Ea e in bucatarie. El suna la usa. Ea sare in sus, bucuroasa. El are un buchet de flori. “Iubiiiii!”. “La multi ani, iubire”. Ea zambeste asteptand. El se face ca nu-ntelege. “Ce e iubita mea?”. “Haaaaaaaaai! Da-mi-l!”. El isi desface sacul si ii intinde un pachet cu funda. Ea topaie si rupe cu nerv hartia lucioasa. Scoate felicitarea, arunca repede un ochi pe “…si de Sf. Valentin te iubesc tot eu, Sf. Mircea…” si ajunge la pachet. Rade cu gura mare, ca un copil, il desface si fata i se impietreste in scarba. Scoate telefonul si se uita la Mircea, nestiind ce sa spuna. Un moment e blocata, apoi cuvintele se obisnuiesc cu emotiile de furie din stomac. “Nu cu banda asta sidef!!! Nuuuuu!”. Ii dau lacrimile. El stie ca va urma un uragan. “Iubi, n-am stiut ca nu-ti place, dar il schimbam maine”. “Da, bine, il schimbam. Tu stii ce am maine? N-am timp de schimbat. Bai dar stiai ca nu-mi place asa”. “Stiam…, de unde sa stiu? Bai, nu e mare rahat, merg maine si ti-l schimb”. “Hai ma…hai, pe bune, lasa-ma”. “Bai, da’ ma faci sa ma simt prost, pe bune. Pana la urma e un cadou de Valentine’s! Adica mi se pare penibil sa il comentam. **** mea! Adica e ca si cum tu imi critici dovezile de dragoste! Pe bune!”. “Pai tu-ti arati dragostea cu un telefon, ma? Esti penibil, pe bune…”
Am venit pînă aici ca să văd ce-i cu tine. Ţi-am urcat pe gît înfigîndu-mă cu unghiile, lăsîndu-ţi umerii dezgoliţi de prezenţa mea. Cînd ţi-am ajuns pe buze, am dormit seri întregi ca un prunc. De aici, de aproape, pari neasfaltat. Pori micuţi şi firicele de păr excitate îmi îngreunează mersul. Cînd te străbat, mă simt ca şi cum aş merge printr-un lan de grîu, ca şi cum m-aş lăsa purtată de curenţii unui ocean, ca şi cum m-aş tolăni pe pături de carne, piele şi minciuni aşezate straturi, straturi.
Cîteodată, cînd mă întind pe obrajii tăi, arunci cu bulgări de lacrimi în mine. Dar nu reuşesc decît să mă purifice. Apa mă şterge de păcate. Îmi şterge mizeria durerii, a focului, a speranţei de pe piele.De ce a speranţei? Eşti un prost dacă speri. De ce speri? Speranţele sunt pentru visătorii nerealizaţi.
Acum mă tîrăsc tot mai sus, sperînd să-ţi întîlnesc privirea purtătoare de raze.Mă prind cu mîinile murdare de genele tale imense. Pleoapa îţi tresare, iar un punct alb, uşor inflamat, apare în golul lăsat de rădăcina unei gene. Mă aşez pe spate şi-ţi mîngîi geana. De 13 ori de mi-aş pune pe ea mîinile una deasupra celeilalte şi tot nu s-ar termina. Deodată, în colţul ochiului se întregeşte o sferă udă, incoloră şi sărată. Mă reped înspre ea şi o sorb pe toată.Mă mînjesc pe nas, pe frunte, pe gît. Mă umflu iar cu speranţe proaste.
Venele mi s-au răscopt, iar pieliţa-mi de muritor abia le mai ţine captive. Cu degetele lungi şi subţiri asemenea unor paie cotrobai prin evantaiul genelor tale. Încerc să-ţi întredeschid pleoapele, dar tu le strîngi ca pe o menghină lugubră. Încep să urlu, mă zbat, strîng forţă cu mintea, şi îţi crăp pleoapele de la mijloc. O gelatină întarită pictată-n negru şi maro se iveşte. Mă-ncurc în pînze de păianjeni ţesute din iţe suflate cu praf de sînge.
Îţi trec rapid mîna microscopică prin faţa pupilei. Stînga-dreapta. Dreapta-stînga. Nimic.
-Hai, dă-mi un milimetru, priveşte-mă!
Pentru cîteva secunde, m-am gîndit să mă mut în pupila ta. Să paşesc în întunericul rotund. Şi să stau acolo chircită, ca un embrion format anapoda într-o mamă surogat.
Îţi sărut cristalinul. Ai zeci de urme de buze pe ochi. Şi multe amprente de mîini dornice şi iertătoare.
Tu, teren obscur, vorbeşti limba deşertăciunii!
Am tot vorbit de tapetul de la Ciolpani. Si daca vor sa si oblige oamenii de media sa isi declare averile, eu o fac acum: uite ce mi-am luat cu banii de la Patriciu. Spuneti si voi daca nu e classy. E doar un perete, ca sa nu-mi sariti in cap ca-s de prost gust:) Hai ca e superb, nu fiti…
Sincer, acum: exista vreo femeie care NU O IA NICIODATA RAZNA? Adica pe langa logica? Ma refer la cuvinte si la rolul lor, pe care femeile uneori il incropesc pe loc. Nu cred ca suntem mai buni ca ele. Nu cred ca a simti e mai putin decat a gandi. Dar,
da. Vreau sa stiu. Lansez o dezbatere publica:
Femeile au momente cand sunt proaste?
Atat am ras, ca nu mai am pic de vlaga in mine. La team-building asta am facut. Ras-vin-schi-foc in padure etc.
Plus o veste. Husar director la divizia radio. Good news.
M-a luat asa o temere. Nu va asteptati la cine stie ce articol, e pur si simplu o frica de-ale mele si a scos capul exact acum. E asa: eu anul trecut n-am fost deloc in Vama. Daca n-o sa mai merg niciodata? Da, ok, stiu ca Vama s-a manelizat rau, dar eu nu neaparat de satul ala vorbesc. Daca eu niciodata n-o sa mai merg in VREO Vama? Nu e un loc geografic, e un moment interior. Adica, sa va dau mura-n gura: daca eu niciodata n-o sa mai plec cu cd-ul plin de mp3-uri, despartind cu masina campurile auriu-inchis in doua, cu geamurile lasate la jumatate? Daca niciodata n-o sa mai fumez in masina si daca fumul n-o sa mai viseze niciodata la cele cateva zile care ne asteapta? Daca eu niciodata, de-acum incolo, n-o sa mai aleg cu grija piesa pe care intru in Vama Veche cu geamurile deschise, nu ca taranie fara seaman ci ca ritual? Daca eu niciodata n-o sa imi mai zambesc cu necunoscutele atat de apropiate, acolo, in praful de la stuf? Daca eu n-o sa ma mai imbat niciodata la Shoni, sa hartuim ospatarite? Sau verisoarele nu stiu cui? Daca eu n-o sa mai pot sa ma indragostesc in trei minute de o necunoscuta? Daca n-o sa-mi mai permit sa stau pe malul marii la un cui, sa imi las mintile duse pe valuri ore-ntregi? Si femeia blonda? Daca n-o sa ma mai ia de mana sa ma duca in camera? Si pestii din spate, de la Dinamo? Si baietii? Daca o sa merg in locuri unde nu e nimeni cu care sa ma fi imbatat? Ce fac? In cine o sa am incredere? Daca n-o sa-mi mai pierd cheia niciodata? Cum scap de casa? Daca n-o sa mai raman fara bani niciodata? Cu cine o sa ma imprietenesc? Daca n-o sa ma mai cert cu vanzatorul de la shaorma? Cine o sa-mi dea de mancare? Daca n-o sa mai merg in nicio Vama niciodata? Cum ma mai intorc?
Stiu ca nu scriu, stiu ca textele mele sunt de fapt chei cifrate pentru intelegerea celei de-a patra dimensiuni, dar chiar sunt ocupat zilele astea. Iertati si voi, va rog, ca doar ne stim.