Echilibru

Emotiile noastre merg pe bicicleta. Cand razand fara griji, cand plangand, nu uita sa pedaleze in jurul propriei axe, alimentandu-ne intreaga fiinta. Unii merg pe bicicleta de cand lumea, de cand lumea copilariei radea in cerc cu roti ajutatoare. Altii invata, sau reinvata, mai tarziu. Si mai sunt din cei care fac echilibristica, merg pe o roata, pun frane care sfasie asfalturi si timpanele, doar doar ii vede cineva. Dar toti alunecam in definitiv cu propriile puteri.
Cat imi dau si eu seama, fiind unul dintre cei care au invatat echilibrul asta mai la maturitate, simtitul e o treaba a naibii de grea. E ca o durere a fiintei si o placere a lumii. Gandirea mea, se pare, era un paznic fara suflet, care tria binele si raul ca un gardian sociopat. Acum i-am dat liber, pentru o vreme. Voi lua deciziile balansandu-ma-n miscare. Ce e bine si ce e rau ma va bucura si ma va indurera, voi respira focul fara costum de azbest.
Dar de ce?, m-as fi intrebat acum vreo cinci ani. De ce nu ajunge o minte agera? Pentru ca e rece, as fi raspuns acum. E rece si ar fi doar un fulg din zapada lumii, care pentru o vreme tine de cald, dar apoi ingheata timpul. Iar timpul a fost facut sa inainteze. Si, pana una alta, daca nu-l ajutam se opreste si pentru noi. Ne intarim pe dinafara si murim pe dinauntru.
Si, as continua, mai ajuta la ceva. Sa iti vezi propria caldura inseamna sa o vezi si in ceilalti. Altfel traiesti intr-o lume de gardieni someri, cu inima in genti diplomat.
Emotiile noastre merg pe bicicleta. Da, au nevoie de ochi. Da, au nevoie de cap. Da, au nevoie de un lant care sa le tina impreuna. Au nevoie de minte, de cuvinte, de maini sa le alinte.
Uneori mai cad in zapada, pe o parte. Alteori se dau peste cap. Le ajutam sa se ridice. Le indreptam ghidonul. Ne ajutam unii pe altii sa stam in echilibru pana cand lumea asta isi atinge menirea si ajunge un orasel vesel in care fosti paznici de azil se saluta bucurosi trecand unii pe langa altii. Cling cling!

Strong e pe Zonga

Se întâmplă uneori, seara, când ne adunăm trei patru prieteni în jurul mesei mele din bucătărie, să ne uităm ca în gol la telefonul înfipt în dockstation, întrebându-ne ce naiba să mai punem. Aveam nevoie de un flow de muzică bună, “de-a noastră”, fără calupuri de publicitate. BBC1 e prea hard, radiourile de chill aveau ritmul potrivit dar nu puteam recunoaște nicio piesa, parcă nici nu eram acasă, online-urile românești se întrec în a fi cât mai ciudate cu putință. La Paradise prea știam piesele, la Guerrilla mă durea amintirea din fiecare jingle. Până la urmă ajungeam la o leapșă, interesantă, nu zic nu, în care fiecare ne ridicam până la boxă și puneam, pe rând, o piesă. Dar discuțiile dintre noi deveneau sacadate, întrerupte de prea multe voturi ad-hoc. E, așa a apărut Strong Radio. Din visul ăsta: dar dacă ar exista un radio online făcut perfect? Dacă ar fi numai și numai muzică bună, “de-a noastră”, aranjată perfect, cu sound optim? Perfecțiunea nu există. Dar unul dintre copiii ei este Strong Radio.

L-am urcat deocamdată fără prea multa reclamă. Din feedback-urile celor câteva mii de ascultători pe zi am înțeles un lucru: e cel mai bun șir lung de piese faine ascultat vreodată. Asta era și intenția.

Acum, ca fundația este așezată, o să începem să clădim mai mult și mai mult. Aplicații, tunein, site. De astăzi suntem și pe Zonga. Era un vis intermediar pentru mine. La nici o lună de când a devenit public, Strong Radio strălucește tocmai prin ceea ce a promis: faptul că e făcut de oameni. Faptul ca sunetul e îngrijit cu migală pe butoanele mângâiate ale procesoarelor. Faptul că, vă garantez, fiecare piesa e aleasă de mână, de inimă, de suflet. Nu există formule matematice. Faptul că în curând o să vă puteți auzi vocile pe Strong. Noul design e gata și în câteva zile va fi implementat. Micile bug-uri și bâlbe sunt doar expresia entuziasmului nostru de-a aduce în sfârșit ceva bun pe stream-uri. Și, oricum, asta ar fi fost al doilea slogan la care ne gândiserăm: our strength is in our weakness. Strong words, on a strong radio.