie respiratiile.
3678074360_3ddd50fe18
E greu sa descrii ce impresie iti face cel mai mare stadion din Europa plin ochi. E ca povestea vaselor europene pe care nativii sud-americani nu le vedeau pentru ca nu le concepeau. Nevazand niciodata atatia oameni in jurul tau, nu stii ce e. Esti in burta unui animal, esti intr-un film holografic, esti pe alta planeta, esti in timpuri care inca n-au venit. Snow Patrol terminasera deja de cantat. Era un vacarm calm in care se infiltra din cand in cand o repriza de aplauze sau un val de stadion. Apoi, probabil pornti de la fanii Barcelonei, a inceput un lung sir de oleeee, ole, ole, oleeee. Luminile se sting, pe scena apare Larry, se aseaza la tobe cu lumina pe el si incepe sa bata. Apare Edge, Adam si, eventually, Bono. Prima piesa (n-a castigat nimeni pariul): Breathe.
3677254307_0ee2a80b08
Scena e magnifica. E in mijloc, circulara, foarte sci-fi si te lasa foarte aproape de ea. Bono saluta Barcelona, capitala mondiala a suprarealismului. Mai baga cateva de pe ultimul album. Sunetul e un pic reverberat de adancimea stadionului si de suta de mii de cutii toracice. Cantam, care stim, urla ceilalti, toti zambesc.
Din tavanul scenei coboara un stup de miere luminos. Bono ii plateste tribut lui Michael Jackson. Canta cateva refrene, Don´t stop till you get enough, Man in the mirror, isi pune mana la scrot imitandu-ul pe Michael, dar intr-un stil clasic Bonoesque.
3678065902_d83f5baafc
Apoi muzica se opreste si schimbam dimensiunea. Bono crede ca ar fi o idee buna sa intram in direct cu Statia Spatiala Internationala. Uuuu…good old zoo tv days…Intram in legatura cu ei, apar pe ecrane. Din nou, mi-e greu sa povestesc ce am simtit. Practic, spatiul stadionului s-a marit brusc cu mii trilioane de kilometri cubi. Ne intindeam pana la stele. Ne uitam siderati la oamenii aia care ne salutau de pe ISS, lasand microfonul sa pluteasca in imponderabilitatea din fata lor.
3678063766_d75ba5e32f
Apoi s-a cantat mai tot. Am asteptat degeaba Out of Control, dar m-au rasplatit cu un Ultraviolet pe care nu-l auzisem de mult si, maaaare surpriza, o piesa pe care n-au mai cantat-o live de douazeci de ani, Unforgetable Fire. Asa cum e, simfonica, s-a-mprietenit cu grandoarea luminii imediat.
A fost superb. Nu s-a comparat cu cel de la Viena. Scena e something else. Stadionul e incredibil. Barcelonezii n-au scortosenia vienezilor. A fost o sarbatoare. Fiind primul concert din turneu au mai fost mici evenimente care probabil au scapat majoritatii. Mai facea Bono un semn ca e prea tare casca, mai se ducea langa Larry sa auda ritmul cand ii cadea sunetul. Dar poate le-am vazut doar eu din deformare profesionala. Au facut umana infailibilitatea digitalului de pe scena. Am plecat acasa bucurosi, zabovind pe trotoare, pe jos, cu o bere in mana, o tigara in cealalta si cosmos in inima.
3678061272_196a9082d4

1,188 Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.