Dobro

Iata evenimentele care s-au intamplat in cele cinci zile in care nu am avut acces la internet. Vineri am observat siderat ca internetul nu mai functioneaza in casa. Am sunat la deranjamente. O sa vina cineva maine dimineata, intre opt si zece. Multumesc, domnisoara. A venit un domn care s-a uitat la routerul wi-fi, a masurat ici colo, a fost pe casa scarii, s-a intors si a zis suparat: “mi l-a furat”, privind trist, ca un doliu, spre podea. Ce v-a furat?, intreb destul de panicat? Cablul, mi l-au luat, nenorocitii… Ultimul cuvant l-a soptit dramatic. Am sa il dau la colegi, acum nu se mai poate face nimic. Sigur, zic, vedeti-va linistit de drum. Il vedeam asa suparat, da-l incolo de internet, ca reteaua o mai indrepti, dar viata unui om?…
A trecut o zi, au trecut doua, trei, patru, nimic. Puteam sa dau un telefon “mai sus”, puteam sa imi abuzez a cata oara celebritatea subtire dar ei s-au purtat omeneste cu mine. Am asteptat. Dar ce faci, cand nu ai internet? Toata viata mea casnica se bazeaza pe el. La televizor nu ma mai uit decat prin youtube sau ted, de citit citesc pe net… Ce ma fac?
Nu a fost rau, credeti-ma. M-am plimbat mai mult, am gatit mai lent. Am mai facut miscare, am citit niste Nietzsche, ca asa e bine sa-l iei, in doze mici. Cel mai important lucru si care mi-a dat cea mai mare liniste si satisfactie a dezastrului a fost ca, pentru zilele astea, nu am mai aflat nimic nou. Eu sunt un nuovofil compulsiv. Daca nu aflu ceva nou in cinci minute intru intr-o stare de anxietate. Si totusi am rezistat cinci zile. Macar un lucru stiu sigur.
Stiu ca o sa traiesc cu cinci zile mai mult. Si nu-mi pare rau.

Astăzi a fost o zi frumoasa. Deși a început asa.

La noua a venit Mara sa ne cânte si încânte. Si sa ma prefaca in leu de plush.

Este o intamplare comuna in Romania sa batjocoresti oamenii care s-au intalnit in spatiul virtual. “Dar voi unde v-ati cunoscut?”. Daca pustii s-au cunoscut pe net, Facebook sau Messenger, am observat mereu o stanjeneala de-a recunoaste asta, mai ales in primele clipe ale relatiei. Era ca si cum le-ar fi lipsit calitatea de-a atrage fizic pe altcineva si s-au multumit sa joace un rol de surogat. Dar ei s-ar putea sa rada la urma.
Punem atat de mult pret pe atractia fizica, animalica poate, pe miros si culori, pe forme si timbre vocale incat ne scapa ceva. Daca ne place o femeie sau un barbat de-obicei ne place pentru ca ne aduce aminte de ceva sau de cineva. Marile pasiuni instantanee au doza lor de eludare a realitatii. Ignoram tot ce are persoana in cauza diferit de ce ne dorim si amplificam cele cateva trasaturi familiare. Si bum!
De cele mai multe ori, mai ales in vremurile noastre, un esec, sa speram ca doar intermediar, este aproape inevitabil. Cand traiesti cu o persoana zi de zi nu poti, la un moment dat, sa nu intelegi ca nu este ceea ce visai tu. Si acest reality check e tulburator. Ruptura poate fi permanenta sau, daca cei doi sunt destul de liberi, poate fi o buna ocazie de-a invata din acest accident comun tocmai sa nu mai viseze si sa se cunoasca in realitate. Mult mai puternica pare a fi o relatie bazata pe valori comune.
Astazi citeam o stire. 35% dintre cuplurile formate intre 2005 si 2012 in Statele Unite au inceput prin internet. Si, supriza mare, sunt mult mai fericite si trainice decat oamenii care s-au intalnit intai in carne si oase.
Evreii hasidici se vad doar o data sau de doua ori inaintea casatoriei. Si desi divortul nu este un tabu, rata acestuia este una dintre cele mai mici din lume.
I see you.

Am avut niste saptamani teribile. Ultimele examene la facultate, inainte de o licenta pentru al carei proiect am depus destul de mult efort, si inca nu e gata. Formarea mea, care dureaza de dimineata pana seara, a picat tot acum, grupul de terapie azi si maine, poimaine mai am un examen, dupa care trebuie sa finalizez in cateva zile partea teoretica a lucrarii de licenta si sa ma apuc de invatat pentru partea de examen. Mai puneti niste lucrari prin casa, emisiunile zilnice la radio in care imi deschid sangeros sufletul, doua sedinte de analiza junghiana si aveti, in principiu, un om cu o problema: battery low, low de tot.
Interesant este ca ieri, cand probabil am atins punctul maxim de tensiune, mi-am dat seama ca ori tac ori o sa spun niste rautati furioase unor oameni care nu le merita. “Dar noi parca rezolvaseram problemele cu furia, Dobro draga!?!”. Da, si eu stiam la fel, dar uite ca aveau dreptate englezii: Stress is regress. Curba stresului, asa cum a trasat-o Hans Selye, are, daca nu ai grija, un punct in care organismul clacheaza. Readaptarea organismului la stimuli noi cere energie si la un moment dat se termina. Asa ma simteam eu, ieri.
Ceea ce ma face sa postulez: munca in exces duce la regres. Reaprinzi probleme pe care le inchisesesi. Si, paradoxal, ai muncit degeaba.
Cumva, daca alergi prea repede spre nimic de departezi de tine. Si trebuie sa te opresti, sa-ti tragi sufletul ca pe-o coarda de alpinism pe care canta inaltimile.

Intr-o duminica toropitoare, pe 12 mai ne-am intalnit in aventura urbana in care v-am invitat acum doua saptamani. Uitasem feeling-ul asta proaspat, de-a te intalni cu multi oameni pe care nu i-ai mai vazut si de-a te simti totusi, cumva, intim. Daca pe unii, Cristi Sutu, Mazilique, Alex Negrea sau Florin Itu ii cunosc mai mult sau mai putin din alte aventuri, pe ceilalti nu ii stiam si mi-a facut placere sa-i fotografiez, atat cu camera cat si cu mintea.

Intreaga aventura a inceput fara mine, cum incep atat de multe lucruri in univers, spre mirarea mea dintotdeauna. Ultimele examene din facultate mi-au sugrumat timpul si am ajuns mai tarziu.

Echipa din care am facut parte a fost axata pe Food and Travel, asa ca asta a si facut: a calatorit printre gusturi, intr-un Bucuresti insorit. De la mezelurile bucovinene de La Baciu sau delicatesele portugheze de la Gala Food, gustand patiseria de la Pain Plaisir si inseninandu-ne palatul din cerul gurii cu un milion de feluri de inghetata de La Delicii, am plecat multumiti la MNAC pe terasa unde am sporovait, am facut fotografii si am admirat ba privelistea, ba cate un exponat indraznet.

Daca erati ingrijorati, castigatoarea “Tea & the City: Aventuri urbane cu Lipton” de aici de pe blog, Ana Maria Vasile, a avut o zi perfecta, ceea ce se vede si din urmatoarea fotografie. A fost atat de placut ca mai fac.

O dimineaţă banală, începută în bucătărie, s-a transformat pentru un brasovean în vîrstă de 38 de ani într-un prilej de bucurie. Mihai Dobrovolschi este convins că Dumnezeu i-a dat un semn pentru a-l întări la începutul unei noi veri, după ce, ieri dimineaţă, a descoperit semnul Sfintei Cruci într-un cartof. „Am decojit cartofii şi m-am apucat să-i tai. La un moment dat, am ajuns la cartoful ăsta. L-am tăiat şi am privit cu atenţie. În mijloc se vedea semnul Crucii. Era atît de clar încît prima dată nu mi-a venit să cred. L-am luat şi am plecat de acasă pentru că am de gînd să merg la preotul meu şi să i-l arăt”, a povestit Mihai Dobrovolschi, care crede că această descoperire are o semnificaţie mai profundă decît ar putea crede unii. Tanarul este convins că menirea întîmplării este să-i dea curaj şi speranţă. „Este un semn bun pentru mine. Eu cred acest lucru, chiar dacă unii ar putea spune că exagerez. Datorită acestei întîmplări voi fi mai optimist de acum încolo”, ne-a mărturisit Mihai. Barbatul este hotărît să păstreze cartoful în care a văzut semnul Crucii.